Translate

luni, 15 noiembrie 2010

De ce ne plac blogurile de beauty. Autumn Blog Award.


Niciodata nu am agreat si elogiat formulele 2in1 pentru ca nu pot percepe perfectiunea plurivalentei, chiar daca inspira adaptabilitate si versatilitate ce pot functiona drept platosa pentru consecintele contorsionarii permanente, fizice si psihice, pe care o suportam urmare a toanelor si imprevizibilitatii vietii.
Din punctul meu de vedere, nu ai cum sa faci mai multe lucruri ireprosabil pentru ca suporti prea multe dependinte de contextul extern, si in plus esti construit cu posibilitatea erorii si constiinta, ambele tumorale pentru logica si obiectivism. Rostul acestui subterfugiu? O nisa de evadare in eventualitatea ca rezultatul melanjului intre un premiu si un eseu argumentativ nu va imbraca nivelul si ambalajul dorit.
Mai mult decat atat, imi acord drept circumstanta atenuanta dezgustul pe care l-am dezvoltat in anii de liceu pentru argumentare. Intotdeauna m-am descurcat mai bine si am fost mai fericita cu cele descriptive, imi par mai permisive, mai antrenante pentru imaginatie si libertate, si mai putin tehnice. Simt mai mult decat gandesc, si ma seaca sa imi organizez si categorisesc trairile si conceptiile relative. Intotdeauna mi s-a parut ca atunci cand poti argumenta scheletic si amanuntit ceva, pe jumatate nu mai e al tau si nu mai simti la fel de intens. Ori de cate ori veti regasi 1 pagina argumentativa despre un lucru sau o fiinta draga, fiti constienti ca in fapt mai sunt si altele in spatele cortinei, pe care le pastrez numai pentru mine, ca sa nu pierd sentimentul unicitatii.
De ce imi plac blogurile de beauty...am oare nevoie sa imi motivez afinitatile? Raspunsul pe care mi l-as da mie e poate mult diferit de cel oferit acum majoritatii, desi mereu am perceput bloggerul drept unicitate in generic si unitate in diversitate, insa nu pot sa nu reactionez si gandesc randurile incat sa argumenteze universal. Pana la un punct, coordonatele si ipotezele coincid si merg aplicate oricareia dintre voi, apoi ar insemna sa fac paragraf distinct pentru fiecare si nu am veleitati de sisif. Partea distincta o pastrez pentru mine, blocul universal e public. Iata asadar cateva consideratii:


