Translate

vineri, 29 ianuarie 2010

COLLISTAR Mascara Infinito


Anterior acestui rimel nu mai incercasem nimic de la Collistar desi de-a lungul timpului din reviste si de pe forumurile beauty percepusem impresii pozitive mai ales in privinta produselor de ingrijire corporala,unde campioana recenziilor era crema anticelulitica. Le priveam ca pe un fel de produse profesionale, de salon, si nu ca pe o marca de lux competitiva cu nume sonore. Observ acum ca preturile sunt totusi cam mari si ca din acest punct de vedere nu exista o diferenta considerabila.
Mascara Infinito costa cca 20 euro si promite in schimb alungire si separare extrema, curbare si volum.
Efectul de alungire este cat se poate de real si notabil, cel putin in cazul unor gene scurte spre normale ca ale mele. Imi aminteste de L'Oreal Longitude, si m-a impresionat ca nu a fost nevoie de mai multe straturi pentru a-si indeplini rolul de extensor. Pentru mine un rimel oricat de bun va pierde din start daca are nevoie de tehnici speciale si durata indelungata pentru a se aseza corespunzator calitatilor sale. Acum, nu va imaginati efect de gene false pentru ca nu este cazul, cel putin nu cu doua pieptanari. Ci o alungire decenta, nu dramatica.
Curbarea nu exista, nu mai mult decat s-ar obtine cu orice alta mascara prin pieptanarea ascendenta. Mai mult o ridicare, o deschidere a privirii, dar nu curbare extrema. Nu-i asa grav pentru mine care oricum nu ma descurc fara clestisor. Neavand gene nivelate ca si asezare oricat as insista cu periuta nu am cum sa le asez perfect si numai presarea lor in unealta de tortura imi da aceasta satisfactie. As fi putut trece cu usurinta peste o astfel de lacuna daca punctele sale slabe nu ar fi insumat si dezamagiri la capitolul volum. Ma asteptam ca fiind cu precadere un extensor al lungimii si avand o periuta supla sa piarda din capacitatea de volumizer dar din pacate deficienta e asa mare incat nu va face niciodata parte dintre favorite. Prefer sa nu fac curent atunci cand clipesc dar in schimb sa stau cu ochii mai mult inchisi din motiv de gene supraponderale. Cu Mascara Infinito nu par mai dese, ci foarte bine definite fara aspect incarcat. Evident ca nu-mi doresc un machiaj neglijent cu celebrele picioruse de paianjen, 5 gene late si franjurate, asa de separate cat sa para pieptanate cu grebla si nu o periuta, dar speram totusi la o privire mai bogata.
Nu stiu daca e un caz individual, dar mi s-a parut un pic uscata textura si caracteristica s-a prelungit si la finish. Nemultumirea vine fata de tendinta rimelurilor mai vascoase de a atenua intensitatea pigmentului negru pe care il prefer sa para usor umed. Aveam impresia ca daca incep sa-mi presez genele intre degete incep sa cada "graunte" si praf, ca si cum s-ar faramita.
In principiu, cu exceptia slabei capacitati de a spori volumul, defecte majore nu ii gasesc. Dar avand in vedere pretul cred ca exista alte alternative demne de luat in seama si care sa indeplineasca toate functiile cerute de particularitatile fiecareia din noi. Nu am sa dau 20 euro ca apoi sa mai stau 10 min sa adaug si o mascara volumizatoare pentru a-i completa efectul.

L'Oreal Feel Naturale Makeup



Stiu ca nu este disponibil in Romania si nu am nici o intentie de a brava cu descrierea unor produse mai greu accesibile, insa multe dintre noi au acces la cosmetice aduse de afara si distribuite de surse "neoficiale" si e foarte posibil sa il intalniti in incursiunile pentru solidificarea si diversificarea proviziilor. Motivele pentru care alegem asemenea "importatori" sunt fie preturile avantajoase, fie varietatea ofertei sau transformarea ei in unica optiune prin neintroducerea lor pe piata autohtona. De cate ori nu ati tanjit dupa un fond de ten sau un rimel creat special pentru o anumita zona si distribuit exclusiv in cadrul acesteia?
L'Oreal Feel Naturale imi aminteste, ca si concept, de mai vechiul Translucide. Se vrea a fi o baza de machiaj usoara, oilfree, cu spf 15 si finish natural. Din acest punct de vedere m-ar fideliza pe viata, urasc machiajul incarcat si efectul de masca ce imi impune practic sa aleg baze cu putere mica de acoperire pe principiul mai putin inseamna mai mult. Nu numai ca nu vreau sa fie detectabil, dar ideal ar fi nici sa nu simt ca il port pentru ca imi repugna procedura sufocarii tenului de teama unor eruptii sau alergii. Bazele dense ma fac sa astept cu nerabdare momentul indepartarii lor, imi dau senzatia de murdar si imbacsit si aspectul este patat.
Confundam adesea textura lichida cu ideea de light, insa din proprie experienta semnalez un mit fals. Multe fonduri de ten lichide au finish pudrat si implicit cantitati industriale din acest ingredient, fiind in fapt destul de incarcate, greu de uniformizat si purtat si cu aspect artificial. Din pacate, incadrez Feel Naturale in aceasta categorie nefericita. Nu vreau sa exagerez, nu este atat de pudrat ca fundatiile silky sau mousse, dar in nici un caz nu este light ca textura si senzatie si avand aceasta caracteristica nu este imperceptibil si nici nu se intinde perfect daca tenul nu este total lipsit de imperfectiuni si bine hidratat. Daca aveti scuame anulati orice sansa de finish natural pentru ca le evidentiaza intr-un mod deloc flatant. Eu le aveam in momentul utilizarii, nu am cum sa-mi fac zilnic gomaj. Nu mi-a placut deloc cum mi-a imbracat tenul si cum s-a comportat pe zonele deshidratate, nu ma asteptam sa preia functia unui fluid hidratant dar nici sa le usuce si mai tare. Scuamele aratau usor smirgheluite, putin ridicate si mai mult decat sesizabile.
In ciuda continutului de pudra, acoperirea in cazul meu a fost mica spre medie, si nu am decat ceva pete si nu inchise la culoare. E clar ca nu face fata unui ten cu probleme mai mari si nu il vad potrivit decat pielii normale, nu este indeajuns de pudrat ca sa opreasca sebumul dar nici destul de hidratant ca sa nu afecteze tenul uscat. Nu am detectat sidef, dar avand in vedere ca se declara oilfree contine totusi ceva asemanator cat timp imediat dupa aplicare tenul meu stralucea discret. Ce poate fi mai odios decat un strat, subtire ce-i drept, de semi-tencuiala peste inesteticele scuame dar care mai si luceste in acelasi timp. Rezultatul nu a fost uniform, daca nu il intinzi bine raman dare fine care dau un aspect usor patat, ridat pe alocuri, mai ales unde exista pliuri naturale. Iarna nu este deloc o alternativa buna daca va descuamati dar nici vara pentru ca nu matifiaza si nici nu permite pudra separata fiind deja pudrat.
Nu sunt asa sigura ca nu are deloc uleiuri in compozitie pentru ca, cel putin vizual, sugera contrariul. Si nici ca ar fi noncomedogenic. In general cand am avut senzatia ca un produs imi imbacseste tenul s-a dovedit ca aveam dreptate si practic, si m-am trezit cu pori astupati si puncte in piele.
Nu a aratat bine nici la jumatate de ora dupa aplicare, daramite dupa cateva ore. Chestia non-oily s-a dovedit a fi cat se poate de oily, daca aveti exces de sebum nici sa nu va ganditi sa va apropiati de el. Culoarea se modifica putin si capata un aspect patat.
Pentru cine a incercat, experienta Feel Naturale se apropie mult de Maybelline Affinitone si nu e o analogie pozitiva. Din pacate, pe tipul meu de ten si in conditiile existente la momentul testarii, desi nu e cel mai prost fond de ten, nu pot sa ii gasesc nici un avantaj. Nu face nimic, ba dimpotriva, evidentiaza si scuame pe care nici nu iti imaginai ca le ai. Nu acopera, nu matifiaza, nu minimalizeaza optic porii. Cum am mai spus, posibile efecte pozitive pe un ten perfect...dar atunci nu-i mai vad rostul.



