Translate

joi, 5 iulie 2012

Jurnalul purtatoarei de aparat dentar, 15 luni




Pe 12 aprilie 2011 mi se monta in sfarsit aparatul dentar metalic si iata-ma ajunsa in a 15-a luna de "convietuire". Am sa fiu sincera si voi recunoaste ca am cam obosit, nu neaparat fizic caci la un moment dat devine parte din tine si te obisnuiesti cu disconfortul (chiar si cu ranile sau aftele sporadice), ci pur si simplu nu mai am rabdare. M-am impacat cu gandul ca il dau jos la aproape 30 ani, insa asta nu inseamna ca nu tanjesc zi de zi dupa zambetul atat de dorit (si platit). Cred ca nu e zi in care sa nu zambesc larg in oglinda, exersand pentru momentele cand o sa ma hlizesc pana si la stele. Dar...mai e mult pana departe. :)

  • Pe scurt : canin dreapta sus lenes + maxilar ingust + lipsa informatiilor (raritatea aparatelor la acea vreme si dentisti nepasatori) --> toti dintii mei de sus s-au mutat si aplecat spre dreapta si au ocupat tot spatiul, astfel incat caninul nu a mai avut cum sa erupa. Canin despre care absolut toti dentistii afirmasera ca nu exista, nu am mugur. Tarziu, pe la 21 ani, o radiografie arata ca de fapt bietul de el se dezvoltase acolo ascuns in os si gingie, avand o dimensiune normala si o pozitie perfect verticala. Cumva la baza sinusului. Sa nu va inchipuiti ca macar atunci mi s-a recomandat sa merg la ortodont (habar nu aveam cum se numeste specializarea), dimpotriva, mi s-a spus ca e prea tarziu si ca peste ani voi ajunge la chirurgie maxilo-faciala sa-l extrag pentru ca va dauna celor aflati sub el pe arcada. Si uite asa am mai irosit niste ani, in care nicio clipa nu am incetat sa imi urasc zambetul urat. La 28, un dentist dedicat mi-a dat cateva suturi verbale si m-a trimis la ortodont. A fost unul din cele mai bune sfaturi si imbolduri primite vreodata, si, fara sa agreez stereotipurile, sunt constienta ca mi-a schimbat viata.