1. Inainte sa ma pasioneze blogurile dedicate frumusetii, ma pasioneaza frumosul in sine.
Candva prin liceu am ramas marcata de o replica dintr-un film romanesc, "Dragostea incepe vineri" : "Mie imi plac oamenii frumosi. Uratenia nu e garantia bunatatii." M-am gandit mult la asta, intotdeauna ma considerasem superficiala pentru ca ma atrag chipurile si ansamblurile estetice, armonioase, si cantaresc mult in alegerile mele in detrimentul celorlalte criterii. Nu in sensul ca neg orice sansa situatiei contrare, anuland continutul de dragul ambalajului, ci in sensul coborarii scutului mai usor si cu sufletul si ochii mai plini de lumina si viata atunci cand sunt dezmierdati de forme agreabile. Am invatat din propria experienta, trist si dureros, ca de multe ori diformitatile si asimetriile grave, precum si starea materiala foarte precara, pot genera frustrari care imping usor spre tendinta de a-i cobori pe ceilalti ca sa te ridici pe tine si spre pierderea masurii si scrupulelor. Nu-i general valabil, nu pot si nu vreau sa jignesc, dar e o realitate care te poate costa mult. Sa nu crezi ca uratenia inseamna garantat suflet bun si curat dupa cum nici saracia lucie nu inseamna onestitate. Sa nu iti imaginezi ca vei fi mai pretuita si fericita doar pentru ca accepti sa treci peste asta in timp ce nimeni altcineva nu o va face, fericirea tine de prea multe si e prea abstracta ca sa existe retete sigure.
Revenind la directia principala, armonia deschide usi spre interior. Intotdeauna mi-am dorit sa trec dincolo, sa vad ce se ascunde in cutia stralucitoare. Evident ca am avut momente cand mi-as fi dorit sa raman sa privesc de departe pentru ca de aprope a devenit urata, dar ma simt mai impacata cu faptul ca m-a atras sa o examinez decat cu eventualitatea ignorarii ei. Se intampla si sa dezvolt afinitate pentru lucruri si oameni care nu se incadreaza in criteriile estetice general recunoscute sau autodezvoltate si promovate, dar e cale lunga si viata e scurta...nu mai vreau sa sap 10 m sub pamant ca sa gasesc o bucatica de sidef intre mormanele de frunze uscate, mocirla si rame invatate sa traiasca si simta in intuneric. Imi garantezi tu ca dupa cativa ani de cautare am sa descopar frumosul din urat si bunul din rau? Eu nu consider ambalajul o piedica in calea continutului, nu exista mantie suficient de poleita pe lumea asta sa ascunda prea mult timp negura din suflet si trup, aparenta superficialitate nu are consistenta si vei afla destul de repede ce e de aflat daca ai un dram de logica si spirit de observatie. Refuz sa cred ca cineva s-a lasat pacalit ani in sir de un fizic frumos si nu a observat lacunele si cariile psihice, putregaiul se simte. Ca nu vrei sa recunosti si ca te complaci....partea a doua. Dar abtine-te sa motivezi esecul prin "nu mi-am dat seama". Serios? Inseamna ca priveai prin fereastra stramba ca sa poti spune "din cauza ferestrei". Laso! Niciodata nu am pledat pentru ascunderea gunoiului sub covor, indiferent cat de drag imi era. N-as putea spune ca o lume intreaga e oarba si surda si eu sunt singura ce emite ipoteze corecte. Ci mai degraba da, stiu, vad ca e murdar, vad cangrena pe care o naste in jur, vad ca nu mai suport mirosul ranced si putred, dar asta sunt si nu ma pot hotari sa ejectez. Trust me, eu sunt cel dintai chirurg, dar un chirurg adevarat stie ca in anumite momente, organismul nu poate fi lipsit de tumora pentru ca riscul hemoragiei generale e mai mare fara decat cu ea. Si ca vine o zi, cand fara asistenti si pregatiri laborioase, ai sa bagi mana si ai s-o smulgi sau embolizezi in 5 minute, curat si sigur.
