Translate

marți, 7 septembrie 2010

Anais Anais cacharel


Intotdeauna mi-am imaginat parfumurile cacharel mult prea delicate si "palide" pentru firea mea temperamentala, un soi de apa parfumata, romantica si proaspata, pe care ai darui-o unei domnisoare ce paseste in adolescenta si pentru prima data i se acutizeaza dorinta de a fi cocheta si feminina. O senzualitate jucausa, copilareasca, mult prea abolita si discreta pentru a produce efecte asupra celor din jur.
Pana acum cativa ani, cand in ultimul an de liceu am descoperit intr-un Cosmopolitan de primavara o mostra de Gloria, de care m-am indragostit iremediabil. Dulce, domol dar torid, genul acela care pulverizat pe incheieturi ai senzatia ca iti incalzeste venele si ca le vezi pulsatiile. Un parfum erotic dar nu agresiv si aspru cum imi par Chanel-urile spre exemplu, ci o pura declaratie de feminitate impurpurata de primordiul maturarii.
Revenind la Anais Anais, este cel dintai parfum al casei, lansat in 1978, si imbraca forma unui melanj de note de portocal, zambile, trandafir, crin alb, iasomie, chihlimbar, lemn de santal si o urma de tamaie. In general nu sunt atrasa de aromele florale fresh, fiindca majoritatea miros usor artificial, am senzatia ca adulmec un macerat mult prea alcoolizat si asprit. Miresme delicate precum crinul, liliacul, zambilele, devin mai ascutite prin prelucrare si chiar daca rezultatul este dulceag e mai degraba "spirtuos" decat voluptuos.
Raman cucerita de cele dulci-orientale bogate si luxuriante.
Fata de Anais, conceptiile mele iau forma prejudecatii pentru ca melanjul nu e nici aspru si nici artificial, e un buchet proaspat, suav, ingenuu, atat de firesc incat daca ti-ai putea imagina cum miroase tineretea probabil ca acesta ar fi raspunsul. Second skin like, cred ca mai degraba il poti numi mireasma decat parfum fiindca da impresia ca iese din pori, din trup. Romantic, boem, usor dulceag, dar fara sa fie decadent. Nu este o declaratie de femme fatale, nu imi inspira o asemenea forta si "vraja", ci mai degraba o gingasie scolareasca, cand iti pui prima rochie si iti atingi pentru intaia oara buzele cu ruj caci cei dintai fiori deversati in cele dintai vise adolescentine te fac sa iti doresti sa placi, sa atragi. Cred ca asa ar trebui sa miroasa pielea si parul intr-o dupa-amiaza de primavara tarzie, cand ploaia neasteptata si copioasa te sileste sa alergi cu degetele intrepatrunse, sa evadezi aleilor prin iarba si sa te adapostesti sub copacii infloriti, lipindu-va sufletele inmuiate de vesnicia trunchiurilor groase.
Reminiscenta a ingenuitatii intr-o industrie in care sexualitatea si agresivitatea directioneaza orice nou concept cosmetic si social. Majoritatea campaniilor mizeaza pe nuditate, carnal, feromonic, exista atatea produse ce-si schimba culoarea in momentul in care temperatura corpului se modifica prin acelerarea pulsului, pana la urma tot in sfera incitarii, fie ea si pur vizuala. Sticle si recipiente ademenitoare, siluete voluptuoase, culori bogate, miere, chihlimbar, sugerand presiune, densitatate, o apasare si o decadenta imbatatoare. Anais Anais ramane proaspat si delicat pana si in ce priveste recipientul, deloc pretentios, fara forme si insertii aparte si inaccesibile, o fuziune intre simplitatea si comoditatea plasticului si pastelul dulce al etichetei. Aroma nu are nimic carnal, animalic, nu este gurmanda, in opinia mea nerecomandandu-l pentru seara sau anotimpul rece fiind mult prea light ca sa condimenteze o aparitie ce se doreste ravisanta.
E genul de parfum pe care imi place sa il pastrez pe etajera, ca pe un ravas al adolescentei pierdute, al primului an de liceu, insa nu mai simt atractia sa il port. Nu mi se mai potriveste, eu nu mai sunt atat de simpla, viata mea nu mai e atat de simpla, si nici temperamentul meu nu mai pastreaza decat putine reminiscente ale delicatetii si prospetimii de la 15-16 ani caci am devenit destul de "condimentata" in reactii si rabufniri. Cred ca am regasit undeva o imagine apropiata de valentele reale : miroase discret si usor precum hainele intre care iti strecura mama/bunica un sapun parfumat ca sa le inmiresmeze. Mult prea fragil pentru firile pasionale.

12 comentarii:

  1. Gloria a fost iubirea mea cea mare!:) Ce pacat ca nu se mai gaseste:( Initial nu mi-a placut, dar o colega de facultate era atat de innebunita dupa parfumul asta, incat mi-a trasmis si mie chestia asta! A devenit si a ramas unul dintre parfumurile mele preferate!