Din punct de vedere estetic nu s-a mai schimbat nimic fata de luna martie, cand aratau asa, si in fapt acesta era aspectul lor inca din decembrie. Din pacate, nu exista evolutie pentru canin. Suportasem 2 interventii chirurgicale : prima exact inainte de montarea aparatului si care a implicat doar dezvelirea lui, a doua in septembrie cand a fost din nou descoperit fiindca crescuse gingia la loc dar a fost si ancorat cu un mic carlig (buton). S-a tractionat cu elastic, cu sarma, tot ce s-a putut. Existau foarte putine sanse sa nu coboare avand in vedere pozitia si ca scosesem ambii premolari si avea loc mai mult decat suficient. Sunt foarte rare exceptiile. Din pacate, asa cum am patit adesea in viata, eu am fost aia cu stea in frunte. Radiografia panoramica facuta la fix 1 an a dovedit ca nu se miscase absolut deloc. Ce puteam sa mai fac, cati ani sa mai astept cand nu aveam de ce sa ma mai agat. Nici macar 1 mm. S-a luat decizia sa il extrag, practic numai pentru el mai tineam aparatul.
Sunt mandra de mine ca am trecut prin asta si cine are putere sa citeasca procedeul, numit odontectomie, intelege ce putea sa simta cineva care urla si cand se taie putin la deget sau face o injectie amarata. Mi-am ales eu chirurgul de aceasta data, motivul il veti identifica sigur daca veti cauta in caseta specifica postarile dedicate aparatului dentar. Sa zicem ca nu mai doream ca jumatate de interventie sa se desfasoare cu anestezia dusa si glume sadice, mai ales ca de aceasta data era vorba de ceva mai dificil. Cu cateva ore inainte am mers la orto si mi-a taiat arcul lasandu-l numai pana la incisvul central dreapta inclusiv, ca sa poata lucra chirurgul. Asta nu mi-a placut deloc, pana l-am montat la loc peste tot m-am taiat si agatat in el de cateva ori pe zi. Nici macar nu ma puteam demachia fara sa nu ma tai in capetele de pe incisiv.
Interventia a durat 2 ore din momentul cand m-am asezat pe scaun si pana m-am ridicat. Am primit anestezie pe saturate (de regula cam simt injectiile in palat dar de data asta eram prea ingrozita de ce urma ca sa ma mai impiedic de atat), si apoi toata lumea din cabinet a incercat sa ma calmeze caci se vedea ca mai am putin si ma scurg de pe scaun. M-a ajutat mult ca dentistul meu mi-a facut pe plac sa asiste la interventie si imi vorbea mereu despre zambetul visurilor si alte asemenea acadele care-mi ajung la inima aia insetata de Hollywood smile. Nu pot spune ca interventia a durut, dar faptul ca imi imaginam ce se intampla acolo cand auzeam instrumentele cerute si presiunea simtita imi dadeau fiori. La final cand a facut suturile m-a usturat un pic, am rabdat insa pentru ca deja imi mai completase o data anestezia si nu era cazul sa abuzam. Vazand cum arat cusuta mi-am dat seama de ce nu se putea fara (da, mi-era foarte teama de sutura) si cat de mare a fost trauma. De altfel mi se explicase inainte de ce nu voi putea primi un implant din acela care se pune imediat dupa extractie - osul meu o sa fie destul de afectat si nu ar suporta surubul, trebuie sa astept minim 3 luni sa se formeze unul nou acolo. Am primit reteta cu antibiotice si o apa de gura pe care am urat-o pentru ca era foarte amara (Ossidenta), intentionat aleasa cu clorhexidina. Am fost avertizata ca dupa ce se duce complet anestezia e varful durerii, ca-i posibil sa ma umflu si invinetesc. De data asta cineva acolo sus m-a iubit, cum am iesit am inghitit preventiv un Tador si din secunda aceea nu a mai fost nevoie sa iau niciun analgezic. Abia in a 4a zi am simtit o jena, asemanatoare cu durerea curatarii unei carii fara anestezie. Suportabila, nu am luat nimic (nu iau pastile decat cand deja ma "tarasc"). In schimb, in a doua zi m-am umflat. Nu mult si nu asa cum imi imaginam eu, pur si simplu partea dreapta a fetei era cu totul putin mai lata. Probabil cei care nu ma cunosc nici nu ar fi sesizat asimetria.
Interventia a aratat ca am luat decizia potrivita, caninul era anchilozat si asteptam degeaba sa coboare. Nu varsta a fost motivul, ci particularitatile cazului.
Ce urmeaza acum? In primul rand sa punem bracket si tractionam incisivul lateral dreapta pana se lipeste de centrali asa cum e normal (a se vedea poza din primul link). Din cauza radacinii caninului, era imposibil sa fie tras pana nu rezolvam fie coborand dintele pacatos, fie facand extractie. La 2 saptamani dupa chirurgie am si avut programare la orto insa din pacate nu s-a putut actiona asupra lui. A fost si el traumatizat cand s-a scos caninul si observasem asta pentru ca exista sutura si in jurul sau. Dar nu observasem si ca se misca, insa am inteles ca e normal. I-a fost teama sa il forteze atunci asa ca mai am de asteptat pana pe 18 iulie. Dupa ce o sa fie lipit de incisivi, candva prin septembrie probabil o sa mi se puna 2 implanturi langa el. In total cand mi s-a montat aparatul mi s-au extras 3 dinti : un premolar stanga ca sa faca loc sa-i impingem pe ceilalti in pozitia normala medical si estetic (incat linia mediana sa cada pe mijlocul buzei si in continuarea liniei mediene de jos), si cei 2 premolari dreapta ca sa facem loc caninului. Toti 3 erau purtatori de pivot/coroana, unul chiar nu mai putea fi salvat din cauza unei infectii de la o obturatie veche si prost facuta a canalului. Din acest motiv s-a extras si nu s-a facut translatare, si nu regret pentru ca astfel am simetrie avand la final doar un premolar de fiecare parte. Spatiul din stanga s-a rezolvat pentru ca mutandu-se dintii s-a strans, in dreapta insa pentru ca nu a coborat caninul in loc de 1 implant cum stabilisem initial voi avea nevoie de 2. 1200 euro, din pacate.
Teoretic, dupa ce mut incisivul lateral as putea renunta la aparat. Nu o voi face pentru ca se vede cu ochiul liber ca pe dreapta imi va ramane mai mult spatiu decat necesita un canin si un premolar. Am sa il pastrez deci pana cand voi avea implanturile finalizate, incat apoi sa imi traga molarul langa ele. Exista posibilitatea sa imi faca coroanele mai late dar nici nu vreau sa aud de asa ceva pentru ca vreau sa fie exact ca cei de stanga. Am suportat 15 luni, mai suport inca 9 (minim 3 pana se pun implanturile, inca 6 pana se pot pune coroanele pe ele).
Si apoi etapa moft, care va avea loc de fapt inainte de a se monta coroanele implanturilor. Vreau sa-mi albesc dintii, si voi primi si cateva fatete. Partial pentru estetic, dar am nevoie si pentru a spori rezistenta incisivilor ce acum cativa ani au fost traumatizati in urma unei agresiuni fizice pe strada. Incisivul meu central dreapta nu mai are nerv, a fost fracturat atunci. Are foarte multe fisuri si e fragil, o fateta ii va creste rezistenta. Nu imi pot pune portelan (e mult prea scump) ci un compozit de foarte buna calitate. Eu visam extra white, dentistul nu imi permite decat a1 si in fapt nici cu asta nu e de acord pentru ca nu-i plac dintii atat de albi. Pentru mine a fost motivul nr.1 care m-a ajutat sa suport mai usor trecerea timpului, sa-i vad nu doar drepti ci si shiny si albi. Nu-s fumatoare, nu beau cafea sau cola si nu imi place ciocolata. Cu toate astea mereu i-am avut cam galbeni si fara luciu.