Trup si suflet sunt totuna, lumina sau rana unuia inseamna entuziasmul sau groaza celuilalt. E, daca vreti, relatia de dependenta si suprapunere dintre niciodata si totdeauna.
E foarte adevarat ca daca inauntru e negura nicio pulbere, oricat de sclipitoare, nu te va putea impodobi. Dar crezi ca giulgiul de pe trup va imblanzi si glorifica giulgiul din trup? Ca negura din pantece si simtire, care te sfasie si te izoleaza de tine, iti va fi de vreun folos daca o acoperi cu o negura ce te va rupe si de ceilalti? Nu ti-e suficient scutul dinauntru, vrei sa ridici si cazemate chipului? Si eu am momente in care as vrea sa ma ascund intr-un colt de lume, nevazuta si nestiuta, cand urasc oglinzi si vesminte, culori si arome. Dar nu o data am inteles cat de important e fizicul pentru moral, si desi ma simteam rau m-am energizat cu o rochie frumoasa sau o bijuterie opulenta si aparte. V-ati gandit vreodata de ce in razboi inainte de a intra in transee soldatii erau obligati sa se barbiereasca si sa foloseasca colonie? Oare nu pentru a le anula sau macar diminua ideea ca se duc spre moarte? Te afunzi singur, incet si sigur, negandu-ti dreptul la bucuriile si farmecul vietii. Am vazut odata intr-o revista de moda, nu mai retin care, o campanie de zambete pentru pacientele de la ocologie. Un makeup artist celebru, posibil Alex Abagiu sau Mirela Vescan, a daruit cateva clipe de feminitate celor cu sufletele si trupurile ciopartite. Nu sunt ipocrita, a fost o clipa...dar daca exista chiar si numai o raza de lumina, secunda sau zi, intr-o mare de negura, consider ca-i infinit mai bine decat negura totala.
O paralela deloc justa si proportionala, a fost o vreme in care lipsa jobului mi-a dus, dincolo de tumultul si pustiul intern, oprobii publice. "Dar tu de ce faci/mergi/cumperi? Ca nu ai servici." Da, asa-i. Nu am. Dar nu e alegerea mea sa fie asa, ma doare sufletul ca traiesc cosmarul asta, numar secundele de inutilitate, ma simt ultimul om si daca va ajuta cu ceva depresia mi-e ca sangele din vene. Si ce-ati vrea sa fac? Sa nu ma mai bucur nici macar de o amarata de haina sau de un accesoriu ori produs cosmetic, pe langa ca in rest nu am nicio alta bucurie notabila si consistenta? Ma iertati daca renunt la tot si traiesc ca un pustnic, fara niciun comfort si nicio bucurie, cu gandul la un pumn de pastile? Nu vreti sa incetez si sa mai respir? Daca nu am job inseamna ca trebuie sa traiesc ca si cum as fi murit? Numai cine trece printr-o situatie delicata si capabila sa scuture suflete si vieti intelege importanta optimismului, fie el si superficial si indus printr-un suras rosu vibrant si o privire luminata de un miligram de fard, stratificata si expresiva.
Nu mai vreau sa vad si aud lucruri urate. Imi lichefiaza sufletul, ma afund si mai tare. Ma puteti condamna? "Nu cer iertare nimanui, nici lui Dumnezeu. Ma iert eu singur, sper ca exista un iad si pentru cei buni". Hai, infierati-ma cu litera stacojie si am sa continui sa gandesc la fel : "Mie imi plac oamenii frumosi. Uratenia nu-i garantia bunatatii."

