The ring....

"It's a black fly in your Chardonnay
It's a death row pardon two minutes too late
And isn't it ironic...dontcha think
......................................................
It's like rain on your wedding day
It's a free ride when you've already paid
It's the good advice that you just didn't take
Who would've thought...it figures"

Nu-i o ironie ca dupa ce cu o clipa in urma ai renuntat la ACEL inel pentru totdeauna, sa primesti un altul care in ciuda arhitecturii si dimensiunii impresionante nu poate si nu se vrea a fi mai mult decat o podoaba? Nu am sa regret niciodata negarea reintoarcerii a mia oara a unui trecut ce refuza sa moara, am incetat sa mai cred ca sentimentele pot fi platosa pentru tot ceea ce diferentiaza si desparte, ori surogat al minutelor si orelor cand tot ce era bun s-a murdarit fara drept si posibilitate de a le curati prin iertare. Oricat te-ar iubi si oricat ai iubi, intelegi ca nu se poate, ca nu stii si nu vrei sa uiti cuvinte si fapte ce au ranit, ca ai obosit si ai trait totul pana la epuizare, si mai ai un dram de luciditate si tarie sa te salvezi dintr-un viitor care nu ti-ar aduce decat nefericire. M-ar strange si m-ar durea, prefer sa il inlocuiesc cu o mie de tinichele colorate decat sa-mi sangereze pe deget dovada unui razboi in care am mai murit de atatea si atatea ori. Se spune ca nu te poti curata de atrocitatile lui motivand ca nu ai luptat de bunavoie, cat timp aveai doua posibilitati sa te desprinzi : te puteai sinucide sau puteai dezerta. Ei bine, dezertez pentru cea din urma oara. Si imi doresc din tot sufletul ca de data asta sa nu mai fie drum inapoi.

Inelul din imagine a venit abia astazi, desi mi-l dorisem de multa vreme si il comandasem acum 2 saptamani. De regula comenzile asos.com au venit intr-o saptamana, dar se pare ca acum era necesar sa intarzie incat sa contracareze un eveniment mai putin placut pe care azi il las in urma fara sa-i dau sansa sa reinvie nici macar ca amintire. L-am ales motivata fiind de opulenta si piatra in culoarea mea de suflet, si ma gandesc acum ca sunt persoane care se simt atat de mici si au atat de multe complexe incat nu pot supravietui nimicului si insuficientei de sine decat prin excese sub diverse forme.


Ma gandeam sa il port impreuna cu cerceii mei no name cu piatra identica, numai ca avandu-l constat ca metalul argintiu difera mult acesta neavand aspectul used al celor dintai. Nu prea imi pasa de discordanta si nu ma descurajeaza, am invatat sa apreciez persoane si lucruri doar pentru ele insele, pentru ca sunt pur si simplu frumoase, nu pentru ca imi servesc la ceva. Daca ar prima utilitatea, aceasta ar avea insemnatate pentru oricine are cauze comune cu a mea si atunci nu ar mai fi cu nimic speciale. Desi in fotografie nuanta pietrei pare diferita, este aceeasi.

A costat 10 lire si cea care a considerat necesar sa imi permita micul moft si sa imi faca o bucurie a fost mama. Nu le poarta, poate nici nu le intelege, dar se bucura de bucuria mea. Sau poate simte ca nefiind in stare sa fiu fericita din motive consistente, imi prind bine mici artificii care sa imi aduca zambetul chiar si numai o clipa. E asadar special pentru ca e de la ea, pentru ca-i turquoise, pentru ca-i pretentios si opulent. Si pentru ca a fost dorit.

Lacul de unghii l-am ales dupa ce am facut o pasiune pentru o nuanta similara descoperita in urma castigarii unui concurs OPI pe blogul Emei. M-a cucerit iremediabil What's with the Cattitude dar din practicitate am ales drept premiu o nuanta de rosu pentru ca o pot purta tot timpul la orice. Insa nu m-am resemnat si am cautat o alternativa cheap, gasind-o intr-o mini Maybelline Colorama. I-o daruiesc inelului meu, sa-i poarte noroc si sa-l insoteasca cu demnitate.

Si mie imi daruiesc sansa de a fi fericita candva.