Va trebui sa inchei aici caci deja am scris un roman. As prefera sa postez noutati abia dupa ce rezolv tot ce am descris mai sus, cand am zambetul mult visat si o poza pe masura. Pana nu am coroanele implanturilor puse nu prea am ce sa mai arat, nu are ce sa se vada frumos cu acel spatiu gol urias. Mi s-a facut rau cand am auzit cat am de asteptat, eu credeam ca dupa acele 3-4 luni se monteaza totul nu doar surubul. Trecem noi si peste asta. :)


56 de comentarii:

  1. Mult succes in continuare, putere si rabdare sa continui!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc mult! Chiar si prietenii mei au fost uimiti ca m-am "inhamat" la asta, pana nu m-au vazut cu aparatul nu au crezut ca o sa-l pun.

      Ștergere
  2. Ce ma regasesc in randurile astea :))
    Saptamanile trecute mi-am scos doi premolari de jos si saptamana viitoare urmeaza sa-mi pun si aparatul jos.
    Pe cel de sus il mai pot doar o luna sau doua :)
    Stiu si eu ca uneori e frustrant sa porti aparat si sa vezi ca nu se indreapta atat de repede si atat de frumos pe cat ti-ai dori, insa cu siguranta va fi mai bine decat la inceput.
    Si eu am aceeasi problema ca si tine, am dintii galbeni si fara luciu si nu beau cafea, nu sunt fumatoare sau alte chestii care ar duce la asta. Probabil asa sunt dintii nostri :)
    Abia astept si eu sa zambesc ca Julia Roberts, cu gura pana la urechi si sa nu-mi mai fac probleme ca am dintii urati si cineva se uita chioras la mine :)
    Succes in continuare!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu jos nu am decat un canin putin rotit insa pentru atat nu a vrut sa imi puna aparat. Acum mi se pare o decizie buna, imperfectiunea nu merita efortul si mai bine de suma respectiva rezolv alte probleme vizibile.
      Cat despre frustrarea ca se misca greu, a existat doar in prima faza cand nu stiam ca nu se trag toti ci unul cate unul. In loc sa privesc in laterala cum se micsora golul, ma uitam numai la incisivi care bineinteles ca erau chiar ultimii ce aveau sa se deplaseze. :)
      Ce ma enerveaza cel mai tare e cum ies in poze (live macar nu ma vad), zambetul e artificial si aproape pare ca ma stramb. Cine nu stie ca port aparat ma acuza ca zambesc fals si "pitzipongesc". Chiar arata ca o grimasa, trebuie sa ma controlez ca sa se aseze cat de cat normal.
      Dar asta nu va dura o vesnicie, 2 ani nu inseamna nimic fata de restul vietii fara complexe. Inca putin! :D

      Ștergere
  3. Răspunsuri
    1. Finalul e intotdeauna cel mai greu, cand stiam ca ma asteapta aproximativ 2 ani de purtare nu ma agitam cat ma agit acum. :)

      Ștergere
  4. Welcome back! :)
    O inretaga epopee cu dintii tai...ma intreb cat te-a costat pana acum...
    Cand termini,sa ne afisezi un zambet larg aici pe blog! :*