2. Apoi, afinitatea pentru frumos implica experimente adesea dureroase si consecinte ireversibile, scump platite financiar, fizic si pisihic. Ca-i vorba de tulburari dismorfice sau de disproportii reale, nu cred ca trebuie sa inveti sa traiesti cu ele si sa te desiri zilnic daca ai putea sa le vindeci si corectezi. Incetati sa ma condamnati setea pentru perfectiune cat timp nu cade in vulg si absurd si nu sfideaza firescul. Am cunoscut persoane distruse psihic de un defect fizic, un nas urat si prea mare sau o cicatrice. Daca te-ai simti mai bine si mai implinit eliminandu-le, de ce sa nu o faci cat timp ai resursele necesare? Stau inchise in casa, refuza sa faca fotografii, refuza sa ia parte la anumite evenimente ce le-ar dezvalui temerile si diformitatea. Nu merg la piscina, nu poarta anumite haine, devin antisociale si deprimate, ba chiar uneori dezvolta aversiune notabila fata de cei din jur, complexele devin frustrari, infinit mai periculoase si otravitoare.
Ma uit adesea la parintii adolescentilor cu probleme fizice specifice varstei, mai ales acnee. Ii trateaza de parca ar avea ceva nesemnificativ, ironizeaza sau ignora disperarea acestora si consecintele psihice inerente afectiunii. Abia admit sa le cumpere o crema, ce sa mai vorbesc de mersul la dermatolog, endocrinolog si ginecolog pentru investigatii amanuntite si intemeiate. Pur si simplu nu realizeaza ca ceea ce pentru ei e un moft si nu inseamna nimic decat o etapa, pentru copilul ala e o trauma si un cosmar care dincolo de rusine si dezgust inseamna izolare, timiditate, depresie. Ajunge sa puna pe fata toate tampeniile promovate de reviste, vecini, colegi, fara sa cearna efectele diferite pe care acestea le imbraca in functie de pielea fiecaruia. Nu inseamna ca ce-i bun pentru x e bun si pentru y, y poate are probleme prea mici pentru agresivitatea compozitiei unei creme si va ajunge sa aiba pielea coala, subtire, fragila, sensibila, descuamata, inrosita la orice atingere. Cuperoza se dezvolta usor, lipsa hidratarii si elasticitatii usuca si te trezesti cu linii la 20 ani cand altora le apar la 30. Spun asta pentru ca pana sa ajung sa stiu tot ce stiu azi, a trebuit sa imi folosesc pielea cobai. Azi am 27 si mai multa minte, la 15 ani mai aveam putin si imi puneam si acid daca imi zicea careva ca e bun. Tin minte si acum de un gel pentru spalat pe care mi l-a vandut o ametita si mi-a zis ca e tratament, eticheta era in suedeza, il tineam cu orele pe fata pana m-am ars. Aratam exact ca dupa peeling chimic, a trebuit sa imi dau 3 saptamani cu tetraciclina ca sa imi curat pielea de cruste, apoi din cauza dependentei dezvoltate desi ramasese ca de bebelus m-am trezit cu o alergie/eruptie de felul muscaturilor de tantari care a tinut cateva luni.
Sunt multe de spus, si prefer sa uit greselile de atunci, dar nu pot sa ma gandesc cate scuteam daca ai mei intelegeau ca am nevoie de un dermatolog, mai ales ca problemele erau minore si probabil usor rezolvabile. Nu aveam ten subtire si sensibil, nu existau pori dilatati. Ideea ce o doream subliniata e ca pentru ce sa te chinui daca poti vindeca, conteaza ca nu e ceva grav si incurabil, oare sufletul si respectul de sine nu sufera doar pentru ca altii au probleme mai mari?
