Translate

vineri, 13 februarie 2015

The adventures of a sequin dress



Daca intentionati sa aruncati cu pietre, asigurati-va ca vorbim despre bolovani Swarovski fiindca tocmai m-am obisnuit cu sclipiciul. Si daca remarcele usturatoare tind sa curga mai abitir decat sindromul Tourette, as vrea sa tineti cont de circumstantele atenuante : nu mi-am imaginat ca poate fi atat de scurta, nu mai avem nicio rochie sequined si doar nu puteam ramane cu un astfel de gol in suflet si-n dulap.


Iata asadar noua mea fusta pencil glam & glitter, actual tricou cu paiete. Va voi arata curand cat de bine se poate integra o fusta pretentioasa intr-o tinuta de zi, insa inainte de transformare merita macar o etalare in forma initiala. 
Ca sa fiu corecta, rochia e draguta si cu siguranta ar face impresie in club, spre exemplu. Insa este foarte scurta, chiar si pentru mine care nu ma feresc de lungimile extreme. De indata ce misti mainile deja ai mai pierdut 2-3 cm. Daca aveti peste 1,66, sa zicem, sfatul ar fi sa va orientati spre o alta. 
Nici nu va pot descrie circul suportat cat timp am facut cateva fotografii, am bravat pentru a va arata cum este rochia in realitate. Discutiile pe facebook au evidentiat ca existau multe amatoare si stim deja ca nu intotdeauna pozele asiaticilor sunt veridice pentru calitate sau design. Insa de data aceasta nu am vazut diferente notabile, merita cu siguranta cei 14$.     

Materialul este rezonabil, paietele nu se dezintegreaza la prima adiere de vant (nu lipsea nici macar una in ciuda drumului lung facut intr-o punga maltratata cu siguranta de nenumarate ori de strasnica noastra Posta). Nu-i deloc fragila ci dimpotriva, consistenta si grosuta. Nu este mulata ci putin lejera - nu am pierdut lungime pe forme - dar din pacate croiala dreapta estompeaza talia subtire si te cadoriseste cu un volum pe care nu il ai. Mi se parea ca arat patrata, este insa un detaliu subiectiv iar eu am aceasta obsesie pentru evidentierea taliei din cauza picioarelor groase. 
Desi se prelungeste cativa cm pe dos, nu mi-a agatat ciorapii si nu am simtit disconfort. O prietena de-ale mele are o rochie asemanatoare Poema, dar cu spatele gol, si dupa ce o poarta este plina de zgarieturi si iritatii. Acestea nu sunt taioase. O port cu spatele in fata - nu am gatul lung si nu imi plac hainele la baza lui, arat mai plina la fata. 


La cat de rar ajung in locatii permisive cu un asemenea model, o astepta un veac de singuratate. M-am gandit ca este ocazia perfecta pentru a avea o fusta creion ca cea purtata de Miroslava Duma. Un metru de paiete este destul de scump si nu m-am indurat niciodata sa-mi cumpar. Materialul este elastic si nu voi avea nevoie de modificari dificile, doar indepartarea manecilor si ajustarea latimii potrivit conformatiei. Datorita acestui motiv chiar nu pot regreta achizitia, sunt foarte incantata de viitoarea piesa de imbracaminte. Aplicatiile nu se suprapun deci va putea fi trasa la masina usor. Cand sunt foarte dese pierzi din ele.  



Dress : buy it here

Shoes : Deichmann


  











Daca va doriti piese sequiend, sugestiile mele ar fi: spaghetti strap bodycon dress, backless black dress, backless sequined dress.


16 comentarii:

  1. nu-ti vine rau deloc dar sincer e exagerat de scurta si pt disco

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Este intr-adevar mini-ul suprem, in club insa nu cred ca ar fi ceva deplasat. Dar ca fusta o pot purta mai des, prefer deci sa o transform.

