The Thrill of Brazil

"De ce, când plângi,
În plânsu-ti moare o-ntreaga lume de petale
De trandafiri,
De chiparoase,
De nuferi albi
Si crizanteme?...
De ce, când plângi,
Cu tine plânge tristetea blondelor opale,
De ce-ti sunt buzele patate de violete trecatoare?
Si mâinile de ce-ti sunt albe ca albul tristelor altare?..."

In ciuda apatiei ce ma caracterizeaza in ultima perioada, in dimineata aceasta m-am trezit cu un motiv imi plus sa am o zi buna : am primit in sfarsit oja mea OPI pe care Ema mi-a daruit-o drept premiu. Sunt convinsa ca scopul concursului nu a fost declansarea unui val de multumiri in cuvinte poleite si atent sudate, insa mi-e imposibil sa nu apreciez extinderea voluntara a gestului pana la a-mi indeplini dorinta intocmai cum a fost exprimata. Mi-a fost tare greu sa imi aleg o nuanta, si gandindu-ma ca exista posibilitatea ca optiunea mea sa nu fie disponibila la Top Line am zis ca macar sa ii usurez "sarcina" si am facut un top al nuantelor de rosu preferate incat sa nu o pun in postura de a-si bate capul cu mine sa ii indic iar si iar alta in speranta ca aceea o sa fie in stoc. Numai ca ea a tinut sa imi daruiasca, culoarea care imi placuse cel mai mult si a cautat-o la alti distribuitori, ba chiar mi-a trimis o confirmare a platii in vederea expedierii. Pana la urma, m-as fi bucurat de oricare dintre ele dar cu atat mai mult am apreciat perseverenta si promptitudinea cu care si-a onorat "cecul in alb".

Uneori sunt eu insami surprinsa de alegerile pe care le fac in materie de vestimentatie si accesorizare, in total dezacord cu firea mea retrasa si sensibila. M-am gandit de ce simt nevoia extremelor si chiar a stridentei, si singurul raspuns plauzibil ar fi ca incerc sa imi vindec complexele si teama de atentie excesiva supunandu-ma de bunavoie presiunii examinatorilor. Cam ca atunci cand te arunci in apa desi nu stii sa inoti, in speranta ca in disperarea gestului corpul tau va reactiona si isi va activa instinctul de supravietuire coordonandu-ti miscarile asa cum rational si tehnic nu ai reusit. Ani in sir am fost adepta naturalului, nici macar nu purtam unghiile lungi, si nu ma gandeam ca as putea vreodata ajunge sa ador variatiile de rosu pentru o zi oarecare. Intre timp, a devenit bej-ul meu, e culoarea la care apelez cel mai des si cu care am o relatie speciala. Ma simt comfortabil si deja nu imi mai pare un exces, a devenit un instinct.
Imi place mult The Thrill of Brazil, este exact asa cum mi-o imaginam privind sticluta via google, un rosu curat, intens, fara urme de reflexii corai/portocalii. Mi-am facut imediat manichiura desi doar ieri le pictasem fucsia, nu prea am rabdare cand e vorba de asemenea "testere".:) Nu pot inca scrie un review pentru ca astept sa vad cum se va comporta in timp, pot spune insa ca se intinde uniform, fara striatii, textura este destul de fluida incat sa speri ca iti va ajunge o vesnicie dar suficienta incat sa opacizeze perfect cu doua straturi, iar pensula e cred cea mai reusita pe care am testat-o fiindca am reusit sa nu imi mai pun straturi de 2 cm pe langa.
Acum sper numai sa rezist tentatiei de o folosi excesiv pana la epuizare.

Pandora's box

Provocarea a fost preluata de la Alexandra si consta inventarierea artificiilor cosmetice ce intra in alcatuirea portfardului din dotare. Desi ma pasioneaza machiajul si vizualizarea tutorialelor, nu posed talent in acest sens care sa imi permita sa fac trecerea de la o aplicare corecta a culorilor la arta. Sunt meticuloasa din fire si imi place sa am timpul necesar sa acord atentie fiecarui pas, idar n fapt ma rezum doar la cateva produse si exista etape si cosmetice pe care nu le-am detinut si utilizat niciodata si a caror exclusivitate o acord celor cu adevarat pasionate de domeniu si a caror indemanare in jonglarea cu texturi si nuante te lasa fara cuvinte. Ele picteaza, modeleaza, eu doar colorez respectand norme tehnice si estetice de bun simt si cat atat.