De curand am avut o disputa cu cineva din familie pentru ca am afirmat ca printre primele lucruri pe care le-as face din banii mei ar fi sa imi pun aparat dentar. M-a privit ironic si m-a acuzat de superficialitate si nesabuinta, ca sa zic mersi ca nu am colti crescuti prin gingie sau dintii departati si incalecati. Da, nu arata horror. Nu sunt absurda. Dar e complexul vietii mele sa nu pot zambi larg si sa refuz sa fiu fotografiata cand rad, mai ales frontal. Nu sunt nebuna, nu imi imaginez. Din pricina unui canin lipsa (nu mi-a dat dupa caderea celui de lapte), ceilalti dinti s-au deplasat pentru a umple spatiul astfel incat cei din mijloc sunt mai lati si in loc sa fie simetrici, si mijlocul buzei de sus sa cada pe mijlocul arcadei, cade pe mijlocul unuia din ei incat ai senzatia ca rad stramb. Practic sunt 3, nu doi pe mijloc. La dentist cand imi lua mulaj pentru o capsula ma tot certa ca musc stramb ca se vede ca nu se aseaza dintii perfect suprapusi pe cei de jos...pana a realizat ca nu e vina mea ci a danturii, nu ii venea sa creada ca nu am canin pe dreapta si a pastrat radiografia sa o arate mai departe. Ba chiar m-a pus sa o repet, credea ca nu a fost facuta bine. De acord, nu mor si nu ma doare...dar daca as avea ocazia si suma necesara corecturii, de ce sa nu o fac? M-am saturat sa nu rad, imi schimba total fizionomia privita din fata.
Lasand la o parte pledoaria pentru infrumusetare si corectare, ideea e ca pentru a scuti daune si cheltuieli cea mai buna solutie este sa dai o sansa produselor testate de cei ca si tine, recenzionate onest si neconditionat, decat sa te arunci spre reclame frumos ticluite. Cum spuneam, nu e o garantie ca iti va merge la fel de bine ca celorlalti, dar ai 90% sanse sa fie asa, diferenta facand-o doar reactia propriului organism, decat sa te lasi pacalit de promisiuni desarte si aberante specifice producatorilor in economia de piata. Ma ia capul cand citesc despre o crema antirid care sterge ridurile profunde...cam cat de tampite ne-or crede? Nu exista asa ceva, poate sa stearga liniile, insa santurile adanci nu le poate decat diminua in niciun caz elimina. Doar injectiile cu fillere gen toxina botulinica pot face asta, si numai temporar. Iti dau credit daca imi spui "diminueaza cu 30%", dar cand deja vii cu 90% insulti firescul si bunul simt. Cam asa si cu "vindeca acneea in x zile". Poate pe cea produsa de lipsa de igiena...dar mira-m-as si acolo. Cand e vorba de o infectie, stafilococ, dezechilibre hormonale, chisturi ovariene, etc, cum Dumnezeu ai nesimtirea sa promiti o utopie? Ce-i crema ta, panaceu universal, extract de moaste sfinte?
E adevarat ca reclama imi insereaza ideea de a incerca, dar de cativa ani nici nu concep sa dau banii fara sa cercetez intai pe forumuri si bloguri parerea generala a "cobailor". Producatorul, prin spoturi si editoriale, imi face cunoscuta existenta lui. Mi se pare normal si util. Dar mai departe, e dreptul si privilegiul meu sa investighez daca merita achizitionat. Si nu vorbesc doar in eventualitatea unui buget vlaguit si nesemnificativ, ci si daca ti-ai permite sa arunci cu banii. Da, nu te va ustura la buzunar, dar s-ar putea sa te cam usture pielea.
Pana acum 3 ani nu aveam internet, era scuzabila comoditatea, dar acum cand pot de ce sa nu incerc sa limitez esecul? Plus ca forumurilor li s-au adaugat tot mai multe bloguri, adevarate surse si jurnale de ritualuri zilnice si experimente de beauty & fashion, deja nu mai e un conglomerat de cateva randuri din surse diverse, e un melanj de viata, conceptii, particularitati, esecuri si reusite ale cuiva ca tine. Simti ca ti se adreseaza, ca ti se destainuie, spre deosebire de forumuri vezi poze si detalii amanuntite, povesti din care poti invata si in care te poti regasi. Nu simt mereu nevoia sa scriu pe blogul meu, dar intotdeauna citesc noutatile celorlalte. Deja e parte din cotidian, cand sunt plecata e partea ce imi lipseste cel mai mult. Trebuie sa semnez "condicuta" zi de zi, altfel pierd firul si poate fix ce cautam cu ardoare de ani.