joi, 28 ianuarie 2010

SEPHORA Rouge Cream Lipstick



Nu sunt in cautarea rujului perfect pentru ca nu ma pasioneaza foarte tare machiajul buzelor preferand sa accentuez puternic ochii. Nu detin o colectie de marci, texturi si nuante, ci un numar decent de variante la care sa pot apela cand decid sa ies din rutina. Ma atasez de cosmetice si atunci cand gasesc ceva potrivit care ma avantajeaza renunt greu. In momentul de fata as rezista pe o insula pustie cu un balsam/tratament, de preferat Carmex, si eventual doua rujuri mate, un rosu-trandafiriu si un corai care-i ultimul ridicat la rangul de must have. Prin urmare tot ce testez este de dragul artei si prin bunavointa circumstantelor si nu din obsesia devoratoarei maniace pe care nimic nu o poate multumi vreodata. Nu am asemenea probleme existentiale, ce ar surveni neindoielnic la epuizarea rezervelor mondiale de eyeliner si mascara.
Pretul este 12$, sa zicem unul decent in comparatie cu ametitoarele sume vehiculate de brandurile de lux pentru cateva grame de artificiu estetic. Nu as simti nevoia sa ajung la Curtea Suprema a Drepturilor Omului daca produsul m-ar dezamagi prin calitate mediocra, asa cum s-ar intampla in caz ca as plati de 3-4 ori mai mult.
Nuanta testata a fost Courtisane( deep brick red), un rosu curat, intens, genul acela care arata superb pe orice tonalitate de ten si la orice varsta. Sensual cherry lips este termenul care descrie cel mai bine efectul si ma duce cu gandul la o imagine cu o Liv Tyler cu pielea de portelan. Ravasita si jucausa, isi musca usor buzele pline emanand sex-appeal prin toti porii desi purta un T-shirt simplu, alb, si o pereche de jeansi uzati. Citeam undeva ca nuanta perfecta de ruj este aceea care iti vine bine in lipsa oricarui alt machiaj si gasesc afirmatia logica pentru ca fiecare produs cosmetic trebuie sa reprezinte el in sine o unitate independenta si sa poata functiona si fara ajutorul celorlalte. Imaginati-va cum arata pe o piele palida, cu ochii lasati neaccentuati, un ruj nude ce anuleaza pana la urma singura pata de culoare de pe ansamblul trasaturilor. Sau o nuanta de plum intens, genul acela vampy, care ingheata si aspreste si cele mai inocente chipuri. Poate din acest motiv aleg intotdeauna numai texturi mate, mi se pare ca cele sidefate sau cu sclipici contrasteaza prea mult cu aspectul natural mentinut in rest. Trandafiriul este preferatul meu pentru ca adaugat numai un punct si uniformizat cu pensula se imbina cu pielea buzelor fara sa mai para ca ai folosit ruj, dandu-i doar o tenta ceva mai accentuata asa cum apare in picturi. Insa acelasi efect il obtin si cu alte nuante (inclusiv Courtisane) cu conditia sa fie mate si sa intind bine punctul aplicat in centrul fiecarei buze. Sephora Rouge Cream Lipstick are o multitudine de variatii de rosu incat este imposibil sa nu gasesti chiar mai mult de doua-trei potrivite tonalitatii pielii si ochilor. La nici o alta gama nu am avut asa o menire grea in privinta alegerii, le analizam pe site si mi se parea ca aproape toate sunt potrivite pentru a scoate din anonimat intr-o maniera flatanta si cel mai ingenuu si oarecare chip.
Ambalajul nu este deosebit, destul de minimalist si compact, girly-like datorita plasticului din care este confectionat, sugerand ca il strecori usor intr-un portfard elaborat dar si in buzunarul jeansilor trashy. Nu ma deranjeaza simplitatea design-ului, ba dimpotriva. Daca as avea un portfard incarcat numai de tuburi si cutii hi-tech, luxurious, rasate, aristocrate, probabil as arata dubios fara ultima geanta Hermes, degete incarcate de Van Cleef&Arpels si cel putin cateva perechi de Christian Louboutin. Repet, nu-s Elena Basescu si nu conduc un Range Rover (aici am rezerve, masina asta e oribila si ma trimite cu gandul la epatare gangsta si nu la clasa si lux. Ma astept sa coboare din ea cu baggy pants, sneackersi, sapca, tricou college si vreo doua lanturi cu monograma LV batute in pietre).
Textura este cremoasa, usoara, dar nu asa fondanta cum era Guerlain spre exemplu. Nu se topeste in contact cu pielea incat sa lase un strat mai consistent, ci e destul de fin. Nu are aspect de gloss pentru ca nu e atat de "lichid" si stralucitor, ci mai degraba sheer dar fara sa contina sidef detectabil. In nici un caz nu se incadreaza in categoria matasos sau satinat fiindca nu este metalic, ci arata ca si cum ti-ai fi umezit usor buzele. Miroase discret, copilaresc chiar, si dureaza cam 3 ore fara retusare. Nu am mancat, deci nu stiu cum se comporta la transfer dar pe pahar a ramas. Nimic de reprosat, nu se voia waterproof. Nu se strange in pliurile buzelor, as recomanda totusi un balsam sub pentru ca imi da impresia ca in timp deshidrateaza pentru ca imi simteam buzele ca atunci cand aplici ceva cu parfum inserat. Cred ca daca ar fi fost crapate as fi simtit un mic discomfort.
Nu stiu daca l-as lua...textura nu este pe gustul meu pentru ca,asa cum spuneam, nu este mata si prafoasa ci sheer. In rest mari defecte nu ii gasesc, cu conditia sa aplici cand si cand balsam sub dar asta poate tine si de sensibilitatea buzelor si la mine este accentuata. Nu pot spune ca ma strangea sau ustura pielea, dar parea sa se transforme in asa ceva amintindu-mi de primele glossuri aparute la noi, cu cca 14 ani in urma, acelea in sticle cu bila in capat, cu parfum si culori de fructe si particule de sclipici inserat.

GUERLAIN Divinora Lipstick


Asa cum am o afinitate pentru tot ceea ce inseamna YSL, brand pe care il percep aristocratic si luxurious de la ambalaje pana la calitatea rezultata din tehnologiile folosite, tot astfel am sa-mi recunosc fascinatia pentru Guerlain Divinora. Intotdeauna design-ul lor m-a dus cu gandul la exotismul si misterele Orientului, la ritualuri ancestrale, suprapuneri migaloase de kohl si carbune, la voaluri, matase, mosc, vanilie, chihlimbar si dansuri imbatatoare de odalisca.
Imi place nespus aspectul "vintage" al tubului, s-ar incadra perfect in cadrul unei masute de toaleta pictate manual, cu zeci de cutiute cu infinite pulberi sclipitoare, parfumuri dulci-pudrate cu pompita, halate de matase si tocuri fabuloase. Este mai mult decat feminin, imi inspira o senzualitate pe care cu greu o mai intalnesti la femeia moderna al carei ruj e de regula si dispozitiv gps si care poate desface portierele masinii cu cipurile inserate in tips-urile unghiilor false. Ar fi pacat sa il vezi manevrat stangaci de o pustoaica de 15 ani in oglinda din baia unui liceu, in timp ce trage cu nesat dintr-o tigara ilicita. Mereu am privit Divinora ca potrivita femeii mature spiritual, care stie sa se bucure de viata pana la extreme, constienta de propria sexualitate, usor vicleana si complice dar in acelasi timp suficient de abila incat sa clipeasca ingenuu pentru a-si atinge scopul. Este, daca vreti, decadent si indecent. Il asociez cu Roma Antica, Egipt, Maroc, Si Franta interbelica. Imi place sa cred ca nu produsul ma poarta pe mine, ci eu pe el, si asa cum unele haine nu mi se potrivesc tot astfel si anumite cosmetice sunt prea mult si prea greu de purtat. Nu am o personalitate demna de design-ul si perceptiile inspirate de Divinora, sunt mult prea simpla pentru bijuterii asa deosebite ce ar contrasta puternic cu orice altceva din portfard. Evident, nu as refuza niciodata sa le port dar cred ca le-as manevra ca pe portelan si mi-ar veni sa le tin acasa frumos aranjate si nu "asasinate" in buzunarul de la jeansi.
Culoarea incercata este fix cea din imaginea gasita pe amazon, un beige nude mat, si trebuie sa admit ca opiniile mele se poate sa fi fost usor influentate de aversiunea fata de aceasta. Cred ca numai Angelinei Jolie ii vine superb o asa nuanta si am observat ca are un fetis pentru ea,( stiu ca foloseste MAC) insa pentru majoritatea nu gasesc nimic senzual in a-ti picta buzele cu un ruj ce le face atat de palide. Pielea mea este deschisa spre medie, iar buzele, desi pline, nu sunt foarte pigmentate natural. Cu acest beige am reusit sa arat bolnavicios, ca si cum anulam gura din ansamblul trasaturilor, era chiar mai palida decat tenul. In general culorile mate nu pun in evidenta volumul trasaturilor, dar eu din cauza ca era un ton asa deschis si neutru am reusit chiar sa ajung de la buze pline, remarcabile, la buze comune, oarecare. Cere clar un machiaj al ochilor puternic. Nu cred ca se schimba cu ceva impresia daca eram bronzata, pur si simplu nu fac parte din cele 10% carora li s-ar potrivi beige-ul laptos atat de dificil. Nu am sa adaug insa aceasta dezamagire la minusuri pentru ca nu inseamna ca nu este un ruj bun numai pentru ca am ales eu sa testez nuanta nepotrivita.
Textura este placuta la aplicare, moale si fina, ca o crema usor fondanta. Se intinde foarte bine, uniform, si straluceste chiar daca nu am reusit sa identific inserarea sidefului ceea ce ma bucura. Totusi, nu are aspectul unui gloss si cum eu sunt extremista cu textura, adica o prefer fie cu efect de oglinda fie perfect mata, nu prea ma incanta compromisul. Ii dau creditul meu pentru stralucirea unui ruj, este deosebita si cred ca ar multumi deplin amatoarele de gen. E asemenea unui topping, insa din pacate in cazul meu s-a dovedit o calitate inselatoare fiindca nu a hidratat ci dimpotriva. Nu imi dau seama cum si de ce un ruj asa onctuos poate usca buzele, dar o face discret. E mai bine sa pui balsam protector sub. Daca ai pielea descuamata, nu o inmoaie omogenizand-o, ci cojitele raman evidente si chiar se aduna imprejurul lor.
Fiind cremos, nu este foarte rezistent. Mie mi s-a dus destul de repede desi nu am mancat, nu integral, dar s-a diminuat mult. Cred ca se consuma mai repede decat alte rujuri pentru ca mi s-a parut ca se "topeste" in contact cu buzele.
Nu stiu de ce nu il mai au pe site insa din surse neoficiale inca se mai poate achizitiona. Noile ambalaje ale cosmeticelor Guerlain nu mai au parfum de epoca ci au devenit mai rigide,tehnice, ceea ce ma nemultumeste din cauza standardizarii la tendinte.
Nu l-as cumpara dintr-un buget limitat, nu m-a impresionat suficient pentru un pret asa mare. Calitativ, este mult sub YSL sau Chanel. Mi-a amintit de rujurile mate Rimmel si Miss Sporty.