• Am spus deja ca nu stiu sa fac blending si imi este imposibil sa aplic mai mult de doua culori si acestea doar pe pleoapa mobila. In mare parte, e vorba numai de una, un gri-negru mat, caruia i-am ramas fidela datorita abilitatii de a-mi schimba culoarea ochilor din aluna in verde. Mi-am dorit enorm ochi albastri si cred ca lipsa lor e cea mai nedreapta greseala pe care natura a comis-o in defavoarea mea, sunt pur si simplu obsedata de aceasta nuanta. Nu ma consoleaza posibilitatea lentilelor fiindca nu imi doresc schimbarea fata de cei din jur, incat sa imi fie suficienta doar din cand in cand, ci fata de mine insami si atunci pentru a fi cu adevarat fericita ar insemna sa le port zilnic. Imposibil din punct de vedere medical, mai ales pentru ochii mei sensibili afectati in trecut foarte des de conjunctivita si in prezent inrosindu-se si lacrimand cu usurinta la orice atingere. Nu am deci o multitudine de culori, am hotarat sa renunt la paletele ce nu faceau decat sa zaca neatinse pe etajera pana la expirare, si sa pastrez doar ce utilizez cu adevarat. Machiajul cu care ma simt pusa in valoare si care imi deschide privirea consta in fard negru pe pleoapa mobila, eyeliner sau kajal negru, si mascara pentru volum.

- fard kaki si maro-mov no name, textura asemanatorea L'Oreal Holographic
- fard verde oliv Essence
- fard turquoise no name
- fard burgundi no name
- fard gri deschis Miss Sporty
- fard negru Manhattan + no name
- fard alb Rimmel
- fard crema argintiu cu reflexe mov Rimmel




Nici macar pe cele din imagine nu pot spune ca le folosesc, rezumandu-ma in ordine la negru, burgundi si kaki. Nu ma indur sa le arunc pentru ca vizual ma incanta nuantele si cutiutele, si probabil vor mai zabovi ceva in portfardul meu pana sa sfarseasca, asemenea paletelor si celorlalte mono-uri nefolosite, la gunoi.


- Max Factor Masterpiece
- Rimmel Max Volume
- Maybelline Colossal
- Helenna Rubinstein Glorious

Urasc sa dau jos rimelul si sa imi aranjez genele uniform, nu imi stau la acelasi nivel si atunci trebuie sa muncesc un pic, de aceea de multe ori renunt la aplicare. Optez pentru mascara volumizatoare cu periute mari ca sa imi construiesc repede gene bogate, prefer sa renunt la alungire.

• Nici la capitolul buze nu posed o colectie de rujuri si glossuri desi aveam candva depozit si neglijam nefericit si impardonabil termenul de valabilitate. Din fericire, am buze pline si simetrice si imi permit sa port orice nuanta si chiar sa le pastrez nude. Sunt dependenta de balsamul-tratament Carmex si nici un altul nu il poate inlocui, activarea circulatiei ma face sa sper ca le reda coloratia normala si aspectul sanatos pe care il pierdem seduse fiind de pigmenti intensi cum ar fi rosul. Nu mai vorbesc de efectul de netezire care nu necesita zile in sir de aplicare. In afara rujului lichid si a batonului Dior si Avon, toate trei o nuanta de copper, absolut nici un ruj nu contine sidef ci au o textura mata, prafuita. In fapt, ma rezum la glossul Yves Rocher si un ruj no name, trandafirii, pentru ca se potrivesc cel mai bine cu parul saten inchis/negru. Arat batranicios si cheap cu variatii de bej si maro, nici macar cand sunt bronzata nu imi vin bine.
  