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc!
      A costat destul, dar asta si pentru ca am avut multe de rezolvat inainte sa-l montez si cele 3 interventii chirurgicale. Din cauza dentistilor anteriori am ajuns sa am carii pe sub plombe, infectii cauzate de canale prost obturate, coroane prost lucrate si prost puse. A trebuit sa schimb tot ca apoi sa stau linistita. Pe langa ca problemele s-ar fi inrautatit, erau si mai greu de solutionat cu aparatul montat.
      Aparatul metalic in sine nu e ceva de neatins, acum e 15 mil unde merg eu. Daca nu ai alte probleme, la asta se adauga doar costurile radiografiilor initiale, posibile extractii, si apoi lunar activarea 40/70 lei.
      Cu siguranta o sa va saturati de cate poze cu gura pana la urechi voi pune! :))

      Ștergere
  5. WOW! Sunt impresionata de vointa ta! Pe de alta parte mi-ai facut curaj: in septembrie voiam sa imi pun doua coroane de zirconiu bla bla pe premolari (de fapt pe ce a mai ramas din ei) si nu gaseam motivatia necesara sa cheltui suma necesara sau sa suport durerea aferenta. Acum cand ti-am citit povestea m-ai mai imbarbatat!
    Bravo!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dantura merita fiecare banut, cunosc persoane pe care nu le-as putea descrie nici macar dragute dar au un zambet atat de frumos si carismatic incat cand zambesc intr-o incapere sau fotografie acapareaza totul. Plus ca aproape intotdeauna o problema estetica are la baza una medicala. Multi gandesc ca nu-i mare lucru ca-s cam strambi, dar asta inseamna o muscatura incorecta (uneori si fizionomie modificata).
      Finaciar, scapai mai ieftin cu portelan pe metal si e suficient de rezistent si aspectuos. Evident, daca iti permiti pe suport de zirconiu cu atat mai bine. Din cate mi s-a spus prima e 500 lei iar pe zirconiu cam 800 lei.
      Durere nu are de ce sa fie, totul se face cu anestezie. Daca nu m-a durut pe mine operatia chiar nu ai de ce sa iti faci griji pentru o coroana. Du-te linistita, totul e sa ai un medic bun caruia sa ii pese nu doar de rezultat ci si de confortul tau in timpul operatiunii. Pana acum 2 ani in viata mea nu mi se curatase o carie cu anestezie, eram ingrozita de dentisti. Pentru ca bineinteles ca la un moment dat incepea sa doara si sa ma agit, nici ei nu curatau caria perfect si uite asa am ajuns sa refac tot mai tarziu si chiar sa pierd dinti. Acum cand am vazut cat se migaleste la o carie sau obturatie de canal realizez ce de mantuiala erau facute inainte.
      Bafta, astept sa-mi spui ca s-a rezolvat!

      Ștergere
  6. Ma uimesti cat de optimista si luptatoare esti.
    Te felicit pentru toata rabdarea si iti tin pumnii sa obtii un rezultat cat mai bun si sa fi multumita cu tine insati!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc mult! Si pe mine m-am uimit, sunt "matzaita" de felul meu si cand e vorba de durere rezistenta mea e foarte aproape de zero. Dar eram atat de complexata si mi-am dorit asa mult un zambet frumos incat n-a mai contat. De multe ori cand ma "junghiau" dintii dupa activari sau cand faceam rani in obraji ma gandeam ce usor trec peste cand altadata ma strambam toata pentru un nimic.

      Ștergere
  7. Felicitari pentru vointa...stiu ce inseamna purtarea unui aparat, insa spre norocul meu s a intamplat cand eram mica.Sora mea si a pus la 22 de ani...nu regreta nimic insa pot sa zic ca nu l a suportat chiar usor.E greu sa zambesti metalic insa merita.Multa putere in continuare!
    Ce repede trece timpul...parca ieri citeam ca ti ai pus aparat!
    Ma bucur ca ai pus poze pe facebook:)esti frumoasa frumoasa!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc frumos pentru aprecieri! Acum cand ma uit in urma si mie mi se pare ca a trecut repede, dar n-a fost chiar asa. Mai mult decat pentru zambetul metalic m-am simtit prost din cauza spatiului gol, nu puteam sa stau sa explic fiecaruia ca nu mi-au cazut dintii de neingrijita si nepasatoare ci au fost extrasi terapeutic.
      Imi zicea cineva ca in sfarsit au inceput sa vina prin scoli sa le vorbeasca despre tratamentul ortodontic si importanta lui, si chiar si fara asta e mult mai popular decat inainte.
      Pozele au fost tot timpul acolo insa setasem sa le pot vedea numai eu, nu duc prea bine glumitele legate de narcisism si ma saturasem sa aud ca-mi fac si postez poze ca sa primesc complimente. Tot timpul mi se pare ca trebuie sa dovedesc ceva cuiva. :)

