Translate

miercuri, 25 noiembrie 2009

Madness CHOPARD


Nu cred ca exista ceva de la Chopard care sa nu imi placa pentru ca mereu aleg arome tari cele fresh parandu-mi nepotrivite pentru personalitatea mea. Sunt pasionala si vulcanica, desi adesea traiesc si ma consum intens in interior. Caut mirosuri care ard, aprind, ti se lipesc de creier si te ametesc. L-am purtat intr-o perioada nepotrivita, aveam 18 ani si mi l-am cumparat la intamplare fiindca nici macar nu auzisem de el in Romania aparand la ceva timp dupa ce l-am luat. Sticluta nu este deosebita si nici nu are niste finisaje care sa ma trimita cu gandul la luxurious, insa mirosul m-a cucerit. Ma plictisisem sa tanjesc dupa aceleasi parfumuri de care auzeam toate si pe care le purtam ca pe un soi de uniforma preluata de la una la alta. Mi se parea ca era doar al meu, nimeni nu il stia si toti ma intrebau cu ce m-am dat. Cred ca am platit cam a 3a parte din pret asa ca efortul financiar nu a fost asa mare, l-am luat pe post de cadou de Craciun din partea mamei. E un parfum tare, condimentat, lemnos, cu aroma de trandafir salbatic, hibiscus, piper roz, sampanie, flori rare. Nu stiu cum puteam sa il port nemachiata, in blugi si tricouri, nu pentru ca nu s-ar putea ci pentru ca nu il purtam corespunzator mirosului deosebit. E mult prea feminin si seducator pentru o adolescenta delicata, nu mi-l imaginez de exemplu la cineva cu carnatie, alura si comportament british ci mai degraba latin, fierbinte, rebel. Daca ar fi sa respect recomandarile e un parfum de seara si potrivit pentru iarna, eu insa nu m-am mai putut desprinde el pana nu am terminat sticluta. Mi se parea ca ma imbraca, transforma copilul in femeie care atrage. Nu stiu daca era parfumul sau faptul ca ma maturizasem suficient incat sa traiesc prima iubire dar imi dadea senzatia ca pot avea totul, ca lumea era a mea. Nu este o aroma inocenta si nu are cum sa trezeasca in ceilalti ganduri inocente asa ca exista un anumit moment si o anumita atitudine care ii pun valoare efectul, in rest ramanand o simpla mireasma printre multe altele dulcege. Are sa vina o vreme cand am sa il am din nou, astazi nu il simt potrivit, nu mai am suficienta incredere in mine incat sa ii fac fata.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu