Aveam sa vizitez pentru intaia oara capitala fostei Iugoslavii in vara anului 2013 si va invit sa cititi aici trairile de atunci, detaliate si pastrate cu drag intr-un colt de suflet. M-am indragostit de Belgrad citind un jurnal de razboi. O poveste insangerata si dureroasa despre demnitate (sarbii au rezistat 78 zile atacurilor asidue ale NATO, insemnand 1200 de avioane militare, peste 200 tone de combustibil nuclear provenit din bombe cu uraniu saracit si mii de rachete Tomahawk ce au distrus pe rand obiective militare, infrastructura si obiective civile), pacificatori in haine cernite ce au lucrat cu sarg la faramitarea unui imperiu profitand de conflictele interetnice si incurajand segregatia rasiala si culturala, un popor care nu a plecat capul si nu a uitat sa traiasca in ciuda istoriei zbuciumate.
Mi-a luat doi ani sa imi conving prietenul sa vina cu mine pentru a intelege de ce imi este atat de draga Serbia si orasul sau simbol. Asemenea majoritatii isi imagina o tara nesigura, foarte saraca, purtand peste tot amprentele comunismului si ale conflictelor armate. M-ar fi insotit oriunde mai putin aici si cu cat insista el in a-si pastra prejudecatile cu atat mai inversunata eram sa-i arat ceea ce descoperisem dincolo de mit si granita. Ei bine, am reusit. Putin santaj sentimental, apropierea de Stamora Moravita si implicit de Belgrad (de la Craiova sunt 365 km, de la Moravita doar 102 km), incurajari din partea rudelor sale carora le-am fost oaspeti si iata-ne porniti la drum. Nu inainte de a vizita Timisoara, unde am cunoscut oameni frumosi si ne-am bucurat de aerul boem al orasului de pe Bega.
Cea dintai oprire a fost la Hotel Slavija, ales ca si data trecuta pentru pozitia sa centrala si tarifele prietenoase. Am platit 32 euro/noapte camera dubla si inca 12 euro parcarea. Poate vi se pare mult insa este foarte important sa va asigurati ca aveti unde lasa masina pentru mai mult timp, nu pentru siguranta automobilului ci pentru ca zona este aglomerata si nu veti gasi locuri libere. Cele publice cu plata au un regim special in functie de clasificarea zonei I, II, III / 1, 2, 3 ore iar dupa expirarea intervalului nu este permisa prelungirea pentru aceeasi masina.
Hotelul nu este renovat (aveti la dispozitie peste strada Slavija Lux) insa arata decent pentru cat platesti si poti parcurge pe jos distanta pana la majoritatea obiectivelor turistice. Exista wifi gratuit in camere, mic dejun consistent inclus a carui varietate poate asigura lejer si pranzul, casa de schimb valutar, personal amabil - dupa check out am lasat bagajele si masina la hotel cateva ore in plus, fara costuri. Am platit cash in euro, primind restul in dinari. Atentie, pastrati factura caci e posibil sa aveti nevoie de ea la vama. Receptionerul m-a asigurat ca nu imi va fi solicitata insa eu citisem candva despre aceasta practica. La iesirea din Serbia vamesul ne-a intrebat cand am intrat, cat am stat, unde am locuit si a cerut sa ii aratam factura. Nu este o regula dar in orice caz nu rataciti hartia. Sunt curioasa ce se intampla daca in loc de hotel alegeam un apartament privat.
Iata hotelul, pozitionat in Svetog Save 1-9. Parcarea subterana este usor de ratat, acum stiam deja locatia si am localizat-o imediat pe straduta cu sens unic aflata pe dreapta intrarii in hotel. Nu exista lift, o sa bombaniti un pic cand trebuie sa urcati bagajele din garaj in strada. Este un garaj mic pentru capacitatea hotelului asadar veti lasa cheia pentru a putea fi mutate masinile dupa necesitate. In capatul stradutei cu sens unic veti descoperi impresionanta catedrala Sfantul Sava, inca se lucreaza la interior dar merita din plin sa mergeti sa o vedeti.