      Ștergere
  8. Tot timpul pozele au fost reusite...Nu poate sa te placa toata lumea.Eu daca nu am nimic frumos de spus cuiva mai bine tac. Sunt persoane care nu pot trai daca nu emit rautati. Te inteleg perfect si sora mea a are un canin lipsa si ea a trebuit sa indure comentariile celorlalti.Trebuie sa fii tare!
    Pentru sora mea purtarea aparatului a insemnat o scadere a increderii in sine...astfel ca nu mai vroia sa se aranjeze la fel ca inainte, nu vroia sa mai iasa si toate astea au dus la terminarea relatiei pe care o avea.Nici nu stii cum un lucru apartent minor poate duce la altfel de intamplari (cum se spune o bataie a aripilor unui fluture conduce la un uragan in alta parte). Sa nu faci greseala ei.
    Multa putere in continuare!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu ma gandeam ca vreodata purtarea aparatului poate scadea atat de mult increderea in sine dar o inteleg pe sora ta. In cazul meu, anularea vietii sociale s-a produs candva din cauza unei probleme de sanatate temporare care a dus la o crestere brusca si mare in greutate. 15 kg, in 3 luni (in tot atatea le-am dat jos). Nu mai voiam sa ies din casa, nici macar pentru a merge la scoala. Cei din jur nu ma ajutau deloc, dimpotriva. Desi stiau ca niciodata nu avusesem probleme cu greutatea, mananc foarte putin si sunt foarte obsedata de domeniu, nu faceau decat sa se minuneze ce rau m-am ingrasat. Exact ce-mi doream sa aud, eu care ma agit si daca ma ingras 1 kg.
      Am pierdut foarte multe atunci, inclusiv sentimental pentru ca am ales sa ma izolez complet. Si dupa ce m-am obisnuit asa, am continuat sa refuz sa mai socializez desi problema kg disparuse de mult. Cativa ani dupa nu am mers la strand si nu am iesit din pantaloni, mi se parea ca sunt tot "multa".

      Ștergere
  9. O doamne, eu am de cand am aparatul dentar zambesc non-stop, ca sa nu mai zic de incredera in sine a crescut considerabil si de fericirea ce a aparat o data cu "rezolvarea" celui mai mare complex al meu...
    Iti doresc mult noroc si sa ai parte numai de vesti bune si te admir pt curajul si hotararea de care dai dovada!! Asa cum am spus mai sus, tu m-ai motivat sa fac acest pas si nu pot decat sa-ti multumesc! imi cer scuze ca scriu "sub" anonimat dar nu ma pricep absolut de loc cu celelate optiuni..

    RăspundețiȘtergere
  10. Daca nu as avea golul acela probabil si eu as face la fel, oricum se vede ca port aparat deci un zambet n-ar arata nimic nou. :) Si in cazul meu increderea a crescut pentru ca stiu ca la finalul drumului ma asteapta ce mi-am dorit toata viata, doar ca as vrea sa ma bucur mai repede de rezultat. Sa poata incepe complimentele :))
    Exact deasupra optiunii comentati ca anonim exista nume/URL, alegi asta si introduci doar numele.

    RăspundețiȘtergere
  11. Felicitari pentu rabdare si perseverenta. :)
    Sa ia o saptamana minunata!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc, asemenea! A mea, ca sa fie cu adevarat minunata, necesita o sesiune de ploi fiindca nu mai suport canicula. :)

      Ștergere
  12. Am prieteni care si-au pus aparat dentar la 22 de ani si se mandresc cu asta, este un accesoriu in plus care o sa iti aduca un zambet minunat :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu am 29 nu 22, stau mai prost cu rabdarea. :)) Glumesc. Dar chiar imi doresc sa ajung mai repede la final, mai sunt asa multe de facut dincolo de el incat mi se pare o vesnicie pana vad zambetul visat. Cum spuneam mai sus, cred ca cca 9 luni.
      Dar repet, nu am regretat niciodata ca l-am pus.

