Vintage lucky day + high-heeled wedges

Astazi am fost la posta sa ridic premiul castigat acum ceva timp pe blogul Ancai, careia ii multumesc inca o data pentru ideea organizarii si pentru atentia acordata post-concurs, in sensul ca mi-a confirmat de cateva ori ca nu a uitat de mine si ca il voi primi in cel mai scurt timp.
Cum ajung foarte rar pe str.Unirii si era poate ultima zi frumoasa si calduroasa, inca potrivita pentru maxi-dress si flats, am hotarat sa abandonez masina intr-o parcare si sa ma plimb pe jos pentru a ma bucura de atmosfera placuta. Stau asa mult singura in casa, pe blogger sau citind manga ori vreo carte, incat chiar ma rup de realitate si am senzatia ca pana si pielea capata paloare, pe langa durerile de cap aferente. Asa ca uneori simt nevoia sa ies si sa ma plimb pur si simplu prin multime, si sa ma energizez cu soarele pe care altfel nu il sufar si de care ma izolez cat pot in camera. Culmea, camera mea e cea mai invadata si luminoasa, si ma scoate din minti intensitatea caci eu ador sa tolanesc in pat cand afara e racoare sau macar cer intunecat.
Am trecut pe langa un gang din acela fara porti ce duce la o curte cu aglomeratie de mai multe case, reminiscenta vremurilor apuse. In acord cu locul, proprietarii scot uneori afara cateva masute pe care insira diverse amintiri si obiecte, de la carti ingalbenite la chei, ceasuri, lanterne, gablonturi, electronice mai mult sau mai putin functionabile. Nu stiu de ce nu le-am studiat niciodata, imi era parca greu sa ma apropii si sa le invadez trecutul. Azi insa am trecut asa aproape ca mi-a fost imposibil sa ignor musuroaiele de bijuterii depuse pe tavite sau in cutii din acelea metalice de biscuiti. Erau atatea piese frumoase ca nu mai stiam la care sa ma uit si imi era teama ca fiind asa alambicate sigur pe undeva exista si ACELEA pe eu le voi rata. Din pacate, multe necesitau restaurare, fiind fie rupte fie cu pietre lipsa, sau, in cazul cerceilor, nu aveau pereche. Mi-au placut asa mult cativa ca m-am gandit serios sa ii cumpar desperecheati dar am renuntat pentru ca erau putine sanse sa ii pot purta, nu semanau deloc intre ei si erau si opulenti incat era cam ciudat sa port doar unul, asa pentru asimetrie. Nu-s atat de nonsalanta si extravaganta.
Cred ca am stat mai bine de jumatate de ora incercand sa explorez musuroaiele scintilante, si dupa uimirea si atentia proprietarei nu cred ca are prea des clienti. Nu stia cum sa ma ajute mai bine sa gasesc ce imi place si mi-a promis sa caute perechile lipsa, invitandu-ma sa revin peste o saptamana cand o sa-mi mai aduca sa vad si altii. Acum parca imi pare rau ca nu am mai luat si altele, desi cele mai multe erau colierele si chiar nu port.
Majoritatea cerceilor avea sistem de prindere clips si era oversized, just my type dar ii prefer totusi pe cei candelabru caci acestia imi par cam pretentiosi si prea...lady-like. Chiar nu am idee unde si cu ce o sa ii port, sunt mai mult Ana decat Ramona, insa pentru nimic in lume nu regret achizitia si nu as renunta la ei. Uneia din perechi chiar ii lipseste tortita si va trebui sa i-o inlocuiesc, dar cand oare m-a oprit un asemenea detaliu nesemnificativ?
Imi place aspectul used al metalului auriu, imaginatia mea zburda in flash-uri cu mosteniri misterioase si comori ascunse prin poduri si dusumele.
Nu port brose dar nu m-am putut abtine, o lasasem jos si m-am intors dupa ea. Mai bine sa-mi prisoseasca prin vreun coltisor decat sa o visez apoi cu jind. Poate am sa ma bucur candva de ea deasupra cascadei de volane inspumate ale unei camasi, asemenea cameelor.