- ruj lichid copper Dior
- gloss pink Nivea
- gloss zmeura Yves Rocher
- ruj mov Farmasi
- ruj rosu pepperoni Farmasi
- ruj corai intens no name
- ruj trandafiriu no name
- ruj copper Dior
-ruj rosu-copper L'Oreal
- ruj copper Avon

- tratament de buze Carmex, varianta classic. Imi pare rau ca nu reusesc sa imi procur stick, este total neigienic sa il aplici cu degetul sau pensula pentru ca nu pot sa umblu cu pensule dupa mine cand ies in oras si mai ales nu le pot curata inainte de fiecare aplicare. Daca a vazut cineva prin Craiova stick-ul, desi nu stiu sa mai fie altundeva decat la farmaciile Dona caci Help Net nu avem, LET ME KNOW!



Imi vine greu sa le arunc dar tot aici voi ajunge pentru ca vor expira. Singurele care imi sunt cu adevarat necesare si de care ma folosesc constant sunt glossul Yves Rocher si rosul trandafiriu no name. Nu am si nu imi voi cumpara niciodata contur de buze, imi doresc insa un gloss incolor.

• Actualmente, posed patru pudre matifiante compacte din care nu ma pot delecta decat cu una, cea bronzanta cu SPF 20 Dior. YSL desi este o minunatie este prea deschisa pentru tenul meu bronzat si oricum mi-ar parea rau sa o macelaresc zi de zi doar ca sa ma duc la cumparaturi sau sa ma plimb prin parc, Astor Mattitude desi am luat-o pe cea mai inchisa parca tot nu se potriveste perfect si nu prea ma incanta cum se comporta, iar Rimmel in contact cu sebumul isi modifica nuanta si se pateaza, tenul are un aspect murdar, tencuit. Imi placea mult Rimmel Stay Matte in ciuda texturii cam aspre, numai ca nu au nici o nuanta atat de inchisa si abia toamna tarziu pot reincepe sa o utilizez.

- pudra compacta Rimmel Stay Matte
- pudra compacta YSL Eclat et Matite
- pudra compacta Astor Mattitude
- pudra compacta Dior Bronze SPF20

• Ma declar semper fidelis texturii de gel si compozitiei pe baza de apa a fondului de ten Maybelline Pure Makeup, care din pacate si spre disperarea mea nu se mai fabrica. Mai am putin din Honey si Fawn, ambele insuficient de inchise acum vara dar usor corectabile cu putina pudra bronzanta. Este singurul care reuseste sa faca priza cu tenul meu mixt si deshidratat, vesnic imbogatit cu descuamari in ciuda problemelor cu stralucirea, arata natural si nu da aspect de incarcat ori acumulari insetetice. Nu stiu ce ma fac fara el, este cred singurul matifiant ce nu contine pudra. Absolut orice textura lichid pudrata este dezastruoasa pe pielea mea, arat ca tencuita, nu se intinde bine, imi accentueaza scuamele si imi impune gomaj des si excesiv. Cel de la Rimmel este antirid si are particule sidefate odioase dar l-am cumparat secatuita de incercarile de a gasi o nuanta atat de inchisa ca bronzul meu, il folosesc foarte, foarte rar si mai mult ca pigment adaugat pentru a inchide nuanta celorlalte. L'Oreal Accord Parfait iarasi sunt pastrate ca si material de modificat, sunt oribile pe descuamari si arati ca un beculet stralucitor la scurt timp dupa aplicare, dupa ce ca au acoperire mare nici macar nu matifiaza si nu netezesc. Vichy Normateint este prafos, si oricum intr-o nuanta pe care o pot utiliza doar iarna.

- fond de ten matifiant Maybelline Pure Makeup
- font de ten anti-sebum Vichy Normateint
- fond de ten L'Oreal Accord Parfait R3 si L7
- fond de ten antirid Rimmel Renew&Lift

• Cat priveste ingrijirea, am spus deja ca desi utilez demachiant si tonic nu pot fara sa nu imi spal tenul apoi cu sapun sau gel. Acum am un gel L'Oreal Hydra pentru ten mixt, un sapun Sebamed si unul Dove. Sunt in cautarea unuia nou, care sa nu usuce dar sa curate bine, eventual ceva pe baza de plante deci Plafar. Demachiantul este de 4 sticlute incoace Elmiplant Bioten cu miere si cimbrisor, iar crema este sebo-reglatoare, tot Elmiplant dar gama Skin Control. Nu imi plac cremele hidratante desi ma descuamez, so kill me, dar nu reusesc sa gasesc una suficient de light. Bioderma, La Roche Posay, Normaderm, bani aruncati fara rost in cazul meu. In rest argila Favisan cat incape, diverse masti cumparate sau home made.