      Ștergere
  13. Buna,Ramo!:*
    Sper din suflet ca esti bine,mi-e taaare dor de tine..
    Am observat de ceva timp absenta ta pe blog si vreau sa te inteleg.Fiecare dintre noi are nevoie de timp,de spatiu,de butonul acela atat de dorit"pause" -ce ne ofera sentimentul de evadare si de intimitatea celor traite in fiecare clipa..incerc sa te inteleg..chiar daca imi este foarte greu sa iti accept"tacerea",mai ales k blogul tau a fost,ramane si va fi primul pe care deschid in fiecare dimineata...
    Sunt alaturi de tine,iti doresc tot ce e mai bun si mai frumos pe lumea asta!:*:*:*
    Sper sa ne vedem curand sau cel putin sa comunicam mai des!
    Mii de imbratisari.
    Raluca

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ce surpriza mi-ai facut cu mesajul acesta, ma gandeam uneori daca ne mai citesti. :) Ma bucur sa aud ca ai fost tot timpul aici, si mi-e dor de tine. Sunt convinsa ca nu doar mie pentru ca mai multe fete m-au intrebat ce mai faci.
      O sa-ti dau o veste frumoasa, Nda s-a casatorit astazi civil. Poate daca mai deschizi vreodata facebookul vei vedea pozele de la eveniment.
      Eu inca am nevoie de pauza desi am strans cate ceva de povestit macar pe taramul cosmetic.
      Sper ca esti bine si viata ta e asa cum iti doresti. Te pup!

      Ștergere
  14. Doamne,ce surpriza frumoasa!!!!:)Er ultimul lucru la care ma asteptam,absolut ultima veste care imi putea trece vreodata prin cap!:)
    M-am cam desprins voit de tot ce tine de socializarea online!Sunt bine,foarte bine,multumesc lui Dumnezeu!mersic frumos pentru raspunsul"calduros"..
    Sigur k te citesc,sunt aici mereu alaturi de tine, chiar si atunci cand te"retragi"/"ascunzi"intr-un fel sau altul..Sunt aici!
    Te imbratisez cu mare drag si mii de salutari prietenelor mele virtuale,mi-as dori sa ne intalnim vreodata toate-atunci cand vom avea ocazia,sigur...
    pupici cat mai dulci pentru toata lumea!:*:*:*
    Raluca

    RăspundețiȘtergere
  15. la cat de placut surprinsa am fost,am uitat sa ii transmit gandurile mele frumoase!
    Multa iubire,respect,apreciere,intelegere si armonie ii doresc din tot sufletul!
    va puuuuup:*
    Casa de piatra si o casnicie frumoasa!!!
    Ralu

    RăspundețiȘtergere
  16. Iti multumesc in numele ei, aceleasi ganduri bune si pentru tine. Nu esti singura surprinsa de rapiditatea evenimentelor dar eu am si participat. :)
    Mireasa a fost in roz si a avut tort roz cu turcoaz, asta nu ne mai surprinde insa, am stiut mereu ca o sa fie "evenimentul roz".
    :*

    RăspundețiȘtergere
  17. :)gand la gand!:)
    Chiar nu ma asteptam vreodata sa fie altfel decat roz-rochita,cel putin:)
    Frumos..ma bucur tare pentru ea!:)ii doresc numai bine si iubire maxima!!!
    va puuuup!:*:*:*
    Raluca

    RăspundețiȘtergere
  18. Tu imi dai curaj sa ma duc la dentist acum... Am o carie care nu mi da pace si din cand in cand dureri :( Te pup si weekend cat mai placut! :*

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si financiar si fizic e mult mai bine sa iti iei inima in dinti sa mergi cat mai repede. Acum nu ma duc niciodata cu teama pentru ca imi face anestezie, dar si cand frecventam medici care se incapatanau sa curate si cele mai adanci carii pe viu tot nu amanam. Fiindca am vazut ce inseamna sa nu actionezi la timp - din pacate am ajuns sa port pivot pe 2 premolari, si e clar ca nu vor ramane asa toata viata ci peste ani ii voi pierde.
      Weekend placut si tie! :*

      Ștergere
  19. Răspunsuri
    1. Sunt suportabile. N-as putea spune ca-s intense, ci sacaitoare. N-ai stare dupa activari, din cauza presiunii te "junghie".
      Eu care-s miorlaita de fel nu am plans niciodata de cand il am din cauza durerii, insa la primele activari ma mai trezeam noaptea pentru ca ii simteam ca-n menghina.
      Am inteles insa ca pentru cei care au si jos e putin mai rau.