miercuri, 27 ianuarie 2010

CHANEL Le Vernis Nail Colour




Stiu ca blogul acesta se voia exclusiv de beauty, urmand a-mi pastra verticalitatea, criticismul excesiv si spiritul analitic atat de pagubos uneori pentru celalalt, cel literar, sa-l numesc asa. In beauty & fashion nu ar trebui sa existe limite, reguli, do's si do not's. Pasionatii sunt de regula firi boeme, pentru care aspectul financiar e ultimul care conteaza. Evident, conteaza in sensul ca exista lucruri pe care nu ti le permiti, dar eu ma refeream la cat de afectat si influentat esti de pretul celor pe care le-ai putea avea.
Nu ma pot abtine insa sa nu remarc inutilitatea anumitor standarde finaciare impuse doar de dragul unor litere mai mult sau mai putin faimoase. Eu nu am nici cea mai mica intentie sa platesc taxa de brand, ci taxa pe calitate care de la un punct incolo oricum frizeaza absurdul.
Un lac de unghii, oricat de pompos ar suna ingredientele si denumirea sa, ramane un lac de unghii. Nu iti face unghiile sa semene a tipsuri peste noapte, nu isi picteaza singur criptograme si nici nu se autodecoreaza cu flori de portelan. Pur si simplu coloreaza, ideal fara a afecta sanatatea unghiei si fara a-i conferi baza aceea galbena atat de blamata ce o face sa para bolnava si neingrijita in stare naturala. Nu ii poti cere sa accelereze cresterea, sa repare deficientele de calciu si mai stiu eu ce sau sa lupte cu exfolierea. Pentru aceste probleme exista produse exclusive, baze si tratamente ce intregesc ritualul zilnic sau manichiura saptamanala. Prin urmare, ce face diferenta? Durabilitatea? Da,de acord, si eu aleg o oja care ma tine 5 zile in detrimetul uneia care dupa 2 e pe jumatate sarita. Dar sigur nu visez sa-mi ramana intacta suficient cat sa o las mostenire, cu cat tine mai mult cu atat mai agresive sunt ingredientele continute. Ca la orice produs cosmetic, rezistenta inseamna agenti de sigilare, evident nocivi.
Asadar, ce inseamna pentru mine un lac de unghii satisfacator? Sa aiba o textura si o pensula care sa asigure aplicare uniforma, sa fie suficient chiar si un singur strat (nu sufar ojele usor translucide care fara mai multe straturi lasa sa se vada diferenta intre unghie si partea crescuta, ca si cum ar fi murdara), sa aiba stralucire (nu sidef!!), sa dureze cateva zile, sa nu ingalbeneasca si exfolieze. Nu mi se pare de neatins si oferta este variata.
O inteleg pe Elena Basescu ca nu poate sa doarma daca nu se picteaza cu Chanel sau YSL, cand nu mai ai ce face cu banii e clar ca nu-ti mai pasa de optiunile similare cu preturi infinit mai mici. Dar pentru cineva normal de la un punct incolo sunt mofturi. Ma gandesc serios sa-mi pun niste sfere de cristal pe fiecare deget, sa protejez pretioasa potiune de 25$. :)))
Oja aceasta, in minunata nuanta Tulipe Noir, s-a dus la varfuri dupa o zi, in care nu am facut altceva decat sa ma spal pe maini de cateva ori si sa fac obisnuita baie. Nu mult, nu a sarit, ci s-a luat discret de la un capat la altul. Fiind o nuanta inchisa, daca te uiti atent se observa partea alba. Nu cred ca sare, observ ca textura sa este destul de light incat sa adere bine la suprafata unghiei, dar cred ca se va lua din ce in ce mai mult dispre varf spre baza. Recunosc ca arata bine cu un singur strat si ca are luciu, nu oglinda, dar spre deosebire de altele care arata a carioca, chiar are. Partea proasta e ca nu pot generaliza la toata gama, si am mai intalnit marci in cadrul carora numai culorile inchise aratau si se comportau bine in timp ce nuantele mai deschise pareau "prafuite". Bifam deci luciul pentru Tulipe Noir, aspectul uniform si acoperirea perfecta de la primul strat.
Nu stiu cum sta cu efectele asupra unghiei naturale pentru ca ale mele arata cam rau, nu ma hranesc corespunzator asa ca am parte de exfoliere pe care incerc sa o combat luand intern zinc si exterior Farmec B5. Sunt oricum galbene pentru ca folosesc de trei ani de cand le-am lasat lasat numai lungi culori inchise fara protectie sub. Nu ma pronunt la acest capitol, nu am testat-o suficient timp si fara probleme pre-existente ca sa remarc diferenta.
Nu as fi avut pretentia sa tina 2 saptamani, ma plictisesc de culoare si de aspectul ei asa ca oricum imi fac manichiura cel mai tarziu saptamanal. Dar la banii astia, ma asteptam la ceva mai multa calitate. Am avut Farmasi de 4 lei si nici dupa 4 zile nu se luase la varfuri. Aceasta s-a luat dupa prima, si nu am facut decat sa imi spal mainile. Luciul a inceput sa paleasca in a doua. Ma dezamageste tot mai tare.
Culorile sunt cu adevarat frumoase, nu ma tenteaza nuantele turbate dar si eu ma uit cu adoratie la faimosul Jade, un verde superb si ultramediatizat in industria fashion. Totusi, am vazut manichiuri si culori mult mai reusite cu OPI. Nici de dragul lor, si nici de dragul sticlutei atat de...Chanel-like nu as plati 25$.
Serios acum...recomand persoanelor cu un buget mediu sa caute solutii mai rentabile, mai ales ca nu vorbim de calitate superioara. Iar Elenei Basescu ii recomand sa-si mai ia o pereche fabuloasa de sandale Miu Miu in locul acestui lac de unghii, deloc prezidential.
Din punctul meu de vedere, calitatea indoielnica il transfera din pacate la categoria moft. Sa nu zic snobism.

marți, 26 ianuarie 2010

LANCOME Juicy Tubes gloss




Din punctul meu de vedere, nu merita cei 18$ . Neoficial, l-am gasit cu 30-40 lei. Nu exista nici o diferenta intre acest gloss si un Maybelline sau maxim L'Oreal. De regula nu-mi plac glossurile in tub pentru ca aplicarea nu este nici estetica si nici igienica, de multe ori nu este suficient sa il strangi si sa incerci sa il intinzi cu capatul ce contine orificiul pentru ca dozarea nu va fi precisa, asa ca va necesita uniformizare cu buricul degetelor. Imagineaza-ti ca ai nevoie de un retus rapid si nimic la indemana sa iti sterilizezi mainile. Pierde din start la modul de prezentare, preferam un tub cu pensula/buretel, mai practic de folosit si depozitat.
Un al doilea minus este continutul ridicat de particule sclipitoare si sidef, cele dintai sunt in cantitati industriale si destul de sesizabile. Genul acela multifatetate care raman pe buze dupa ce glossul propriu-zis paleste. Poate exista persoane carora chiar le place, eu nu le pot suferi, le simt grunjoase si mult prea evidente. Am senzatia ca orice le contine usuca si nu cred ca ma insel.
Nu mai retin exact denumirea nuantei testate, dar era un orange si mirosea puternic, intepator chiar, a portocale. Aproape ca mi-a facut rau mirosul, nu greata, dar o stare neplacuta, in genul celor provocate de odorizantele de masina. Nu stiu cum miros celelalte nuante, poate sunt delicioase, dar ideea de esenta de citrice pe pielea mea sensibila nu mi-a suras. Chiar mi-a parut ca ar deshidrata usor, zonele cu cojite ma usturau putin.
Textura e densa, prea vascoasa si lipiciosa pentru gustul meu. Am spus anterior ca doresc stralucire translucida, cu efect de oglinda. Si acesta este oarecum translucid, dar deloc light si prea grunjos din cauza sclipiciului odios. Nu arata a lac de buze si nici nu se simte ca atare. Probabil ca acesta este un dezavantaj al durabilitatii produsului, consistenta sa este conceputa astfel incat sa reziste ore in sir. Macar in parte. Eu prefer sa il reaplic cand si cand, oricum nu are cum sa arate uniform la nesfarsit si se mai strange la comisuri asa ca o retusare este binevenita si preferata "lipirii" de buze.
Nu vreau sa imi imaginez cum ar fi sa-l porti intr-o zi cand adie vantul si ti se lipeste parul de fata, iar ca baiat nu as vrea pentru nimic in lume sa ma ating de asa ceva. Deloc nu mi-a placut cum il simteam, lipicios, sa nu zic mai rau, sca.bos. :)) Tone de sclipici, colorare infima, ingrijire 0. Si acum imi amintesc mirosul intepator de portocale. Pentru nimic in lume nu l-as cumpara, mai bine imi dau cu un balsam amarat daca ar fi sa nu imi pot permite alte glossuri. Intre Juicy Tubes si machiaj lipsa as alege ultima varianta, mai ales din cauza confortului nu neaparat din motive estetice.