3. Un al treilea argument ar fi senzatia de apartenenta la un grup. Mai ales pentru cineva care nu are timp sau ocazii si chef sa mai socializeze propriu-zis.
Da, si eu condamn refugierea in virtual si recunosc ca am devenit dependenta de internet refuzand adesea iesiri si plimbari pentru a ramane acasa in coltisorul meu sa citesc ce ma intereseaza si imi face placere sau pentru a scrie. Nu sunt fana Messenger, intru rar, nu am rabdare sa stau ci prefer sa google-esc dupa ce ma atrage si imi umple timpul, privirea, sufletul. Imi cer scuze celor cativa pe care ii am in lista, nu-i vorba ca nu imi face placere compania lor, dar sunt perioade in care imi face bine izolarea in activitati solitare dar optimizante. Gen manga, pe care o devorez de un an cu acelasi entuziasm. Am zile cand citesc de cand ma trezesc pana adorm, si nu-i un lucru bun pentru ca ajung sa stau in casa saptamani/luni si sa am dureri mari de cap/ochi, stari proaste, greata, ameteala, sau paloare pentru ca nu am aer si lumina naturale. Stau la curte si cu toate astea pana si in curte ies rar.
Dar dincolo de aceste aspecte, pe care am sa incerc sa le corectez pentru ca nu mai rezist sa ma simt rau fizic si mi-e teama de consecinte, socializarea in blogger mi-a adus optimism si bucurie de multe ori. Ai senzatia ca si tu contezi, ca cineva acorda timp si interes randurilor tale, ca nu esti singura si ca ai un rost si un tel. E un hobby, dar ce farmec ar avea daca nu ar obtine recunoastere si apreciere? In plus, e ceva ce ramane scris si peste ani, e munca ta, putina sau multa. Cand lipsesc alte realizari, mandria si bucuria de a fi apreciat te pot ajuta sa nu renunti la a mai crede ca exista ceva la care te descurci, ca nu esti inutila.
De cateva dintre voi m-am atasat mai mult pentru ca in afara de machiaje sau outfituri speciale am descoperit substanta interioara, poate mult mai abila si mai stralucitoare decat ansamblul si produsul dexteritatii degetelor. De curand am avut surpriza ca cineva special pentru mine, cu care nu am vorbit niciodata dincolo de blogger, sa ma onoreze cu includerea in "prietenii mei". O lista foarte scurta, aparte, privilegiata, si m-am bucurat sa descopar ca desi isi face rar simtita prezenta sub randurile mele e inca langa mine si ca simte ce simt si eu, ca pana la un punct, ne suprapunem in trairi si sentimente. Imi intelege rana pentru ca o poarta pe a ei, nu ma intreaba, nu condamna. Si nici nu intoarce capul scarbita sau plictisita.
Poate la randul acesta multe dintre voi ati abandonat de mult postarea, e probabil printre cele mai lungi. Da, imi place sa scriu romane si sa ma folosesc de cuvinte...ipocrizie si viclesug pentru a atrage? Inseamna ca esti de-a dreptul idiot/a daca n-ai inteles nici pana acum ca dimpotriva, imi aduce deservicii caci traim in secolul vitezei si optimizarii, unde au prioritate schitele si sumarizarea. Nu prea stiu sa-mi schematizez rationamentele si trairile, asa ca ai de ales intre a nu intra sau chiar a parasi definitiv acest spatiu. "Stop following", nu ma incalzeste un nume care nu se transforma in majuscule prin prezenta, fie ea si nemanifestata public sau sporadica. Ma intreb cati din followeri mai sunt inca aici, sau cati mi-au dat "urmariti" doar de dragul reciprocitatii. Nu fac sondaj si nu vreau sa stiu raspunsul. Atat ca ii compatimesc pe cei ce s-au incarcat cu ce nu agreeaza si nu pot duce de dragul unui numar in plus.