- crema sebo-reglatoare cu arbore de ceai si bambus Elmiplant Skin Control
-demachiat cu miere si cimbrisor Elmiplant Bioten

Nu am fotografiat clestisorul de curbare si dermatografele Ada, habar nu am de ce nu le schimb pentru ca in ciuda popularitatii si a recenziilor pozitive pe mine nu ma multumesc deloc, se strang si curg foarte usor mai ales daca iti lacrimeaza ochii. Am un singur blush pe care il pastrez mai mult pentru oglinda, stiu ca isi are rolul lui si ca un machiaj nu e complet fara, dar chiar ma pot dispensa si oricum nu prea ma pricep sa il aplic sculptural. Nici pensule nu am decat strictul necesar, nefacand blending si rezumandu-ma la 1-2 culori ma descurc adesea si numai cu aplicatoarele adiacente.

• Dau mai departe leapsa oricui are timp si chef sa isi dezvaluie trucurile din portfard, cu pozele aferente.
  

Lac de unghii Maybelline miniColorama

Saptamana trecuta am intrat pentru prima data in universul culorilor OPI, incercand sa imi aleg o nuanta drept premiu pentru concursul castigat pe blogul Emei. Desi am optat pentru un rosu pasional, mi-am invins cu greu slabiciunea subita pentru What's with the Cattitude, un bleu pastel, si Go on Green! , un verde jad. Am ales rosul pe considerente practice, e usor de asortat si purtat, si e culoarea mea eticheta in ultimii 2 ani.
Mi-am promis sa gasesc insa substituente cheap pentru cele doua nuante deosebite mentionate mai sus, fiindca nu imi suradea ideea sa investesc 40 lei intr-un lac de unghii pe care sa il folosesc doar din cand in cand. Nu am avut timp sa ma gandesc daca prima culoarea sau calitatea, asa incat atunci cand am zarit sticlutele colorate intr-un bol dintr-un magazin oarecare nu mi-a mai pasat ca nu stiu nimic despre lacurile Maybelline si s-ar putea sa fiu dezamagita. Pretul mic, 5 lei, nu m-a descurajat si nici nu m-a dus cu gandul la vechimea colectiei si implicit la o strategie de epuizare pentru ca mai vazusem in reviste reclame promovand acest pret. Abia acasa, cautand pe site-ul oficial, am observat ca cele doua nuante nu se regasesc in paleta disponibila si am inteles ca chiar erau mai vechi. Mi-a fost teama sa nu fie ingrosate sau chiar uscate, recunosc ca entuziasmata de reusita nu am mai stat sa le incerc in magazin.
Din fericire, acest defect nu exista.
Cea bleu, nr. 96 Party Blue, era chiar potrivita ca textura, insa verdele, nr 95 Green Park, era putin cam subtire pentru ideea mea de lac de unghii bun. Avand probleme cu aspectul unghiilor, in sensul ca sunt ceva ingalbenite si au foarte proeminenta ca si nuanta dunga ce desparte partea fixa de partea libera a unghiei, trebuie sa folosesc doar nuante mate si perfect opace. Nu ma astept sa arate bine cu un singur strat, desi am intalnit si lacuri care opacizau de la prima aplicare. Insa doua straturi cred ca sunt suficiente si am fost neplacut surprinsa sa constat ca Green Park a avut nevoie de macar 3. Primul strat arata ca si cum as fi injumatatit compozitia cu acetona, o apa colorata care neopacizand si nefiind coloristic ceea ce promitea mi-a accentuat galbenul facandu-l si mai bolnavicios.
In ce priveste Party Blue, au fost suficiente doua straturi pentru a obtine nuanta sticlutei. Insa primul iarasi arata rau, doar putin mai consistent decat la cel verde.
Minusul major este aplicarea neuniforma, nu ai cum sa eviti striatiile si daca incerci sa netezesti trecand pensula peste ele nu faci decat sa le accentuezi si sa curati din stratul existent. Nu ma va face sa nu le mai folosesc, dar imi displace atentia sporita pe care trebuie sa o acord aplicarii si durata mare necesara pentru a le da un aspect cat de cat uniform. Din tot ritualul de beauty, manichiura imi este cea mai dezagreabila si aman cat pot. Pe de-o parte, reusesc sa ma pictez dincolo de contur, iar pe de alta parte le ating mai mereu si trebuie sa o iau de la capat. In plus, urasc sa imi privesc unghiile curatate care imi permit sa le vad forma ciudata, oval ascutit, culoarea si problemele de exfoliere de care nu mai scap la degetul mare si aratator. Am incercat sa nu le mai lacuiesc, le-am tratat, nu am ce sa fac pentru ca problema este interna. Asa ca prefer sa ma bucur de lacurile colorate pentru ca oricum nu m-a ajutat cu nimic renuntarea, fie ea si de durata.
Pare rezistenta, dar nu am avut activitati casnice solicitante zilele acestea. Nu stiu se comporta la spalat de mana spre exemplu, pana acum nu mi-a sarit si nu s-a luat la varfuri. Nu m-ar mira sa o faca, avand in vedere cele 3 straturi, dar totusi sunt subtiri.
Nu o recomand, in viata mea nu am avut un lac care sa se intinda asa urat si neuniform, si nu cred ca este vina pensulei ci a consistentei. Calitativ exista infinite variante mai bune, pana si Ruby Rose sparge de departe competitia, dar din pacate cele doua nuante sunt mai greu de gasit si atunci perimetrul cautarii se reduce drastic.
Se curata foarte usor, pacat ca dureaza asa mult o aplicare decenta.
In ciuda slabei calitati, astazi am comis-o din nou si mi-am mai luat o sticluta de Party Blue gandindu-ma ca nu mai am unde sa o gasesc. Bine ca nu m-am intins si la verde pentru ca cele 3 straturi ma terifiaza grav. Oricum e mai greu de purtat decat bleu-ul. Si ca sa creez palpitatii organizatiei snobilor anonimi, mi-am asortat jadul la un inel no name in valoare de fix aceeasi 5 lei ca si lacul. ;)