CHANEL Aqualumiere Gloss










Cand vine vorba de buze, sunt ceva mai ipohondra, mai pretentioasa si mai meticuloasa in alegerea produselor aferente pentru ca am avut la un moment dat probleme grave pe care nici astazi nu le pot explica. Acum cativa ani, timp de cca 2 luni pielea buzelor mi-a crapat continuu indiferent de tratamentele aplicate, erau un fel de rana deschisa. Nu am identificat cauza, posibil sa fie si lipsa de fier si alte elemente esentiale sanatatii pielii, dar tind sa cred ca mi s-a tras de la un ruj prost. Abia anul acesta am indraznit sa o comit cu un no name, port uneori un rosu trandafiriu la care nu pot renunta din motiv de nuanta si textura mata perfecta, dar intotdeauna am un strat gros de carmex aplicat sub ca baza protectoare.
Nu sunt obsedata de colorarea si evidentierea buzelor fiindca din acest punct de vedere natura m-a inzestrat satisfacator permitandu-mi sa ma concentrez pe accentuarea altor trasaturi mai putin pregnante. Pot sa traiesc linistita cu un simplu balsam/tratament cat timp am ochii accentuati, chiar dramatici.
Acestea fiind zise, stabilesc din start ca nu as da actualmente 100-200 lei (YSL) pe un gloss sau ruj si ca in ciuda a ceea ce urmeaza tot nu l-as lua niciodata din magazin insa as ucide sa pun mana pe el la un pret rezonabil. :))
Este probabil cel mai bun gloss pe care l-am incercat vreodata. Pretentiile mele in materie sunt proprietatile nutritive (sa nu usuce sau sa imi dea senzatia de usturime) si sa nu contina sclipirici/sidef evident. Stiu ca particulele stralucitoare de culoare deschisa reflecta lumina si adauga volum, ajutand totodata la obtinerea unui efect satinat. Pentru cine necesita asemenea truc optic, nici un impediment. Dar eu nu am nevoie de extra-volum si chiar si asa tot as detesta sideful consistent fiindca la mine arata cheap. Avand pielea cu tendinte de stralucire generala, incerc sa obtin matifiere sub orice forma, inclusiv prin machiaj. Cand vine vorba de ruj optez pentru prafuit, iar la gloss pentru stralucire umeda, cu efect de oglinda.
Chanel Aqualumiere este cu siguranta o mica bijuterie, ai senzatia ca aplici cristale lichide, o textura ultra light pe care nici nu simti ca o porti. Nu poti identifica diferente de vascozitate, straturi,dare...se aseaza perfect uniform si pare asemenea unei capsule sigilatoare. Lac de buze cred ca este termenul potrivit.
Nu curge, nu migreaza, nu dispare pur si simplu. Nu am mancat si nu stiu cum se comporta, dar nici nu am aspiratii de rezistenta la transfer de la un gloss. Insa mi-a ramas pe buze multe ore si efectul de oglinda era inca activ.
Nu am identificat particulele de sidef dar nici nu afirm ca nu le contine. Apreciez tehnologia care le face asa fine incat sa nu le pot diferentia de restul compozitiei. Nu vreau "matase/satin" ci cristal translucid. Nu mi-a uscat buzele ci dimpotriva, chiar aveam cateva scuame pe care le-a netezit si care apoi s-au desprins usor.
Cel mai tare imi place ca da acel aspect pe care il capata buzele injectate cu colagen, nu stiu daca ati observat ca odata aranjate nu mai prezinta acele "liniute" native ci au un aspect uniform si complet neted. Nu ai cum sa nu il remarci, am primit numeroase complimente semn ca efectul optic al acestui gloss este unul deosebit avand in vedere ca cei din jur sunt obisnuiti cu volumul meu natural deloc neglijabil.
Imi place pensula scurta si fina, bureteii inghit produs si sunt si cam rigizi.

Rimel L'OREAL Double Extension Re-novation/Renewal Serum



Ironia sortii, acum ceva timp chiar ma intreba cineva anonim pe blog unde poate sa gaseasca acest produs. Fiindca nici macar nu auzisem de el, si termenul "serum" in nici un caz nu m-a dus cu gandul la rimel, am dat un google search si nu am putut decat sa constat ca este nou introdus, costa cca 11$, si ca putem sa ne testam limitele rabdarii cautandu-l in magazinele din Romania. Traiasca sursele neoficiale, precoce in adaptarea la tendintele de afara.
Formula cuprinde 2 pasi: un ser alb, care hraneste si intareste genele, si partea neagra, rimelul propriu-zis, care promite 80% extra-alungire. Nu doar L'Oreal ci si alte branduri au mai avut mascara in 2 pasi, ideea nu este deci noua. Inovatia consta in calitatea, proprietatile si destinatia partii albe, care nu mai este un truc de moment menit doar sa potenteze efectul capatului cu pigment, ci un tratament in sine ce urmareste sa alungeasca genele definitiv prin utilizarea constanta pe termen lung. Ma incanta ideea, stiu ca tehnica a avansat si nu mai punem carbune curat imbogatit cu chimicale, dar tot mi-e putin teama de utilizarea exagerata a rimelului si de rolul sau in caderea genelor. Imi aminteste de baza aceea pe care o pui pe unghii ca sa le hraneasca,intareasca si protejeze de oja si de pigmentii din aceasta. Ma simt mai bine gandindu-ma ca sub stratul de pigment negru cu ingrediente fantasmagorice ce amintesc de tabelul lui Mendeleev zace ceva prietenos ce ii diminueaza efectul nociv.
Serul alb nu trebuie lasat sa se usuce complet ca sa nu ingreuneze aplicarea celui negru, eu nu am tinut cont si a trebuit sa insist un pic in pieptanarea genelor ca sa acopar bine stratul alb devenit un pic aspru dupa uscare.
Am fost cu adevarat impresionata de rezultat, nu sunt fanul rimelului pentru alungire pentru ca tinde sa le faca rare si foarte subtiri. Daca e sa aleg intre lungime si volum, aleg volumul, detasat. Dar acesta a iesit din tipar, e adevarat ca nu a punctat dramatic la capitolul volum dar in nici un caz nu l-a neglijat. Am gene normale din toate punctele de vedere, nu sunt remarcabile nefardate. Cu Double Extension Renewal Serum au devenit nesperat de lungi, bine definite dar fara a fi subtiate si separate exagerat incat sa para foarte fine si rare. In plus, eu care stau de regula mult timp sa le aranjez pentru ca nu stau uniform ci unele mai sus si unele mai jos, am reusit sa le nivelez destul de repede si sa le si curbez vizibil fara clestisor. Mi-a placut mult aspectul, dar ar fi mers ceva mai mult volum, si cred ca il obtii daca ai rabdare sa dai multe straturi. Ar fi o idee sa plusez cu un rimel de volum separat, eventual direct peste stratul alb, sau chiar peste intregul ansamblu.
Nu se aduna si nu arata incarcat, efectul e wow dar nu arata a extensii si daca asta urmaresti s-ar putea sa gasesti variante mai bune. Textura e potrivita, nu e prea subtire ca sa necesite multe straturi, dar nici atat de groasa incat sa imbrace din primul. Am insistat un pic.
L-as cumpara oricand, in afara de cele 2-3 care m-au impresionat prin volumul extrem, e cam cel mai bun incercat. Da impresia de privire deschisa prin lungime si curbura reusita, unde mai pui ca e mai mult decat un produs cosmetic.


ESTEE LAUDER Double Wear Stay-in-Place Concealer SPF 10



Nu am avut niciodata concealer ci doar un corector verde pentru pete. Stiu, suna urat venind de la cineva care pretinde sa stie cate ceva despre cosmetice si machiaj, si care ar trebui sa respecte cateva reguli de baza si sa aprecieze functia deosebita a fiecarui tubulet, cutiuta, borcanas, lotiune si potiune din portfard. So kill me, dar pe unele dintre acestea le vad accesorii si chiar mofturi uneori, si nu must have. Bineinteles ca nu blamez investitia atunci cand e vorba de cearcane si pete existente si dincolo de imaginatia devoratoarei de beauty care tinde sa-si gaseasca defecte doar ca sa aiba un motiv sa-si mai cumpere un lot de farduri si creme. Si eu mai fac asta uneori, recunosc.
Observ in ultimele luni ca nu mai pot brava cu lipsa cearcanelor indiferent de reprizele de insomnie, e drept ca nici acum nu fac pungi, nu am avut niciodata, insa am inceput sa am acel cerc mai inchis sub ochi care ma deranjeaza teribil. In absolut toate fotografiile imi strica dispozitia, nu e asa proeminent dar il vad si ma face sa arat obosita. Aproape ca nu mai scap de el insa nu-l pot permanentiza cat timp nici nu imi rezolv problema cu somnul si mai mereu adorm dupa 2 dimineata. Nici acum nu mi-am luat concealer dar e doar o chestiune de timp, am nevoie de el. In mod sigur nu o sa fie acesta din cauza pretului. Situatia nu este atat de grava incat sa solicite masuri disperate si preturi pe masura, este prea scump.
O prima impresie si un prim exercitiu de logica...pentru mine denumirea "double wear", ca si "perfect wear" este sinonima cu rezistenta, chiar la transfer, si implicit cu inserarea unei doze de pudra. Zona de sub ochi este poate cea mai sensibila si predispusa la riduri, necesita produse blande si o ingrijire atenta. Cum sa pui ceva atat de greu si pudrat sub ochi, si-apoi sa mai pui si fond de ten, si pudra separata, si te miri ce altceva. Formula este lichida dar usuca usor pielea, si asta spune totul. De acord, il vrem rezistent si cu acoperire cat mai mare, dar bland in acelasi timp. Daca pentru cateva ore pe zi trebuie sa suport o viata de efecte negative ireversibile, in frunte cu ridurile, raspunsul meu e nu multumesc. Mai bine stau cu cearcane discrete decat cu riduri. Parerea mea este ca oricum le accentueaza vizual pe cele pre-existente, se strange,nu este suficient de fin desi este foarte subtire.
Mi-am manifestat aversiunea fata de tot ce frizeaza exagerarile, si acest produs imi pare prea mult pentru un machiaj usor de zi cu zi. Daca problema nu este cu adevarat grava, evitati-l si optati pentru ceva mai discret si mai prietenos ca si textura si durabilitate. Nu stau 24 de ore cu 5 camere de filmat si reflectoare atintite asupra mea ca sa fiu disperata sa ma tencuiesc pana nu-mi mai simt propriul tegument. Ii dau o sansa pentru ocaziile speciale cand nu ai de ales si trebuie sa arati perfect si mai mult pentru petele de pe restul fetei. Fie-va mila de ochi! :))
Ma uimeste ca ceva atat de...lichid e asa greu de suportat, eu una nu l-am suferit. In plus este sheer, il suspectez de ceva sidef, stiti deja ca nu-mi place sideful.
Aplicatorul e dubios,cam prea rigid, nici sub ochi si nici pe semne/pete nu imi inspira incredere. Este exact ca cel de la glos, cu burete, ori eu imi imaginam o pensula mai fina cu care sa poti puncta si apoi intinde pana la obtinerea unui finish natural. Nici o sansa fara buricul degetului daca nu vrei sa te zgarii.
Nu va arata bine pe o piele descuamata, este un lichid pudrat ce va deshidrata si mai tare.
Are tone de review-uuri pozitive si eu abia asteptam sa il indepartez. Incercati-l daca aveti ocazia, personal nu-i dau a doua sansa.