      Ștergere
  2. :)) Hihii, trebuie sa fi fost distractie la shooting! Asa transmite veselia ta...
    Pana si mie, care nu-s ca un lujer, mi-a trecut prin cap intrebarea: to be or not to be! Am decis pentru not to be de teama acelui volum pe care il poate oferi in talie - la mine de s-ar putea lua, NU adauga, ar fi perfect!
    La inaltime as face casa buna cu rochia asta (am 1,62 m) dar sunt alte aspecte ce ne impiedica sa ne dam intalnire! Iar in club eu nu ajung - as putea spune niciodata, in ciuda unui "never say never"!
    Daca n-ar fi inconvenientul lungimii, tu ai putea sa o pastrezi asa - se asaza frumos, iti vine bine! Dar asa... asteptam cu interes fusta ce va deveni! :D

    Te pup, Ramona!
    Ilda
    Lavender Thoughts

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. De fapt eu zambesc in toate pozele, asa mult mi-am dorit sa pot face asta incat profit de orice moment. Mai ales cand apar in fotografii. Bine, ma distra si fotograful pe care il enervau trecatorii, spunea niste lucruri foarte amuzante despre hainele femeilor si soarta publicului masculin. :)
      Sincer rochia este prea mult pentru mine si asemenea tie ajung prea rar in club, mai mult vara iar atunci m-as praji in ea. Decat sa o port de 2 ori in 3 ani, mai bine o modific si o pot aborda mai des. O tinuta ce implica mai multe piese permite creativitate deci fusta mi-ar fi mai utila.
      :*

      Ștergere
  3. Uhh.. e scurta rau! De asta eu ma feresc sa cumpar rochii de la asiatici, aleg doar cele care au masuratori care sa mi vina putin deasuora genunchiului..
    http://culore.blogspot.ro/

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu le prefer maxi si pencil dar ce au ei pencil mie sigur imi vine mai sus de genunchi si nu imi plac cele ce se opresc exact deasupra. Am avut un buget limitat, era item-ul cel mai atragator din acea categorie. Oricum nu se iroseste, o modific si sunt fericita. :)

      Ștergere
  4. N-ai vrea mai bine sa o vinzi unei fete mai scunde de ex mie? :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu nu, o sa fie o fusta frumoasa. :) Chiar vreau fusta pencil, am probat-o deja si mi-a placut cum venea cu o camasa light denim si jacheta din piele.

      Ștergere
  5. Hihi, eu ti-am zis ca e scurta, dar tie parca iti vine si mai scurta putin ;)) Pe mine m-a nenorocit si textura aia de ma manca de muream :)))

    Te pup

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si nici nu am cine stie ce sani deci nu am pierdut pe forme mai ales ca e lejera, e pur si simplu scurta ca atare. Nu am avut nicio problema cu textura, purtam ciorapi dar totusi as fi simtit la maini si pe tors daca era ceva. Dar imi era cald, e grosuta. :*

      Ștergere
  6. La ce cabinet ti-ai pus aparatul dentar ? A fost bun medicul ? Multumesc

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Simona Popa, vila portocalie de langa restaurantul Roma (unde lucreaza si faimosul Fronie). Da, am fost foarte multumita de rezultat, i-a aliniat perfect. Insa aspectul lor nu se datoreaza doar aparatului, ci si fatetelor dentare. Fara ele tot marunti, galbeni, tociti si fisurati ar fi fost.

      Ștergere
  7. in cat timp vine comanda si cat costa transportul la romwe? ai platit ceva la vama afara de transport?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dureaza 3 saptamani incluzand cateva zile pana se pregateste coletul si cateva zile petrecute in Romania. Daca valoarea comenzii este sub 50$ atunci transportul costa aprox 16$, peste 50$ e gratuita si de la o anumita suma este gratuit si express shipping. Nu am platit nimic pentru ca nu a venit la vama, a fost trimisa cu tranzit prin Olanda si astfel ajung la posta normala.

      Ștergere
  8. Ai fost foarte generoasa si foarte curajoasa ca ai purtat rochia in starea ei naturala, eu nu ma incumetam :)) Si pe cat e de scurta, cred ca intr-o zi curand o sa cedez nervos si o sa o comand. Tu o faci fusta, eu o fac bluza :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Profita de reduceri, daca tot nu vrei sa fii cuminte si sa gasesti una mai lunga. :D
      Am ramas marcata de reactiile tragi-comice, la un moment dat ma agasau si am vrut sa ajung intr-un loc ferit, cel din poze. Numai ca scarile erau blocate si a trebuit sa escaladez un fel de balustrada-zid ce-mi ajungea la talie. Bun, se urca fotograful si ma trage si pe mine cu chiu cu vai, evident avand grija sa nu treaca nimeni. Terminam sedinta foto si vrem sa plecam. Trei barbati isi gasisera de lucru langa balustrada tocmai atunci iar eu stateam ca mireasa cocotata si impopotonata, cum naiba sa cobor stiind in ce fel trebuie sa o fac si ce priveliste as oferi. M-am prefacut ca imi place acolo sus si am mai stat pana au plecat. :))

      Ștergere