Fiecare a costat 5 lei si banuiesc ca acesta era pretul standard pentru orice gablont, existau chiar si bijuterii din argint dar deteriorate sau cu piatra/-ele lipsa. Stiu ca i-am promis lui Rebi ca nu mai dau banii pe tinichele si ca o sa imi cumpar lucruri de care chiar am nevoie, dar erau prea frumoase si speciale ca sa nu ma lipesc de ele. Si nici nu am devalizat bugetul adesea inexistent. Uite Rebi, de banii astia tu mananci o pizza si eu imi iau "tinichele". :)
Cred ca tocmai parfumul de epoca pe care il imprima aspectul uzat ma incanta, zgarieturile sau pietrele cazute le dau personalitate si as putea cu usurinta construi o poveste speciala in jurul fiecarei piese. I-am privit de nenumarate ori de cand am venit, ma fascineaza ideea trecutului infiltrat in fiecare por al metalului, ma gandesc cum arata persoana care i-a purtat, ce fel de viata a avut, daca a fost fericita sau nu pavoazandu-si clipele cu opulenta lor. Sunt convinsa ca nu a fost o prezenta neinsemnata si ca trecerea ei prin timp nu a fost nici palida si nici imemorabila.


Cu sufletul impacat si entuziamat de ineditul achizitiilor, am mai facut cativa pasi pe drumul spre parcare. Inca o data avusesem prilejul sa constat ca poti gasi lucruri frumoase chiar si acolo unde te astepti mai putin, si in general am un detector si cheap and (hope so) chic. Asa ca am intrat intr-un magazin oarecare, unde nu calc nu din snobism ci pentru ca ma enerveaza aspectul de piata aglomerata unde gasesti tot ce ti-ar putea cuprinde imaginatia, mai putin ce-ti trebuie. Ma oboseste dezordinea si ineficienta aranjarii produselor, n-am chef sa stau jumatate de ora sa scanez dupa o agrafa. And here they were....mi-au acaparat privirea din cauza tocului impresionant, cred ca are 15 cm, si inevitabil i-am ridicat sa ii studiez ca sa ma pot minuna si mai mult ca cineva ar putea candva merge pe asemenea stiletto ametitor. Imi plac tocurile, dar le port prost pentru ca am o problema cu picioarele late ce se umfla imediat si usor si care fac orice incaltari incomode. Nu-s genul care pare ca s-a nascut purtandu-le, de multe ori ma cam chinui si sa stau pe ele si sa merg natural. Numai ca am reusit sa gasesc o combinatie fericita, platforma ascunsa atenueaza suficient de mult inaltimea tocului si astfel calapodul nu mai e atat de abrupt. Daca erau pantofi nu cred totusi ca erau comozi pentru ca piciorul tindea sa se duca in fata si sa fie tasat mult la varf, caci o presiune exista totusi. Am reusit sa stau pe ele fara sa ma sprijin de mobila si pereti si fara sa adopt notoriul mers "in genunchi", si m-am plimbat ceva si prin casa si prin curte. Nu ma gandeam ca o sa fiu in stare in viata asta sa imi mentin echilibrul dincolo de 10 cm, asa ca-s tare incantata. Singurul aspect mai neplacut, dar pur subiectiv poate, e ca unor glezne groase nu li se potrivesc incaltarile foarte "imbracate" si nu stiu cum vor arata cu rochie sau fusta. Culoarea inchisa si designul plin taie glezna scurtand piciorul, mai ales daca nu te bucuri de osatura fina. Si aici ma incadrez si eu, dar nu-i problema caci le pot lua cu pantaloni.
Nu prea am haine si incaltari maro, nu stiu ce am cu aceasta culoare dar nu imi spune nimic. Apoi am tot vazut pe blogurile de fashion si ma gandeam ca n-ar strica o pereche la casa omului.:) Daca tot am descoperit mirajul nude, let there be also brown.
All in all, or fi ele de pitzi (ma astept sa citesc si asta) dar ma bucur ca le-am gasit si am sa le exploatez vara viitoare. Ar trebui sa ma uit dupa pantofi, botine, cizme, imi sunt cu adevarat necesare. Dar cine putea rezista pretului?O pizza si un suc. 25 lei. Forgive me Rebi for i have sinned! :)