SHISEIDO Eyebrow & Eyeliner Compact - Light Brown

















Daca exista sonoritati care imi provoaca rezonante pozitive prin simpla rostire, acestea ar fi YSL, Shiseido, Shu Uemura. Pentru primul am o afinitate declarata pe toate diviziile, refuz sa cred, pana la proba contrarie, ca as putea sa fiu dezamagita de un produs decorat cu cele 3 initiale magice. Pentru celelalte doua increderea este declansata de multitudinea review-uurilor pozitive si a fluxului de informatii privind complexitatea tehnologiilor folosite. Mereu brandurile cosmetice asiatice mi-au inspirat calitate si inovatie.
Nu obisnuiam sa acord prea mare atentie sprancenelor pentru ca nu am fost inzestrata cu unele reusite, nu le am subtiri dar sunt rare, foarte fine si deschise la culoare asa ca mai mereu arata "neglijabil" in ansamblul trasaturilor. Ma gandeam ca nu am ce sa le fac, dar vopsindu-le si pensandu-le la salon dupa cca 4 luni le-am adus la o forma acceptabila. Mai mult de atat nu se poate fiindca nu am cum sa le indesesc nici cu ulei de ricin, nu am decat sa plusez prin machiaj pentru a parea mai pline si a marca usor "coltul". Dar macar acum arata ingrijit si sunt evidentiate si nefardate.
Kitul pentru sprancene mi-a atras atentia acum cativa ani cand l-am regasit in mai multe ritualuri de beauty. Cand observi ca multe femei celebre care si-ar putea permite absolut orice marca opteaza pentru un anumit produs nu ai cum sa nu ajungi sa crezi ca e cu adevarat cel mai bun. Mereu mi l-am dorit, sau macar unul asemanator, pentru ca nu imi plac creionate. Poate nu am eu dexteritate in trasarea firelor, dar si daca as fi experta tot sunt convinsa ca arata mai natural si mai discret cu fard. Nu imi apartine, si in conditiile de fata mi l-as achizitiona doar neoficial, la un pret decent, in nici un caz nu as da 50$ pe el cand sunt investitii mult mai importante. Posesoarea a platit 40 lei, e o norocoasa. Poate se plictiseste de el si mi-l revinde. :)
Kitul poate sa fie utilizat si ca eyeliner si in acest sens aplicatorul care se gaseste alaturi de cele doua nuante are la capatul opus buretelului si o pensula cu perii mai rigizi si taiati oblic, caracteristica trasarii liniilor de contur. Personal imi conturez rar ochii cu fard, si atunci optez pentru gri-negru, asa ca raman strict la functia de brow shaper. Insa il gasesc o inventie buna si practica.
Cel pe care l-am testat eu era light brown, ca cel din a doua imagine, si avandu-le vopsite negru imi faceam griji ca nu o sa mi se potriveasca maroul. De fapt a fost perfect, iese mult mai inchis, aproape negru, si vazand rezultatul trag concluzia ca oricum nu era cazul sa aleg negru curat pentru ca mai mult ca sigur aratau ca pictate cu o carioca.
Textura este compacta, fina si ai nevoie de foarte putin pentru a umple sprancenele. Se intinde foarte bine si nu se strange nici dupa multe ore, daca vrei sa dispara de tot trebuie demachiata. Desi maro, nu are nesuferitii pigmenti rosiatici pe care ii regasim si la vopselele de par, culoarea e naturala. Nu migreaza in afara conturului chiar daca transpiri. Formula este net superioara rezultatului obtinut prin creionare, foloseam rar creionul in timpul zilei pentru ca oricat as fi incercat tot se vedeau stangaciile in aplicare si pareau rigide, desenate.
Acum va trebui sa ma obisnuiesc cu gandul ca nu este kitul meu si n-am decat sa traiesc fara el, cu speranta ca am sa gasesc ceva sa-l substituie si imi pun mari sperante in wet'n'wild, mult mai ieftin si deasemenea cu review-uuri pozitive. E o mare diferenta intre sprancenele naturale si cele stilizate cu fard, intregesc frumos machiajul. Se stie ce rol important au in ansamblul fetei si cat de mult pot schimba o fizionomie. Degeaba iti pui 5 straturi de rimel si 5 de ruj daca par neingrijite si arata ca doua semicercuri filiforme. Eu daca am putin fond de ten/pudra, eyeliner si sprancenele aranjate sunt fericita.
Concluzia ar fi ca, in afara pretului exagerat, il ador. E practic, eficient, estetic, luxurious, profesional, si cred ca iti ajunge o vesnicie la cat de putin folosesti la o aplicare. Pot sa mi-l iau in rate? :))))

CLINIQUE Continuous Coverage Foundation



Nu imi apartine, l-am "imprumutat" doar pentru testare. Este evident ca nu as avea cum sa-mi cumpar zilnic cosmetice si mai ales categoria pricey, asa ca mi s-a parut o idee buna sa dau iama in portfardurile prietenelor, in limita bunului simt si standardelor de igiena.
Pretul pe site este de 21$, nu am idee cat este in magazine dar proprietara a platit 100 lei unei surse neoficiale. Cam mult,as zice eu. :)
Potrivit descrierii comerciale, este un 2in1...poate fi utilizat fie punctat, ca si concealer, fie pe intreaga fata, promitand sa acopere semne din nastere, cicatrici, pete, riduri, plusand cu SPF 15. Imi plac produsele ce combina diverse proprietati cu protectia solara, fiindca din acest punct de vedere sunt un beauty addict indisciplinat si in afara de plaja nu imi aplic niciodata creme separate cu SPF. Stiu ca am sa regret intr-o zi cand am sa constat imbatranirea pielii ca urmare a activitatii nocive a razelor solare, dar pur si simplu nu-mi vine sa imi dau cu 10 produse pe fata si ecranul solar e ultimul produs in care as investi.
Revenind la Clinique Continuous Coverage, sunt un pic nedumerita. Pe ambalaj scrie ca il poti lasa ca atare sau poti continua machiajul deasupra lui, ca si cum ar fi un "perfector". Nu imi pot imagina asa ceva, decat eventual pentru un machiaj de televiziune sau pentru fotografii. Produsul este atat de dens si are o acoperire atat de mare incat nu ai cum sa mai pui ceva peste fara sa nu arati "tencuita". Din acest punct de vedere, este cel mai bun pe care l-am testat pana acum, chiar mascheaza orice pata sau cicatrice si fara a fi necesare doua straturi. Insa aceasata proprietate este un dezavantaj atunci cand tenul nu este bine hidratat si se descuameaza, datorita densitatii oricum il intinzi greu iar efectul vizual in conditii de asperitate poate fi dezastruos. Personal ma descuamam cand l-am incercat (inca mai folosesc retin-A pana in februarie) si bineinteles ca aspectul nu a fost unul placut dar pot spune ca arata muuult mai bine decat L'Oreal Accord Parfait sau Infaillible pe acelasi ten. Textura nu este lichid pudrata ca in cazul celor din urma, dar se aseamana oarecum la aplicare.
Este ca o crema destul de "thick" (nu curge daca tii tubul deschis in jos), si nu am remarcat sa aiba ceva sidef si nici pudra nu era evidenta desi sunt ferm convinsa ca o contine. Nu luceste propriu zis, dar nici nu este un aspect mat. Oricum, nu poti obtine un aspect natural plusand cu pudra sau un alt fond de ten, ar fi prea mult. Cel putin pe tenul meu, si nici macar nu era lumina naturala asa ca nu vreau sa-mi imaginez cam cum aratam ziua. Eventual aplicat punctat, strict pe pata sau cicatrice, si apoi folosit fondul de ten uzual, pudra si restul ritualului.
Nu este oilfree, asadar posibile probleme comedogenice si luciu inestetic in special in cazul tenurilor mixte/grase. Nu se simte greu pe fata, dar in nici un caz nu are lejeritatea unei fundatii lichide si pe baza de apa. Nu m-ar incanta gandul ca imi aplic zi de zi pe fata un asa "ecran total", nu vad cum mai respira porii. Acum, ii vad utilitatea atunci cand e vorba de cicatrici sau rozacee de exemplu, cuperoza, pete pigmentare...dar pe un ten predispus la acnee clar nu il vad potrivit. Cum sa aplici ceva atat de dens ce contine uleiuri cand exact asta vrei sa combati? Pentru asta exista dermatocosmeticele, cu ingrediente prietenoase si agenti activi care sa te ajute nu doar sa acoperi ci si sa tratezi. Stiu ca nu au aceeasi acoperire, singurul apropiat fiind Toleriane, dar e mai bine sa alegi o acoperire mai usoara cu nici un efect advers decat acoperire totala cu 10 zile de recuperare. Exagerez, dar cam asta e ideea. Nu este ceva de uz zilnic pe intreaga fata, ci pentru situatii extreme ce solita masuri extreme. Insa l-as pastra clar ca sa acopar dispersat cate ceva.
Nu se ia cu apa, nu curge asa cum o fac cele lichide, se face un fel de ocluzie, devine vascos. Trebuie sa insisti bine ca sa il indepartezi complet si eficient, cred ca necesita chiar un demachiant pentru waterproof desi el in sine nu se incadreaza aici fiindca se ia totusi. As innebuni sa stau in fiecare seara 30 min doar sa-mi raschetez fata de acest fond de ten sau altul de gen.
Dureaza mult timp, se diminueaza, dar totusi ramane suficient de gros stratul. Dupa ceva timp luceste, nu mult, nu arata uleios cum arata Accord Parfait de exemplu.
Nu sunt decat 4 nuante, greu de gasit ceva perfect. Mie nu mi s-a potrivit nuanta incercata pentru ca era cea mai inchisa si eu sunt undeva la mijloc.
Acoperind atat de bine, ai nevoie de o cantitate mica asa ca va dura o vesnicie mai ales ca si concealer.
Concluzii?Nu folositi pe tenul acneic decat ocazional, cand nu aveti de ales. Sunt ferm convinsa ca ar inrautati situatia. Chiar si pe celelalte tipuri de ten nu-l recomand ca si fundatie, ci numai strict pe cicatrice/pata. Arata foarte bine, te incanta aspectul flawless, dar este totusi prea mult. Ar fi putut macar sa il faca oilfree, era logic ca in general persoanele cu tenuri problematice, care il necesita, au tenuri grase pentru ca pe acestea intervin imperfectiunile.