Tema postarii am "furat-o" de la un concurs organizat de Ema.


Si ajungand la award, le multumesc din suflet celor care au considerat sa ma nominalizeze. Nu stiu inca daca e necesar sa ii mentionez avand in vedere ca mi-e teama sa nu imi fi scapat vreo postare relativa sau sa nu se modifice situatia prin postariile viitoare. Eu urmaresc noile postari prin actualizarile existente in "Bun venit in lista de lecturi", si mi s-a intamplat sa omita afisarea catorva mai ales daca publicau mai multe articole in aceeasi zi.
Multumesc Sweet Crazy Lollipop, Anda Zelenca, Superficial Doll,
Iulia Badita, Andreea.
Il dau mai departe tuturor din blogrollul meu, fara discriminari, insa cu o inclinare in fata celor care imi desfata mai mult decat privirea.

22 de comentarii:

  1. perfect scris..te-am simtit atat de aproape de mine,ca atunci cand stam si povestim in Craiova sau pe mess-iti inteleg perfect"lipsa"aici..
    spre sfarsitul postarii am simtit k te raportezi la cineva,in sensul k ai incercat intr-un fel parca sa te justifici-nu as vrea sa te lasi usor afectata de inca vreun"anonim"!
    ai dat nastere unor randuri de poveste..ce se imbina perfect si ajung drept in sufletul celui care te citeste!felicitari!:)
    love you:*:*:*

    RăspundețiȘtergere
  2. Multumesc Ralu, mai ales ca ai avut rabdare pana la final...mie mi-e mai usor cand corectez pentru ca retinand ideile practic scanez nu citesc,voi aveti ceva de munca.:)
    Si, da, tintesc...mai obosesc si eu cateodata si mai crapa scutul, e adevarat ca modul cum te percep si caracterizeaza ceilalti nu iti si insereaza trasaturile respective, nu devii prost sau ipocrit doar pentru ca esti numit astfel. Dar nici bine nu iti pica, si cateodata cand oricum contextul te face sa te simti nesigur, mai vin si astea ca o palma.
    E adevarat ca iubirea universala naste monstri si e absurd si dureros s-o faci tel...dar nici dezgustul si chiar ura nejustificata nu sunt scuzabile si inofensive cat sa inveti sa le ignori. Partea proasta cu sagetile anonime e ca lovesc in trup si chip determinabil, pe cat de abstract e lansatorul pe atat de particular si carnal e receptorul.
    Ti-am spus vreodata cat de urati au inceput sa imi para oamenii astia? Strambi si murdari...Da, oamenii rai incep sa se urateasca fizic.

    RăspundețiȘtergere
  3. Nu am terminat inca de citit, dar o voi face;;)
    Vroiam sa iti spun ca ador felul in care scrii si nu e prima oara cand citesc dar nu am stiut ce sa spun...nici acum nu stiu si sunt convinsa ca altii au avut cuvinte frumoase in care sa iti spuna parerea lor despre ce scrii, dar eu nu mi le gasesc, poate si lipsa experientei si varsta(15 ani)...
    Te pup:*

    RăspundețiȘtergere
  4. Ally, mi-ai smuls un zambet,rezultat al sentimentului de magulire...e prima data cand primesc un compliment inainte de epuizarea articolului, e tare placuta senzatia de suprapunere a activitatilor. E ca si cum te-as privi peste umar in timp ce citesti.
    Adesea comentariile sunt punctul culminant, ori e interesant si sa privesti intriga si desfasurarea.
    Multumesc, nu ma gandeam ca am si cititoare asa micute...vorba vine, caci maturitatea si preocuparile nu au neaparat legatura cu varsta.
    Voi sunteti un pic norocoase avand mai multe surse si instrumente la indemana, cand aveam eu 15 ani abia se dezvolta sfera beauty asa ca fiecare si-a luat multe suturi pana sa capete cateva repere.
    Bucura-te de anii cand inca mai poti gasi totul in nimic...mai tarziu unii din noi ajung sa nu mai gaseasca nimic in tot.
    Te pup si eu, si imi place sa cred ca reusesc sa vad dincolo de cuvinte si nu ma opresc la forma lor...asa ca poti scrie oricand simti,oricat de simplu. Aprecierea mea vis-a-vis de cititori nu are legatura cu permanenta manifestarii publice, nici eu nu simt mereu nevoia sa comentez pe blogurile ce le urmaresc.
    Poate la unele chiar nu mi-am facut simtita prezenta niciodata, la altele am renuntat s-o mai fac observand ca sunt singura din followerii "activi" care vorbeste cu peretii.

