Translate

miercuri, 12 august 2015

Badgley Mischka retro hair and the boyfriend blazer


O Cenusareasa cumpatata gaseste intotdeauna solutii sa-si burduseasca traistuta cu haine frumoase si versatile fara a-si vandaliza portofelul, cunoasteti deja formula mea magica : sh, outleturi, DIY sau croitoreasa. In ce priveste categoria secunda, Kurtmann este intotdeauna cea dintai alegere fiindca de-a lungul timpului mi-a furnizat cateva piese grozave la preturi modeste. Este si cazul blazerului purtat in imaginile atasate astazi. 

Ce ziceti de Zara, 19 lei? Ce-i drept vorbim de marimea L, probabil redus tocmai datorita acestui aspect, insa m-am gandit ca nu poate fi imens si o supradimensionare moderata era binevenita. Am inceput sa evit sacourile stramte, avand torsul lung ma trezesc adesea ca cele mulate nu-mi depasesc talia. Le prefer cu aspect boyfriend, lejere si mai lungi, cu maneci suficient de largi incat sa imi permita sa le ridic. Acestea arata bine petrecute si cambrate cu o centura, au un aer retro pe care il ador si imi pare potrivit mie.

Pentru o prima etalare l-am combinat cu cropped top gri si fusta maxi alba. Mi-a placut alaturarea texturilor : dantela si voal, tricotaj delicat si vascoza. Am mizat pe tonuri neutre intrucat coafura si machiajul mi-au atenuat nevoia de stridenta cromatica. Topul il aveam deja rosu, afisat de exemplu aici, si vazand cat de des il port am decis ca mi-ar fi util si gri. Ajunge pana la talie si il pot insera in fustele cu talie foarte inalta, asadar poate fi purtat chiar daca abdomenul nu-i de Sports Illustrated. 

Asa cum mentionam in titlu, parul aminteste de show-ul Badley Mischka SS11 si a fost ales de Adriana dupa ce i-am descris ce urma sa imbrac -evident a adaptat coafura la cele 10 fire de par ale mele si vesnica obsesie "sa nu mi se vada urechile!". Pana data trecuta as fi spus ca lookul Brigitte Bardot este preferatul meu, acum sunt incantata de acesta si abia astept un eveniment deosebit unde sa il pot aborda din nou. Am deja in minte rochia perfecta, veti vedea. 

Machiajul merge pe stilul Pin-Up inlocuind legendarul rosu cu burgundy bogat, in genul flapper girl. Ma temeam un pic de asemenea ruj si aveam o obsesie pentru ochii puternic evidentiati dar cand a venit momentul oglinzii am constatat ce mult imi place combinatia curata tus si buze bold. Abia astept urmatoarul "rol", datorita ei imi descopar fatete nebanuite iar cele retro sunt cu siguranta pe sufletul meu.  


Top : Bershka, here

Blazer : Zara, here

Skirt : SheIn

Bag : Lovelyshoes

Hair and makeup : Adriana Mocanu














5 comentarii:

  1. Chiar imi place aceasta tinuta! Este deosebita. Iar fusta este atat de frumoasa! ...Ah...Te face sa visezi. ^_^

    RăspundețiȘtergere
  2. Wow, sa nu te recunosc. Vazand acest stil de hair&makeup, as indrazni sa sugerez si o abordare flapper, mai ales ca se apropie toamna si chiar te-as vedea cu ceva burgund pe buze si bucle involburate in par.

    RăspundețiȘtergere
  3. Felicitari Adrianei te prinde de minune stilul asta. Imi place ce lucreaza o voi contacta pentru un botez.

    RăspundețiȘtergere
  4. Omg, ce frumos iti sta cu parul prins asa, te prinde de minune! <3
    Fusta imi place la nebunie, e superba :)

    RăspundețiȘtergere
  5. Felicitari pentru alegere!! Imi place foarte mult ce-a iesit 😍😍
    Sacoul e superb, culoarea m-a fermecat, iar masura s-a dovedit ok, te pup!! 💟

    RăspundețiȘtergere