joi, 14 ianuarie 2010

Bronzer+Blush Glam Bronze L'OREAL



Am varianta conceputa special pentru blonde si desi momentan sunt saten inchis cred ca mi se potriveste pentru ca tenul meu este deschis spre mediu, cu tonalitate roz si nu galben. Partea cu tonalitatea am invatat-o tarziu, cand a aparut l'oreal accord parfait si incercam sa identific nuanta potrivita intre R si D. Am invatat ca cel mai bine iti dai seama privind venele de la incheietura mainii: daca sunt albastre tonalitatea pielii este roz, daca sunt verzi tonalitatea e galben.
Nu sunt bronzata deci nu pot utiliza partea de bronzer pentru a-mi sublinia/evidentia bronzul pre-existent, si nu imi surade deloc folosirea lui pe pielea deschisa pentru ca ar arata fals. Ar trebui sa il aplic si pe gat, si pe langa ca mi-as pata hainele oricum s-ar vedea diferenta la brate sau macar palme. Asa incat destinatia de bronzer o pastrez strict pentru la vara si momentan ma limitez la schimbarea destinatiei in blush caramiziu atunci cand restul machiajului cere asortarea unei asemenea nuante. Deci, nici un inconvenient ci dimpotriva, produs polivalent.
Imi place foarte tare jumatatea destinata blushului, un roz perfect, pastelat, putin prafos, foarte apropiat de cel care da in reclame aspectul de ten de portelan. L-am folosit si pe tenul curat dar si peste un fond de ten mai inchis si arata natural in ambele variante, cred ca este cea mai fondanta nuanta de roz pe care am vazut-o. Nu sunt experta in blush fiindca nu prea foloseam, mi se parea dificil de aplicat pentru ca ma uitam in jurul meu si vedeam greseli uneori grotesti, se vedea clar ca si-au dat cu o tona de rosu pe jumatate de obraz. Insa in fotografii mereu remarc diferenta, prezenta lui in nuanta si pozitionarea corecta completeaza flatant machiajul. Mi-ar placea sa invat sa il aplic astfel incat sa sculpez pometii, sa obtin acea multdorita "scobitura" pe care unele femei o au din osatura, genul de obraji "supti" si fata sa para mai ingusta. Pentru asta m-ar ajuta jumatatea bronze, am inteles ca este nuanta potrivita pentru a trisa la forma si volumetrii.
Pulberea este fina, usoara, se aplica delicat si nu am avut neplaceri in privinta cantitatii ce se ia pe pamatuf asa ca pot afirma ca asigura dozarea optima. Vrei accentuare, mai pui un strat, primul fiind discret. Se ia fix cat ai avea nevoie pe tenul deschis nemachiat, de exemplu.
Dureaza suficient ca si calitate, arata la fel de bine si dupa cateva ore de purtare. Nu isi inchide nuanta ca urmare a sebumului sau in contact cu fondul de ten. Imi place forma de pudra, nu cred ca m-as descurca cu o textura cremoasa.
Din experienta mea pana acum, isi merita pretul si nu as renunta la el decat daca mi-ar declansa reactii alergice.

Fard de pleoape Color Appeal Platinum L'OREAL


Nuanta mea este 153 Metal Plum, un maro-mov metalizat care insa nu imi pare deloc rece ci dimpotriva. Il vad mai potrivit pentru vara si bronz decat pentru perioada rece, desi culorile metalice sunt de regula icy. Ca si la turquoise-ul de la Bourjois, nu am sa comentez nuanta ci calitatea ei pentru ca din nou a fost o incercare si nu un must have. Nu imi este indispensabila cat timp nu se inscrie in nuantele care sa imi faca ochii dramatici si mai verzi dar este placuta si purtabila chiar si in cazul meu cu conditia sa plusez cu eyeliner si mascara din belsug.
Textura este fina, matasoasa, nici nu simti ca porti machiaj. Se intinde perfect si foarte usor, iar particulele de sidef desi in cantitati mari nu arata vulgar si sunt bine omogenizate cu pigmentul de culoare si restul ingredientelor incat nu ies in evidenta dizgratios. Urasc aspectul ieftin al machiajului ce abunda in sidef "grunjos", si in plus imi pare ca evidentiaza si cel mai mic defect al tenului. Nu este cazul, Color Appeal Platinum este foarte light si satinat, imi aminteste de pulberea aceea fina de pe aripile de fluture.
Nu mi s-a strans in pliuri si nu s-a intins neregulat nici in contact cu apa, pentru mine care am ochii sensibili si lacrimez si mai am si ceva probleme cu transpiratia fetei (mai ales cand port fond de ten) este esential sa fie cat de cat rezistent la umezeala dar nu waterproof. Sideful nu a migrat si nici nu s-a diminuat prea tare dupa mai mult timp de la aplicare.
Mi se pare suficienta cantitate dar din acest punct de vedere este sub Bourjois. Insa oricum va dura destul pentru ca e nevoie de foarte putin pentru un machiaj de zi cu zi.
Ma bucur ca il am dar nu as suferi din lipsa lui, nu e suficient de intens si nici mat asa incat raman cu nuantele si texturile mele preferate pastrandu-l doar ca moft. Pentru cine prefera culorile sidefate mi se pare perfect: arata, se intinde si dureaza foarte bine si nici pretul nu este de neatins.
Singurul minus real este varietatea restransa, culorile seamana intre ele incat de fapt nu sunt decat 3-4 cu cateva tonuri fiecare.

Fard de pleoape Ombre a paupieres BOURJOIS










Imi place ambalajul foarte tare,arata ca niste bomboane frumos colorate supradimensionate din care nici nu stii pe care sa o alegi mai intai. E o bucurie pentru privire, imi aminteste de primavara si de soare.
Nuanta aleasa a fost 24, turquoise ensoleille. Turcoazul este culoarea mea preferata in materie de orice si cu greu ii rezist, insa daca as fi avut de ales intre toate nuantele de fard as fi optat totusi pentru o alta. Asta pentru ca rationamentul din mine imi spune ca nu trebuie sa aleg cu sufletul si ochii, ci cu motivatii tehnice si estetice care sa imi flateze figura si nu machiajul in sine. Culoarea este superba, mai ales pe un ten bronzat, insa din pacate pe mine nu ma avantajeaza. Nu in sensul ca nu ma prinde, dar neavand ochii de o forma si nuanta deosebite am nevoie de ceva care sa ii puna in valoare si sa ii scoata in evidenta si nu doar de un fard care sa arate frumos. Pentru caprui-verde culorile pastelate nu fac mare lucru, scopul meu e sa para mai verzi si, din proprie experienta, un asemenea rezultat obtin doar cu gri/negru, roz/mov, rosu/burgundi si in special mate. Restul sunt doar variatii si mofturi alese din dorinta de a incerca ceva nou sau de a ma adapta tendintelor, si asta mi se intampla rar pentru ca dupa atatea experiente prefer sa pastrez numai ce ma avantajeaza. Deci, nu am sa judec modul cum ma prinde nuanta fiindca nu acesta a fost criteriul in baza caruia am luat-o.
Textura este matasoasa, foarte fina, se intinde usor chiar si cu degetul nu doar cu aplicatorul. Am acest obicei pentru a le putea simti mai bine, aplicatorul nu ma lasa verific eficient. Arata bine si ca atare dar mai ales aplicat umed, intensitatea este in functie de cantitate insa chiar si un singur "voal" este suficient pentru un machiaj de zi conturat. Cum am mai spus, aleg sa accentuez ochii fiindca buzele au o forma placuta si nemachiate, astfel incat pentru a fi suficient de dramatici personal am nevoie de mai multe straturi si obligatoriu eyeliner. Iarasi, machiajul cu Bourjois este din perspectiva mea unul reusit, dar eu prefer totusi culorile mate pentru ca sunt mai intense si definesc mai bine privirea, sunt mai "tehnice". Sideful este de ajutor cand nu ai dexteritate pentru ca permite micile greseli nefiind necesare linii precise. Si, tipic zodiei, caut precizia, imi plac formele si culorile stricte, clar conturate.
Am uitat de el si m-am spalat pe fata, am avut placuta surpriza de a nu constata tone de sidef colorat intins pe toata fata. S-a diminuat, caci nu e rezistent la transfer, dar atat. Nu a migrat, nu arata inestetic. Nu s-a strans in pliuri. Chiar arata si se simte ca matasea.
Cred ca dureaza o vesnicie, nici nu se vede ca iau din el, probabil ca expira inainte sa apuci sa il consumi. Asta presupunand ca nu iti dai 5 straturi de 5 ori pe zi...mai cunosc cazuri la care-i luna si portfardul reimprospatat.:)
Pretul e acceptabil tinand cont de cantitate si calitate, mai ales daca iti iei culoarea potrivita pe care o folosesti de obicei, merita investitia. Singurul motiv pentru care nu l-as mai lua este sideful care nu ma avantajeaza(asta nu inseamna ca nu mi-as dori toate aceste cutiute colorate), in rest numai de bine.