      Ștergere
  20. sa vezi distractie cand sa ti-l dea jos

    RăspundețiȘtergere
  21. Tocmai si l-a dat vara-mea si n-a avut nicio problema, nu a simtit disconfort. Ar fi culmea sa ma afecteze asta dupa ce am suportat dureri si rani si 3 interventii chirurgicale cu macelul si suturile de rigoare. Chiar nu am teama. :)
    Medicul ortodont mi-a spus la ultima activare ca tratamentul s-a incheiat si nu mai am nevoie de aparat, eu insa ma incapatanez sa-l pastrez pana pun coroanele implanturilor ca sa pot corecta eventualul spatiu milemetric ramas intre implanturi si molar. Inca 6 luni deci.

    RăspundețiȘtergere
  22. scuze ca sunt off-topic. am vazut ca esti prietena cu raluca afronie. imi poti da un contact de al ei, messenger sau ceva? multumesc!

    RăspundețiȘtergere
  23. nu-mi dau seama daca ai mai primit o data commentul asta ca mi-a cerut sa ma loghez si nu stiu daca s-a trimis. iti ziceam ca te rog daca se poate sa imi trimiti si mie adresa de mess a ralucai afronie. corina.radu85@yahoo.com. multumesc foarte mult!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna, suntem prietene insa Ralu a disparut complet din spatiul virtual si i-am respectat tacerea fiindca am inteles ca are nevoie de schimbari ce implica si asta. Dupa o lunga pauza mi-a lasat cateva comentarii aici pe blog si mi-a mai scris o data pe mess de pe mail, din cate stiu nu mai are adresa de mess si nici nu intentiona sa-si faca.
      Poate vede aici si te contacteaza, nu stiu cum sa iau legatura cu ea fiindca din greseala am sters arhiva unde aveam singurul mesaj trimis de pe noul ei mail.
      Ai incercat sa ii lasi un mesaj pe vechea adresa?

      Ștergere
  24. Răspunsuri
    1. Multumesc! Voi reveni cu noutati dupa 2 octombrie, cand am consultatia la dentist dupa 4 luni de la odontectomia caninului inclus si stabilim cand punem implanturile si ce se va intampla cu spatiul milimetric dintre ele si molar. Va trebui sa duc un raspuns ortodontului, cum spuneam mai sus la ultima vizita a precizat ca nu mai e nevoie de aparat si nu prea intelegea incapatanarea mea de a pastra aparatul numai pentru atat cand as putea sa fac coroanele mai late.

      Ștergere
  25. Ai avut mult curaj sa faci asta. Tot efortul tau merita sa se finalizeze cu acel zambet atat de dorit!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc, cu siguranta merita. Si eforturile astea le voi tine minte o viata din pacate.
      De cateva saptamani tot deschid pagina cu gandul sa postez noutati despre acest subiect si nu pot scrie. Nu ma asteptam ca tocmai la final sa primesc o veste atat de proasta - dintii s-au indreptat de mult timp, dar tocmai cand sa pun implanturile si in sfarsit sa dau aparatul jos am aflat ca de fapt oprim interventia si ma inchid la loc fiindca nu se pot pune fara grefa de os. Inca incerc sa diger asta...nici nu am scos firele si trebuie sa ma pregatesc de noi interventii.

      Ștergere
  26. sunt alaturi de tine si stiu k vei reusi sa treci cu bine peste/prin tot!:*:*:*
    imi este atat de dor de tine,nespus de dor de postarile tale luuungi in care povestesti"vrute si nevrute",asemnea unei intalniri la o cafea,ceai sau pur si simplu o sticla de apa plata-ca pe vremuri:))
    nu vreau sa sune patetic,dar chiar simt nevoia sa iti"simt"gandurile/frica/nemultumirile sau-de ce nu?-sperantele alea cand deschid laptopul,subiectele poate deja discutate,dar totusi interesante prin modul in care tu le aduci din nou in tema...
    mi-e dor sa mai stiu de tine,sa vad viata pe blogul tau fix ca atunci cand iti e dor uneori sa mai auzi cate o voce,cate un strigat in jurul tau...ca atunci cand oricat ai cauta,citi,"rasfoi"pe net sa nu reusesti sa iti astamperi pofta de ce cautai de fapt...
    eu sunt aici mereu si sunt convinsa ca nu sunt deloc singura!suntem o multime ce asteapta un semn,cat de mic,macar o data pe saptamana..fie el doar un"Ce mai faci?"sau uite imi ajunge pentru inceput si un"Buna!"...Vreau sa stiu k esti bine sau cel putin incerci sa faci si mai bine!Te iubesc!Ralu:*