Cinderella doesn't live here anymore....

"Fata visurilor tale pur si simplu a plecat
Ca si cum iubirea n-ar fi existat
Tu continui sa o cauti si o cauti in zadar
Cu inelul de logodna in buzunar.
..............................................
Suni la radio si iarasi ii dedici ceva
Melodia aia veche care ii placea
Si asa mai trece inca o noapte alba fara ea
Rascolesti prin toata casa insa e ciudat
Nu mai regasesti parfumul ce te-a obsedat
N-a lasat in urma nici macar un semn c-a existat."

Balul nu era decat un circ diform si grotesc, ai carui artisti s-au sinucis incercand un ultim salt care sa plamadeasca zambete pe chipurile spectatorilor obositi sa li se mai vanda iluzii Candelabrele dantelate cu mii de cristale si arabescuri de jad mai greu decat matca universului n-au mai gasit putere sa sustina sclipirea unui opait palid si bolnav de tristete. Ultimul vals a gasit-o sprijinindu-se de balustrada imbratisata de epiderma aspra si dureroasa a tufelor de trandafiri inghetati pe vecie, cautand un boboc inflorit care sa-i pavoazeze corsajul de purpura inspumata si usor prea strans. Ochii ei arzatori n-au fost nicicand mai stinsi si pustii, si viorile nu i-au soptit cu atata amaraciune. Se zbate violent in palma inmanusata si otelita ce-i sfarma pumnul strans in spaima si sila, sila de privirea vicioasa si murdara ce o tintuieste cu vorbe si clipe patimase, sila de propria-i slabiciune de a nu le sfasia cu nepasare si autosuficienta dezarmanta.
Un dans mai lung si mai intunecat decat cea din urma noapte, mai rece decat viforul din trup. Cercuri si linii perfecte descrise cu disperarea artizanului ce stie ca maine va trebui sa le uite si sa le sparga pentru totdeauna, sa le ingroape fara mila sapand cu unghiile in lespezile vesniciei. Si peste toate, condurii din raze si pulbere de stele, si aripile sfasiate de iminenta celui mai inalt si dureros zbor. Cel al resemnarii.