Ruj ROUGE VOLUPTÉ Silky Sensual Radiant Lipstick YSL


Pretul oficial este 34$, nu il am din magazin asa incat investitia a fost mult mai mica. Nuanta mea este 15, Extreme Coral, un corai intens pe care il suspectez ca arata divin pe o piele bronzata.
Sunt aproape sigura ca nu am sa vorbesc niciodata negativ despre un produs Yves Saint Laurent si nu am negat afinitatea pentru acest brand pe care il percep cu adevarat luxurious in toate diviziile sale. Imi place sa cred insa ca-s o devoratoare de beauty rationala si cumpatata care nu s-ar lasa influentata de slabiciuni daca ar identifica defecte nepermise de nume si pret. De fapt, sunt destul de exigenta si am simtul critic suficient de ascutit incat sa imi scape ceva negativ.
Ambalajul nu dezamageste si nu contravine stilului YSL, arata classy si justifica partial pretul ridicat. Are in capat o oglinjoara care sa faciliteze aplicarea.
Miroase discret a pepene, nu sunt adepta cosmeticelor parfumate iar in materie de rimel, fond de ten si pudra parfumul este chiar un element decisiv in evitarea lor. Insa cand vine vorba de rujuri si glossuri mai trec cu vederea, de acesta chiar ma declar indragostita iremediabil. Posibil sa fie si o strategie de marketing...miros si aroma placuta, drept urmare presarea continua si involuntara a buzelor, rezultat disparitia lui rapida si necesitatea reaplicarii continue.:)
Asa cum rezulta si din denumire, textura este matasoasa, lejera, se intinde foarte bine fiind cremos dar fara sa para imbacsit sau sa se intinda inestetic. Desi e stick, cand il aplici il simti mai degraba ca pe un gloss mai dens. Este probabil cel mai hidratant ruj pe care l-am incercat vreodata. Sigur are ceva particule sidefate pentru a da aspectul matasos si acestea de regula usuca, dar nu le-am sesizat si nici nu mi-au afectat buzele. Ba dimpotriva, dupa cateva ore de purtare au ramas fine si am putut indeparta scuamele pre-existente ca si cum as fi folosit un tratament pentru buze.
Dureaza decent, nu este un ruj rezistent la transfer si oricum nu mi-as fi dorit pentru ca usuca excesiv si intodeauna ce-i prea mult si contravine naturalului, strica. Nu mi s-a parut ca migreaza dar recunosc ca nu am mancat ca sa-mi dau seama cum se comporta.
Un minus strict personal este ca-s extremista chiar si in materie de cosmetice. Ori foarte lucios, ori mat. Nu intre si intre. Imi place rujul care arata prafos sau glossul, un ruj oricat de "silky" sau "satin" niciodata nu va avea stralucirea cristalina si translucida a glossului ci doar un aspect umed. Nimic de nerezolvat, aplic putin gloss incolor peste si arata superb.
Mi l-as mai lua oricand fara rezerve, il ador, dar daca s-ar putea totusi din surse "neoficiale" pentru ca pretul inca e prea mare pentru bugetul meu cosmetic.

Fond te ten Vitalumiere Chanel


O alta alegere nefericita si neexercitata personal. Desi, trebuie sa admit ca si daca mi-as fi manifestat optiunea fara a putea testa produsul, daca luam in considerare caracteristicile descrise in reclame si multitudinea review-uurilor pozitive, probabil tot pentru acesta as fi optat. Am mai spus deja ca prefer o textura lichida, lejera, chiar daca asta inseamna ca si acoperirea va fi de aceeasi factura. Nu vreau sa il simt pe fata si nici sa nu fie usor de sesizat. de cei din jur. Eventual dublez cu pudra pentru o acoperire mai mare.
O prima concluzie este ca nu acopera nimic. Asa ca daca aveti ten cu imperfectiuni nu are rost sa il incercati, nu face decat sa uniformizeze usor culoarea. Il gasesc mai degraba primer, nu este un fond de ten in adevaratul sens al cuvantului. Arata natural si nu incarca, dar din pacate cu scopul de a obtine luminozitate si stralucire si acesta contine particule sidefate care din punctul meu de vedere nu arata bine decat pe un ten normal si lipsit de orice defect vizibil. Mie personal nu-mi place aspectul sidefat, usor umed, ma trimite cu gandul la o fuga la baie pentru retusare. Nu este rezistent in timp, ma gandesc ca nici nu are asemenea aspiratii, dar dupa cca 2 ore intrase mai tot in piele ca o crema. Singurul lucru care-mi mai amintea ca il port era nesuferita stralucire.
Miroase a parfum, si ma ingrozeste sa-mi aplic pe ten ceva parfumat de teama unor eruptii sau alergii. Citind cateva review-uuri, constat ca nu-s departe de adevar fiindca mai multe utilizatoare s-au plans de efectul comedogenic. Dupa ce ca e asa lejer incat nu acopera nimic, sa iti mai si cauzeze asemenea reactii neplacute... Atunci macar sa aplici unul mai dens, macar stii pentru ce rabzi.
O alta neplacere e ca isi modifica nuanta in contact cu sebumul, dupa un timp era mai inchis, tenul parea putin patat. Nu stiu daca toate nuantele sunt la fel, insa tind sa cred ca au cam mult pigment galben-caramiziu.
De evitat pentru cine uraste aspectul lucios, il are inca de la aplicare. Initial nu simti ca il porti, dar apoi devine destul de oily, iti simti pielea murdara.
Un plus pentru sticluta deosebita si pentru textura placuta care se intinde uniform. Pacat ca nu acopera si nici nu rezista, cel putin nu pe tenul meu. Cred totusi ca "perfectioneaza" o piele normala dandu-i acel "eclat" pe care il promite din denumirea completa. Repet, nu il vad ca pe un fond de ten ci ca pe un voal de stralucire satinata.
Costa cca 190 lei.Prea scump pentru ce a reusit sa faca pentru mine, ma bucur ca nu l-am luat personal fiindca dezamagirea ar fi fost apropiata de o criza de aploplexie.:)


Fond de ten Renergie Lift Makeup LANCOME


In primul rand, precizez clar ca nu l-am ales eu(l-am primit) fiindca nu as fi putut comite o asemenea "atrocitate" cu pielea mea sensibila si inca departe de caracteristicile tenului matur pentru care a fost creat acest produs. Acum, daca tot il am, am zis sa-l incerc. Evident, din perspectiva subiectiva a posesoarei de ten mixt deshidratat si cu rezervele de rigoare vis-a-vis de proprietatile antirid avand in vedere ca le vad doar pe cele nasolabiale si ca nici nu ma pot pronunta dupa 3-4 aplicari.
Nu mi-as cumpara niciodata un fond de ten antirid pentru ca nu pot sa sufar textura. Destinat pielii mature care de regula este uscata si ridata, era logic ca produsul sa fie nutritiv si sa contina substante emoliente care din pacate pe un ten mixt nu arata foarte bine dand un luciu neplacut. Nu este chiar aspectul de "umed" insa cere clar pudra pentru ca altfel pare neglijent, ai senzatia ca l-ai aplicat de cateva ore si necesita retusare urgent. Daca inca de la inceput luceste,imaginati-va cum arata spre sfarsitul zilei. Am senzatia ca datele problemei nu se schimba nici in cazul unui ten normal si ca efectiv nu are rost sa arunci atatia bani daca tenul nu este cu adevarat matur si uscat. Un alt neajuns a fost pentru mine faptul ca venind in ajutorul tenului tern, contine un fel de particule stralucitoare ce tintesc probabil spre "clonarea" stralucirii naturale. Iarasi dezastru pentru tenul mixt, pe langa ca-i o textura cam uleioasa sa mai si sclipeasca. Desi este destul de condensat - as putea spune ca si imbacseste- nu mi se pare ca acopera mare lucru. Cum nu am probleme majore si singura mea dorinta ar fi mascarea porilor, ma asteptam sa "polisheze" fata si s-o faca sa arate ca de portelan(exagerez,dar ma intelegeti). In afara de acoperire prin culoare, nu am remarcat nimic deosebit. Fiind asa gros si colorat evident ca petele nu se mai vad, dar era clar ca daca tenul avea probleme nu facea fata din moment ce porii aratau ca si fara machiaj. Despre pudra nu mai poate fi vorba fiindca chiar as arata tencuita, e prea mult,deja aspectul dat de Renergie Lift este incarcat si nenatural. Scuamele rezultate din vesnica mea problema cu deshidratarea si retin-A aratau chiar mai rau, daca mai puneam si pudra eram caz stringent de "raschetare" :).
Am observat ca are foarte multe review-uuri pozitive, si am si mentionat ca nu generalizez concluzia cat timp tenul meu este mixt. Dar nu am constatat nici macar beneficiile unui fond de ten normal, il simteam atat de greu pe fata incat tot ce-mi doream era sa scap cat mai repede de el. Daca a folosit cineva, il asociez cu L'Oreal Visible Lift. Si ma intreb cum hidrateaza daca scuamele mele aratau si mai evidente. Imi da senzatia ca de fapt hidratarea inseamna luciul acela si ca nu patrunde cu adevarat in piele spre a o trata ci doar mascheaza problema la suprafata. Observ ca pretul pe net se invarte in jurul a 45 $...nu as fi dat in veci atatia bani pe asa calitate si cand am sa am nevoie de un fond de ten antirid am sa am o lista de variante din care acesta va lipsi cu siguranta.

