Translate

marți, 26 ianuarie 2010

ESTEE LAUDER Double Wear Stay-in-Place Concealer SPF 10



Nu am avut niciodata concealer ci doar un corector verde pentru pete. Stiu, suna urat venind de la cineva care pretinde sa stie cate ceva despre cosmetice si machiaj, si care ar trebui sa respecte cateva reguli de baza si sa aprecieze functia deosebita a fiecarui tubulet, cutiuta, borcanas, lotiune si potiune din portfard. So kill me, dar pe unele dintre acestea le vad accesorii si chiar mofturi uneori, si nu must have. Bineinteles ca nu blamez investitia atunci cand e vorba de cearcane si pete existente si dincolo de imaginatia devoratoarei de beauty care tinde sa-si gaseasca defecte doar ca sa aiba un motiv sa-si mai cumpere un lot de farduri si creme. Si eu mai fac asta uneori, recunosc.
Observ in ultimele luni ca nu mai pot brava cu lipsa cearcanelor indiferent de reprizele de insomnie, e drept ca nici acum nu fac pungi, nu am avut niciodata, insa am inceput sa am acel cerc mai inchis sub ochi care ma deranjeaza teribil. In absolut toate fotografiile imi strica dispozitia, nu e asa proeminent dar il vad si ma face sa arat obosita. Aproape ca nu mai scap de el insa nu-l pot permanentiza cat timp nici nu imi rezolv problema cu somnul si mai mereu adorm dupa 2 dimineata. Nici acum nu mi-am luat concealer dar e doar o chestiune de timp, am nevoie de el. In mod sigur nu o sa fie acesta din cauza pretului. Situatia nu este atat de grava incat sa solicite masuri disperate si preturi pe masura, este prea scump.
O prima impresie si un prim exercitiu de logica...pentru mine denumirea "double wear", ca si "perfect wear" este sinonima cu rezistenta, chiar la transfer, si implicit cu inserarea unei doze de pudra. Zona de sub ochi este poate cea mai sensibila si predispusa la riduri, necesita produse blande si o ingrijire atenta. Cum sa pui ceva atat de greu si pudrat sub ochi, si-apoi sa mai pui si fond de ten, si pudra separata, si te miri ce altceva. Formula este lichida dar usuca usor pielea, si asta spune totul. De acord, il vrem rezistent si cu acoperire cat mai mare, dar bland in acelasi timp. Daca pentru cateva ore pe zi trebuie sa suport o viata de efecte negative ireversibile, in frunte cu ridurile, raspunsul meu e nu multumesc. Mai bine stau cu cearcane discrete decat cu riduri. Parerea mea este ca oricum le accentueaza vizual pe cele pre-existente, se strange,nu este suficient de fin desi este foarte subtire.
Mi-am manifestat aversiunea fata de tot ce frizeaza exagerarile, si acest produs imi pare prea mult pentru un machiaj usor de zi cu zi. Daca problema nu este cu adevarat grava, evitati-l si optati pentru ceva mai discret si mai prietenos ca si textura si durabilitate. Nu stau 24 de ore cu 5 camere de filmat si reflectoare atintite asupra mea ca sa fiu disperata sa ma tencuiesc pana nu-mi mai simt propriul tegument. Ii dau o sansa pentru ocaziile speciale cand nu ai de ales si trebuie sa arati perfect si mai mult pentru petele de pe restul fetei. Fie-va mila de ochi! :))
Ma uimeste ca ceva atat de...lichid e asa greu de suportat, eu una nu l-am suferit. In plus este sheer, il suspectez de ceva sidef, stiti deja ca nu-mi place sideful.
Aplicatorul e dubios,cam prea rigid, nici sub ochi si nici pe semne/pete nu imi inspira incredere. Este exact ca cel de la glos, cu burete, ori eu imi imaginam o pensula mai fina cu care sa poti puncta si apoi intinde pana la obtinerea unui finish natural. Nici o sansa fara buricul degetului daca nu vrei sa te zgarii.
Nu va arata bine pe o piele descuamata, este un lichid pudrat ce va deshidrata si mai tare.
Are tone de review-uuri pozitive si eu abia asteptam sa il indepartez. Incercati-l daca aveti ocazia, personal nu-i dau a doua sansa.



3 comentarii:

  1. eu am testat fondul de ten double wear si, Dumnezeule, ma simteam de park as fi avut o masca de fata (gen cea cu minerale si namol de la Avon), si nu un fond de ten. Yakk!

    RăspundețiȘtergere
  2. oricum nu mi-as cumpara asa ceva pentru zi cu zi...cred ca mi-ar cadea fata :))) Exageram de multe ori din dorinta de a arata "photoshopate" fara sa realizam ca de fapt mai putin inseamna mai mult si nu invers. Yakk zic si eu la astea ultrarezistente si cu megaputere de acoperire(in traducere imbacsire),uneori parca ai strat de mizerie pe fata si nu fdt.

    RăspundețiȘtergere
  3. eu folosesc fondul de ten double wear de 2 ani si sunt f f multumita..acopera perfect..si rezista perfect cel putin 13 ore..il recomand tuturor..mai ales celor cu ten mixt:)

    RăspundețiȘtergere