The ring....

"It's a black fly in your Chardonnay
It's a death row pardon two minutes too late
And isn't it ironic...dontcha think
......................................................
It's like rain on your wedding day
It's a free ride when you've already paid
It's the good advice that you just didn't take
Who would've thought...it figures"

Nu-i o ironie ca dupa ce cu o clipa in urma ai renuntat la ACEL inel pentru totdeauna, sa primesti un altul care in ciuda arhitecturii si dimensiunii impresionante nu poate si nu se vrea a fi mai mult decat o podoaba? Nu am sa regret niciodata negarea reintoarcerii a mia oara a unui trecut ce refuza sa moara, am incetat sa mai cred ca sentimentele pot fi platosa pentru tot ceea ce diferentiaza si desparte, ori surogat al minutelor si orelor cand tot ce era bun s-a murdarit fara drept si posibilitate de a le curati prin iertare. Oricat te-ar iubi si oricat ai iubi, intelegi ca nu se poate, ca nu stii si nu vrei sa uiti cuvinte si fapte ce au ranit, ca ai obosit si ai trait totul pana la epuizare, si mai ai un dram de luciditate si tarie sa te salvezi dintr-un viitor care nu ti-ar aduce decat nefericire. M-ar strange si m-ar durea, prefer sa il inlocuiesc cu o mie de tinichele colorate decat sa-mi sangereze pe deget dovada unui razboi in care am mai murit de atatea si atatea ori. Se spune ca nu te poti curata de atrocitatile lui motivand ca nu ai luptat de bunavoie, cat timp aveai doua posibilitati sa te desprinzi : te puteai sinucide sau puteai dezerta. Ei bine, dezertez pentru cea din urma oara. Si imi doresc din tot sufletul ca de data asta sa nu mai fie drum inapoi.

Inelul din imagine a venit abia astazi, desi mi-l dorisem de multa vreme si il comandasem acum 2 saptamani. De regula comenzile asos.com au venit intr-o saptamana, dar se pare ca acum era necesar sa intarzie incat sa contracareze un eveniment mai putin placut pe care azi il las in urma fara sa-i dau sansa sa reinvie nici macar ca amintire. L-am ales motivata fiind de opulenta si piatra in culoarea mea de suflet, si ma gandesc acum ca sunt persoane care se simt atat de mici si au atat de multe complexe incat nu pot supravietui nimicului si insuficientei de sine decat prin excese sub diverse forme.


Ma gandeam sa il port impreuna cu cerceii mei no name cu piatra identica, numai ca avandu-l constat ca metalul argintiu difera mult acesta neavand aspectul used al celor dintai. Nu prea imi pasa de discordanta si nu ma descurajeaza, am invatat sa apreciez persoane si lucruri doar pentru ele insele, pentru ca sunt pur si simplu frumoase, nu pentru ca imi servesc la ceva. Daca ar prima utilitatea, aceasta ar avea insemnatate pentru oricine are cauze comune cu a mea si atunci nu ar mai fi cu nimic speciale. Desi in fotografie nuanta pietrei pare diferita, este aceeasi.

A costat 10 lire si cea care a considerat necesar sa imi permita micul moft si sa imi faca o bucurie a fost mama. Nu le poarta, poate nici nu le intelege, dar se bucura de bucuria mea. Sau poate simte ca nefiind in stare sa fiu fericita din motive consistente, imi prind bine mici artificii care sa imi aduca zambetul chiar si numai o clipa. E asadar special pentru ca e de la ea, pentru ca-i turquoise, pentru ca-i pretentios si opulent. Si pentru ca a fost dorit.

Lacul de unghii l-am ales dupa ce am facut o pasiune pentru o nuanta similara descoperita in urma castigarii unui concurs OPI pe blogul Emei. M-a cucerit iremediabil What's with the Cattitude dar din practicitate am ales drept premiu o nuanta de rosu pentru ca o pot purta tot timpul la orice. Insa nu m-am resemnat si am cautat o alternativa cheap, gasind-o intr-o mini Maybelline Colorama. I-o daruiesc inelului meu, sa-i poarte noroc si sa-l insoteasca cu demnitate.

Si mie imi daruiesc sansa de a fi fericita candva.