luni, 11 ianuarie 2010

Contoversatul LATISSE













Desi informatii despre acest medicament mi-au parvenit cu mult timp in urma, sub forma unei stiri tv, abia acum mi-am amintit sa detaliez subiectul. Initial nu am stiut denumirea produsului fiindca nu a fost mentionata in cadrul stirii in cauza, fiind in stadiu de cercetare nedefinitivata. Cum era mentionata si o data ulterioara cand avea sa fie lansat ca si produs cosmetic am cautat pe net mai multe detalii pentru ca mi s-a parut deosebit de interesant tinand cont de idealul meu de a face curent cand clipesc. Nici o particica din ritualul cosmetic nu ma indispune mai tare decat rimelatul si curbatul genelor, ador rezultatul dar urasc efortul depus pentru aranjarea si demachierea lor. Imi surade ideea de extensii dar totusi, sunt o persoana normala, cu preocupari cosmetice normale, cu buget normal, ori extensiile deja mi se par moft. Totusi, nu-s Elena Basescu sa ma reconstruiesc din crestetul capului si pana in varful unghiilor de la picioare. Mi-ar placea ca modificarile aduse fizionomiei si trasaturilor sa fie pe cat se poate naturale, non-invazive, nedestabilizatoare financiar si eventual permanente(motiv pentru care spun pas lentilelor albastre, la ce bun daca nu le pot purta non-stop toata viata?Asa, ca sa sufar si mai tare ca mi-ar sta bine cu ochii albastri si nu i-as putea pastra definitiv?).

Substanta activa din Latisse este aceeasi ca si in medicamentul numit Lumigan, folosit in tratamentul glaucomului. Pacientii care isi administreaza acest medicament in tratamentul glaucomului au ca efect secundar cresterea genelor.

Latisse se aplica odata pe zi, la baza genelor superioare, cu ajutorul unui dispozitiv steril. Odata ce utilizarea sa a incetat, genele vor reveni treptat la dimensiunile dinaintea tratamentului.

Latisse este un analog de prostaglandine, o substanta lipidica derivata din acizi grasi, ce se leaga de receptorii prostaglandinici. Acesti receptori sunt prezenti in par si se crede ca sunt implicati in dezvoltarea si cresterea foliculilor pilosi."

"Produsul are aceeasi formula cu picaturile "Lumigan" pentru tratarea glaucomului, produse de Allergan. Este vorba de unul din medicamentele ce fac parte din categoria analogilor prostaglandinei, care scad tensiunea oculara. Un efect colateral este ca tratamentul tinde sa faca genele multor pacienti mai lungi si mai dese.
Unii experti medicali se tem insa ca clientii cosmeticii ar putea simti ocazional si alte efecte colaterale ale Lumigan, printre care inrosirea ochilor si mancarimi, precum si schimbarea pigmentatiei pleoapei. In schimb, analistii financiari se intreaba cat de multi oameni vor dori sa dea 120 de dolari pe luna pentru o doza de Latisse. Alti analisti prezic ca intr-o lume in care oamenii cheltuiesc circa 5 miliarde de dolari pe an pe mascara, Latisse ar putea fi cel mai revolutionar produs din medicina cosmetica de la Botox incoace. Vanzarile in scop cosmetic de Botox s-au cifrat la 600 de milioane de dolari, in 2007.
David Pyott, directorul executiv al companiei Allergan, a prezis ca, pe termen lung, vanzarile mondiale de Latisse vor depasi 500 de milioane de dolari, afirmand ca multe femei nici nu vor clipi in fata sumei de 120 de dolari pentru doza pe o luna de trei mililitri.
Gary Nachman, director in specialitatea produse farmaceutice la banca de investitii Leerink Swann, a precizat insa ca pretul mare al produsului Latisse, precum si inconvenienta obtinerii retetei de la un medic, ar putea descuraja multe femei de la a-l incerca. Asigurarile de sanatate nu acopera astfel de tratamente cosmetice. In opinia lui Nachman, Latisse ar putea avea o valoare mai mare pentru Allergan, ca poarta de intrare care aduce noi pacienti medicinei cosmetice si ii determina sa incerce Botox. El a prezis ca Latisse va avea vanzari de numai 80 de milioane de dolari, pana in 2012.
Harry Quigley, profesor de oftalmologie la Johns Hopkins School of Medicine, a avertizat asupra plangerilor frecvente venite din partea unor pacienti cu glaucom, care foloseau Lumigan, pe langa inrosirea ochilor, mancarimi si piele mai inchisa a pleoapelor. La cativa pacienti care au folosit picaturi cu prostaglandina, irisul de culoare verde si caprui a devenit permanent negru, dupa 6 pana la 12 luni de tratament.
Compania Allergan a efectuat un experiment pe aproximativ 280 de voluntari, care au folosit Latisse zilnic, timp de 16 saptamani. Rezultatele cercetarii au fost examinate de FDA, care a aprobat produsul, la sfarsitul lunii decembrie. Studiul a aratat ca genele au crescut cu 25%, s-au indesit cu 106% si au devenit mai negre cu 18%. In timp ce 3,6% dintre voluntari au avut mancarimi la ochi si li s-au inrosit ochii, niciunuia nu i s-a schimbat culoarea ochilor, a mai informat compania. Potrivit lui David Pyott, este foarte putin probabil ca Latisse sa schimbe culoarea ochilor in negru, deoarece fiecare aplicatie zilnica pe gene implica 5% din cantitatea prescrisa pacientilor cu glaucom."


  • http://www.latisse.com/BeforeandAfter.aspx

Rimel Max Factor MASTERPIECE MAX



Cum nu m-a impresionat deloc Max Volume Flash- Rimmel, am profitat de ocazie si de spiritul sarbatorilor pentru a-mi intari rezerva strategica de mascara si alte cosmeticale. Desi promisesem ca nu mai poluez portfardul cu 15 rujuri si rimeluri din care folosesc aceleasi vesnice 2-3, nu m-am putut abtine.
Pretul este de cca 45 lei, insa eu am platit mai putin fiindca nu l-am achizitionat din magazin. Nu mai stiu daca am avut vreodata un rimel Max Factor si daca nu, nu stiu de ce le-am evitat. Produsul a fost o investitie buna, chiar foarte buna pot spune, evident, din prisma devoratoarei de cosmetice subiective. Intotdeauna aleg mascara ce promite sa-si dedice abilitatile intensificarii volumului, in "cel mai" dramatic mod cu putinta. Nu vreau efect natural, altfel as lasa genele nerimelate sau eventual le-as imbraca in pudra de gene channel(nu stiu sa mai existe alta varianta), cu efect retro-carbon.
Am fost putin reticenta din cauza periutei, nu este tipica rimelurilor de volum in sensul ca nu este foarte mare si nici perii nu sunt asa desi si bogati. Ma enerveaza sa stau jumatate de ora sa-mi aranjez genele asa ca urasc sa aplic mai multe straturi si sa periez mult ca sa le asez. Desi nu se incadra in tipar, periuta nu m-a dezamagit si nu a fost cu nimic mai prejos decat suratele ei mai "voluptuoase". Diferenta s-a vazut de la o prima si simpla periere, chiar daca inca nu aveau suficient volum erau foarte bine definite fara insa a parea rare si subtiri. Am insistat fiindca le voiam pline si alungite, ceea ce am si obtinut fara insa a cadea in extrema "picioruse de paianjen". Au continuat sa fie perfect definite, nu s-au lipit si nici nu aratau incarcate excesiv. Avantajul unei periute atat de fine este ca "prinde" si cele mai scurte gene inca de la baza, creand efectul de privire deschisa. Eu am o problema cu rimelatul genelor de la coltul intern fiindca folosind perii mari nu pot sa le imbrac bine fara sa nu imi ating pupila sau sa mazgalesc.
Mi-a placut mult rezultatul, chiar daca de regula nu cred in minuni de genul 3in1, separare, volum si alungire. As minti sa spun ca efectul a fost de gene false, nu este ACEL RIMEL ci doar un rimel bun. Sunt convinsa ca se poate si mai bine, dar il incadrez in categoria produselor pe care le-as mai cumpara.
Am precizat ca am obiceiul ca atunci cand am multe straturi de mascara inainte sa le atac cu demachiant le spal cu apa prinzandu-le intre degetele umede pentru a indeparta grosul ca sa nu mi-l intind pe toata fata. Asta am facut si cu masterpiece max si s-a dus destul de usor dar discret, fara sa curga "rauri" si sa se intinda peste tot, inclusiv in ochi.
Cred ca este primul rimel care imi place cum arata si pe genele inferioare, pe care evit sa le fardez din cauza efectului artificial. Totusi, nu a reusit sa dea genelor mele capacitatea de a face curent cand clipesc, asa cum imi place mie sa aspir. L-as prefera insa in detrimentul adoratului maybelline turbo boost fiindca arata mai ingrijite si mai bine definite, am ajuns sa iubesc periuta-pieptan. Tot ce sper e sa nu ma trezesc ca se usuca prea repede sau ca isi modifica proprietatile si consistenta. Este exact cum trebuie, mai gros ar fi deja prea mult.