    RăspundețiȘtergere
  2. Cand aud Cacharel nu ma gandesc decat la Amor, amor si mi se ridica parul in cap. Il urasc. Nu stiu cum e asta, dar trec rapid oricum pe langa raftul Cacharel... mi-e teama ca ma alearga Amor, amor :))

    RăspundețiȘtergere
  3. Irina,stiu ce zici....cand aud Chanel imi vin in minte numai Allure Sensuelle si No5 si imi creste presiunea sangelui,dar nu de pasiune ci de revolta.:) Pur si simplu le urasc,ma agita,ma imbata,ma simt de parca m-as baga cu forta in ochii si in sufletul cuiva.Gen look at me...LOOK AT MEEEE!!! :)) Si cand ma gandesc cate femei sunt seduse de ele....tin minte ca dupa ce am folosit Allure mai mult de nevoie,caci nu aveam altul atunci,ii marturiseam unui prieten ce vindea parfumuri cat ma enerveaza si cum vrusesem sa il rog sa mi-l schimbe cu unul de la el dar ma gandisem ca ramane cu el nevandut apoi.Si-mi zice esti nebuna???Il dadeam in 5 secunde,e isterie cu el.

    RăspundețiȘtergere
  4. Am fost indragostita o buna bucata de timp de Anais Anais. A fost mirosul copilariei mele caci mama isi invelea pielea cu acest parfum.

    RăspundețiȘtergere
  5. Cred ca nu "vorbim" de acelasi Anais anais, ca mie mi se pare extrem de puternic si deloc romantic, boem sau delicat.
    Nici macar mama nu il foloseste, ea oricum nu face diferenta intre un parfum original si unul de duzina...dar nu suporta mirosul ala de parfum de "baba" :D.
    Cred ca inca il mai are pe undeva, ia sa il miros si remiros sa vedem ce parere am acum dupa atatia ani.

    RăspundețiȘtergere
  6. Hmmm...stii ca difera si in functie de piele,mi s-a intamplat sa imi iau un parfum pentru ca mirosea bine la cineva si la mine nu prea semana...fie ca era diferit,fie ca mirosea chiar aiurea.
    Eu il am de o vesnicie,peste 10 ani.Un soi de "mostenire",alaturi de alte cateva sticlute.Ma gandesc ca re-editandu-le se tot schimba aroma fiindca azi cautand niste poze cu el am gasit ceva descrieri care nu prea semanau.De ex mosc,si al meu sigur nu miroase a mosc.

    RăspundețiȘtergere
  7. si ar mai fi o varianta - eu am apa de toaleta,poate ca apa de parfum e mai "grea".Ai putea sa ii faci review,cu cat mai multe opinii cu atat mai mari sansele sa se formeze o imagine mai apropiata realitatii.

    RăspundețiȘtergere
  8. acest parfum e printre primele parfumuri care miau placut la nebunie. cred ca aveam 15 ani cand am primit o monstra si mi sa parut asa de frumos. am auzit ca e n favorite a lui jennifer aniston.
    xoxo
    mina

    RăspundețiȘtergere
  9. Din pacate nu am prea retinut parfumurile Cacharel...cand mai merg printr-o parfumerie o sa le acord o atentie deosebita. :)

    RăspundețiȘtergere
  10. Amor Amor il foloseam muult in liceu.
    Cand simt parfumul pe cineva rememorez perfect intreaga perioada :)

    RăspundețiȘtergere
  11. Amor Amor e un parfum pe care l-am purtat mult timp si care imi aminteste de o anume prezenta masculina care mi-a bantuit mai multi ani din prima si a doua tinerete :)
    Anais Anais nu imi place, imi miroase a casa veche, dantela usor scamosata si bunici care se vor tinere.

    Parfumul meu preferat, cel care ma face sa ma simt femeie, misterioasa, senzuala, provocatoare este Armani Code la Armani. De asemenea, Silver Rain de la La Prairie.

    Ramona, ale tale care sunt preferate, cand vrei sa lasi o anume impresie? :)

    RăspundețiȘtergere
  12. Hmmm...sunt multe,am cateva la care tin pentru ca le relationez de momente speciale din trecut,dar mereu gasesc noi si noi arome care ma cuceresc.
    Am spus deja ca prefer dulce-oriental,dar sa nu fie genul tabacco,aspru si prea agresiv.
    Asa ca incep cu ce NU imi place : CHANEL.
    Acum port cel mai des Kenzo,nu-i marea mea iubire dar daca tot il am si imi place totusi...sa-l si termin.Insa daca ar fi sa numesc cateva care mi s-au potrivit si cu care m-am simtit bine ar fi : JOOP- All about Eve,cacharel- Gloria,CK- euphoria,Armani- Sensi,Givenchy- Hot Couture,Burberry- Brit,Chopard- Madness,Thierry Mugler- Angel,Jean Paul Gaultier- Diva, Lolita Lempicka- Lolita,Nina Ricci- Nina.
    Si mi-as cumpara oricand 2 arome masculine,Givenchy-Pi si Dior- Higher.

    RăspundețiȘtergere