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Iti multumesc mult, Ralu, si de cate ori imi scrii mi-e aiurea ca am ajuns sa neglijez asa mult blogul, spatiul drag ce candva ma facea sa ma trezesc bucuroasa sau sa nu dorm deloc entuziasmata fiind de vreun subiect nou. O apatie care s-a materializat in a sta toata ziua in bibliotecile virtuale sau a privi profiluri facebook fashion related. Socializez atat de putin incat sunt uimita ca ma mai suporta prietenii, dar izolarea e modul meu de "vindecare". Ma uit (si visez) la lucruri frumoase, ore in sir.
      Si din pacate nu doar ca nu mai scriu, dar nici macar nu mai citesc alte bloguri asa cum faceam candva, nemultumita ca nu sunt mai multe postari noi.
      Cred ca sunt bine, nu ma gandesc la asta de fapt. Imi tin mintea si privirea ocupate incat sa nu se intoarca deloc spre mine, nu mi-a mers deloc bine cand obisnuiam sa imi analizez viata in fiecare bucatica de timp liber. Linistita cred ca e termenul potrivit.
      N-as putea promite ca voi scrie maine, si nici poimaine....dar promit ca voi scrie, desi foarte lunga e o pauza si nu un punct.
      Tu ai intotdeauna cuvintele care sa bucure si sa ridice, si sper ca esti macar la fel de bine pe cat doresti tu celor dragi. Astept sa vii acasa, cred ca de ambele parti sunt multe povesti de spus. :)
      O zi minunata sa ai (desi am impresia ca la voi a cam inceput iarna), si nu uita ca desi aici e tacere pentru cei dragi mie port intotdeauna in gand si in suflet un loc special. :*:*

      Ștergere
  27. Ramo, Ramo (daca imi perimiti sa-ti spun asa) cat astept si eu postarile tale...dar iti respect decizia deci astept cumintica in continuare!!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bineinteles ca iti permit, mi se pare chiar ciudat cand cineva imi zice Ramona. Invatata fiind cu apelativul asta de catre toti cunoscutii, cand aud numele intreg ma simt de parca cel ce mi se adreseaza e suparat pe mine. :)
      Cat despre postari, nu stiu ce naiba am...cred ca pauza foarte mare a determinat pierderea exercitiului si mi-e asa greu sa initiez o postare noua.

      Ștergere
  28. Ramo`! Felicitari ! Esti prea tare! Ma intreb daca constientizezi asta.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :) Multumesc, banuiesc ca te referi la decizia de a purta aparat la aproape 30 ani. Se pare ca lupta e ceva mai grea si mai lunga decat am sperat, am povestit mai sus despre sirul nesfarsit de ghinioane. Dar...tot inainte. Mi-am dorit prea mult rezultatul.

      Ștergere
  29. Buna! As vrea sa te contactez pentru a vorbi despre aparatul dentar, sunt si eu o pacienta si am cateva intrebari. Imi poti lasa o adresa de email, te rog? :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna, nu as vrea sa imi fac mailul public pentru ca nu stiu cand vei vedea mesajul de aici. Dar lasa-mi tu adresa, eu nu public comentariul si te contactez pe mail cu siguranta.

      Ștergere
    2. Buna !
      Se poate sa facem schimb de link-uri ?

      Blog link : www.adrianhbk.blogspot.com
      Blog name : Blogul lu' Adrian


      Astept un raspuns pe mail daca se poate la : adrianluican28@gmail.com. Multumesc frumos !

      cu respect ,
      Adrian !

      Ștergere
    3. Multumesc si eu, insa nu incurajez schimbul de linkuri. In plus, nu mai am activitate pe blog.

      Ștergere
  30. Imi poti spune la ce medic stomatolog te tratezi? Multumesc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sigur, se numeste Aurelian Carstea si cabinetul e in zona caminelor de la Institut, in cadrul Dentist Popescu. Ti-l recomand fara rezerve.
      http://www.dentistpopescu.ro/

      Ștergere
  31. eu am luat de pe http://www.dent-a-america2000.ro

    RăspundețiȘtergere