New hair colour & goodies. WARNING: may contain lots of pics! Pitzi pics. :)

De curand mi-am schimbat culoarea parului, trecand de la brunet la un saten deschis aluna ce imita nuanta mea naturala. Principalul motiv a fost hotararea de a nu ma mai vopsi deloc, brunetul (de fapt un saten inchis) fiind foarte greu de intretinut cand radacinile sunt deschide. Nu am un par rezistent si desi nu il agresam mai mereu aveam varfuri despicate si se "ponosea", indiferent cat de rar puneam vopsea. Mi-l doresc foarte lung, cam cu o palma mai lung decat acum, si prefer sa ma axez pe ingrijire ca sa imi ating scopul decat sa imi mai bat capul cu "pictatul" lui. Ma temeam ca purtand o nuanta mai deschisa nu ma va mai contura suficient, eu foloseam brunetul si ca pe un slimer pentru obraji - sunt obsedata de chipurile "supte", cu pometi ososi- dar sunt foarte fericita ca am facut schimbarea. Mi se pare ca imi indulceste trasaturile si deja la 27 ani chiar incepi sa iti doresti sa arati mai tanara. Sufar de complexul Lolita, recunosc, ma ingrozeste trecerea timpului si aplic mereu comparatii cu toate fetele din jurul meu ce detin cativa ani in minus.
Asadar, am sa postez poze cu noua culoare, in diverse tipuri de lumina. O sa ajunga si mai deschisa dupa ce se curata si suvitele nelucrate si ramase brunete, oricum s-au pierdut printre celelalte si nu mai deranjeaza optic diferenta. Radacinile nu le-am vopsit si se poate observa ca sunt relativ identice cu lungimea, scop atins.






Cred ca ati remarcat ca nu zambesc niciodata in fotografii, din cauza danturii ce comporta o anomalie mai rar intalnita. Copil fiind, dupa caderea dintilor de lapte nu mi-a mai dat niciodata caninul din dreapta sus. radiografii peste radiografii, cativa medici, acceasi opinie : nici nu va mai da, nu exista mugur. Prin urmare, dintii de pe arcada de sus s-au deplasat pentru a acoperi si locul acestuia si s-a ajuns ca linia dintre incisivii frontali sa nu mai cada pe mijlocul buzei de sus cum e normal, ci la jumatatea incisivului din stanga. Evident, deplasandu-se s-au si aplecat putin. Arata ciudat, imi displace foarte tare si am ajuns sa nu pot zambi. Nici macar nu stiu, observ cand incerc de dragul pozelor ca e un zambet fortat si crispat. Eu ii spun retardat pentru ca mi se pare ca arat a tampitica. Am incercat sa stau in semi-profil, nu prea aveam curaj sa iau exact din fata...dar cred ca am scapat si vreo 2 frontale. De ce acum? Pentru ca peste 2 zile ajung la orto+chirurgie buco-maxilo-faciala. Motivul? O pleiada de medici incompetenti care nu a putut sesiza prezenta caninului inclus in gingie. Acum vreo 4 ani in sfarsit cineva si-a dat seama ce se intampla, dar nu m-a trimis la orto ci mi-a recomandat sa il extrag ca sa nu imi apese pe ceilalti sa mi-i strambe. Nu are rost sa mai povestesc cate alte mizerii am suferit din cauza ilustrului medic in cauza, mi-a lucrat absolut totul prost si m-am trezit dupa atata timp chinuit pe scaunul ala (fiecare plomba a fost pusa pe viu, plangand de durere, facandu-ma sa merg cu groaza la toate sedintele). Ce m-a prejudiciat cel mai tare e faptul ca nu mi-a spus nicio secunda ca cel ce ocupa acum locul caninului e un premolar de lapte si ca ar fi crima sa extrag caninul si sa patrez acel premolar care nu va rezista prea mult, cand as putea sa extrag premolarul si ajutata de un aparat sa cobor caninul normal pe arcada. Am avut noroc si am ajuns la cine trebuie, din fericire azi am un dentist minunat in care am deplina incredere si pe la care nu stiu daca am varsat o lacrima. :) Dar...nu ma asteapta o perioada usoara, si probabil multe luni nu am sa mai pot zambi deloc din cauza extractiilor si a aparatului din care va urca un lantisor pe caninul dezvaluit chirurgical ca sa poarte bracket. In fine...suna ciudat si se simte si mai ciudat, probabil vineri voi fi lesinata de frica, durerea fizica e cosmarul meu. Dupa cateva luni, cand caninul va cobori, voi putea incepe partea estetica. Dintii frontali, teoretic 4 din ei, vor suporta coroane de portelan pentru a rearanja pe cat posibil. Fatetele nu ma ajuta, iar eu am nevoie sa ii "mut" cam jumatate de cm. Mult timp si multi bani, nu mai zic ca-mi trebuie supradoza de rabdare.
Iata motivul pentru care azi, in toane bune fiind, mi-am facut curaj sa arat "minunile". Sper ca intr-o zi sa am acel zambet perfect si sa fiu atat de mandra si fericita incat sa ajung sa saturez de atata hlizit la camera. :)



Well, trebuia sa postez un OOTD....fotograful meu iscusit, tata, a zbughit-o de acasa taman cand ma impopotonam eu mai cu spor. M-am cam desumflat cand am inteles ca trebuie sa ma bazez pe mama, ultima data m-as scos fara jumatate din cap. Dar ce puteam sa fac? I-am explicat frumos cum e cu AF ala, ce buton sa apese, bla, bla....in 5 minute deja imi crapa buza de disperare. Nu poate. Nu stie. O planeta intreaga stie sa apese un buton, mama nu. :) Acum rad, atunci mi se zburlise parul si-mi dadusera lacrimile de ciuda ca ma impopotonasem atat si efectiv nu aveam cum sa fac poze. M-a scos fara picioare, pe urma n-a mai putut deloc sa apese cand si cum trebuie. Am abandonat operatiunea si mi-am tras singura cateva cadre, intr-un stil inconfundabil. Dubios. Comic. Pitzi-like. Cam cum isi poate poza cineva singur pantalonii scurti si cizmele nou achizitionate. Sper sa intelegeti ceva din toata straduinta mea. :D

Iata si isprava zilei :