De indata ce ne-am cazat am iesit la plimbare pentru a nu pierde nicio secunda pretioasa, speram sa pot vizita mai mult decat data trecuta. Drumul pana la pietonala Knez Mihajlova este drept, se numeste Kralja Milana si este un bulevard ofertant pentru amatorii de arhitectura veche si magazine. Pornind de la Slavija pe Kralja Milana imediat dupa intersectie pe partea dreapta intalniti intai un loc de joaca in spatele caruia se zaresc legendarele "blocuri gri", au farmecul lor in orasul contrastelor.
Urmeaza un supermarket numit Maxi, Mega Image-ul sarbilor, util in caz ca va doriti o vacanta on budget caci puteti gasi mancare gustoasa si evita astfel restaurantele. Am incercat si noi niste penne arrabbiata seara tarziu cand voiam sa mai luam ceva la pachet in ideea ca ni se face foame in camera, cca 200 dinari/100 g (1 euro = 122 dinari). Apoi intalniti o zona cu multe terase printre care si preferata mea, Piazza dei Fiori, unde pana la ora 11 a.m. este disponibil deliciosul sandwich club. Terasa si restaurantul se localizeaza undeva in spatele statuii.
Pe partea dreapta veti intalni parcul Pionirski, vara este un splendid evantai de flori in zeci de culori deci nu il veti admira in imaginile mele recente la deplina sa valoare. Aici se afla Palatul Vechi si Palatul Nou, primul insemnand si Primaria belgradeana.
Traversati parcul in sus si ajungeti la House of National Assembly, Casa Parlamentului. Din statia de autobuz situata vis-a-vis puteti lua turul open bus care va bifa mai toate obiectivele turistice populare, noua nu ne-au convenit insa orele : in mai 10.30 si 16.30, vara sunt mult mai ok pentru a nu-ti incurca ziua.
Fie va intoarceti in parcul Pionirski pentru a continua pe Kralja Milana catre pietonala Mihajlova, fie mergeti inainte de la Casa Parlamentului catre pietonala Skadarlija (Skadarska). Mai toti trecatorii vorbesc fluent engleza si va vor ajuta cu indicatii, faceti mai putin de 1 km pana la Skadarska. Noi am ales cea din urma varianta.
Daca ne-am fi intors in parc tinand inainte pe Milana la intersectia cu Alpha Bank coborati pe bulevardul perpendicular acesteia si ajungeti la cladirea Ministerului Apararii - bombardata de NATO in 1999. In prezent se lucreaza si nu mai arata cum imi aminteam, imaginile initiale le vedeti aici.
Am revenit sus in intersectie si ne-am continuat drumul spre Knez Mihajlova. Trecem pe langa hotelul Moskva, arteziana si o multime de magazine.
Iata in sfarsit Knez Mihajlova, situata pe partea stanga in urmatoarea intersectie de la cea cu hotelul Moskva.
N-ai fost la Belgrad daca nu ai mancat inghetata Moritz Eis! Au venit in sfarsit anul trecut si in Romania si v-am povestit atunci despre deschiderea gelateriei din Floreasca. Pe langa invitatia la lansare, povestita aici, de ziua mea am avut surpriza ca Moritz sa imi aduca personal la Craiova o cutie mare cu zmeura, crema fiorentina, ciocolata alba, afine, lamaie cu busuioc.
De data asta am mancat chiar la sursa, va puteti imagina bucuria. Am mers doua zile la rand pe Mihajlova special pentru inghetata.
Continuam drumul pe Knez Mihajlova pana la capatul sau si intram in parcul Kalemegdan.
Nu puteam rata Piata Republicii.
Intorsi la hotel ne-am rezervat dimineata urmatoare pentru a merge la Catedrala Sfantul Sava.
Mini-vacanta noastra s-a sfarsit prea repede, mai aveam o multime de locuri de vizitat si cu siguranta va urma o a treia parte. Dupa Sarajevo, daca 2016 va fi bun cu noi. Am plecat spre casa nostalgici. Va las cu imagini frumoase surprinse pe drumul de la Belgrad la vama Portile de Fier.