    RăspundețiȘtergere
  5. Ramona, inca nu am facut curat in salon... stau si citesc postarea ta si, daca la inceput am facut un efort sa urmaresc firul postarii (din cauza oboselii), articolul m-a prins si bineinteles ca "m-a alimentat" cu resurse. Majoritatea pozitive. De ce majoritatea? Am retinut multe idei pozitive si mi-a placut cand ai scris "armonia deschide usi spre interior. Intotdeauna mi-am dorit sa trec dincolo, sa vad ce se ascunde in cutia stralucitoare". Dar de ce sa te simti vinovata... "numar secundele de inutilitate, ma simt ultimul om si daca va ajuta cu ceva depresia mi-e ca sangele din vene"??? Pentru ca iubesti frumosul, pentru ca ai un anumit standard, pentru ca nu accepti anumite compromisuri? Imi vine si mie foarte greu sa accept un actual handicap (la propriu), dar asta nu ma descurajeaza si trebuie sa las in urma trecutul pentru viitor. Viitorul meu, al baietelului si al sotului. Articolul tau cu titlul "furat" de la mine ma onoreaza si, vrei nu vrei, am sa-l nominalizez printre castigatoarele concursului propus de mine :)
    Acu' fug!
    Pupici!!!

    RăspundețiȘtergere
  6. Ema,ce pot sa raspund?...
    Intotdeauna m-au magulit si energizat aprecierile tale, si mai ales incurajarile.Vin de la un om puternic, care nu si-a trait viata intr-un glob de cristal roz si ale carui singure nefericiri si griji sa fi fost unghia rupta inainte de un party sau suvita 25 care nu se aseza 45 de grade mai la stanga.
    Mereu te-am perceput ca pe o luptatoare, care s-ar lua de piept cu Dumnezeu insusi pentru dreptul la viata si bucurie alaturi de tot ce iubeste.
    Eu sunt de multe ori o lasa, renuntand pana si la speranta. Ieri citeam pe facebookul Andreei (Andreea's Land)o fraza in care m-am regasit deplin : "Sometimes we just need a break. From
    life, from questions, decisions, family, bills...from the world! It's
    perfectly normal and it shouldn't upset you, or make you feel irresponsible!". Cineva a scris ca pauza asta se numeste Moarte.Si m-am revoltat, raspunzand "se numeste letargie si aduce mult cu coma indusa....uneori ai nevoie sa-ti provoci starea de inconstienta ca sa iti salvezi sufletul de la daune ireparabile". Ma gandesc de atunci ca si letargia e tot un fel de moarte, pentru ca fiecare secunda in care iesi din joc si te rezumi sa privesti si sa te lasi purtat e pe veci pierduta, si cum orice lucru nefacut sau nespus la momentul potrivit va veni intotdeauna cu o secunda prea tarziu ca sa mai insemne la fel sau poate chiar sa mai conteze.
    Chiar daca nu prea obisnuiesti sa iti pui sufletul pe tava in postarile de pe blog,cine a stiut cum sa priveasca A SIMTIT ca ai propriile rani, atat de grele ca preferi sa le refuzi amintirea rascolitoare.
    Cand toata lumea imi spunea sa imi sintetizez ideile si mai ales trairile caci ma intind prea mult, mi-ai spus ca nu-i nimic rau in a scrie "romane" si ca ai incredere ca m-as fi descurcat sa concep cel mai ciudat eseu posibil, "Viata mea intr-o minge de tenis". Sper ca am retinut corect, am cautat comentariul dar m-am pierdut in atatea postari.
    Iti multumesc pentru tot, si te imbratisez cu drag!

    RăspundețiȘtergere
  7. De ce NU ne plac blogurile de beauty?
    Pentru ca au luat faţa post-urilor "deep" sa le zic asa....
    Te astept si cu povestioare din alea ermetico-intortocheate :)

    RăspundețiȘtergere
  8. Touche, Cosmin....simteam vinovatia abandonarii lor mai acut ca oricand, si e motivul pentru care am amanat sa postez ceva despre 2 noi "locatari" ai colectiei de gablonturi oversized : un set de bijuterii format din bile masive mov montate in metal comun argintiu, daruite drept suvenir din Gibraltar, si o pereche de cercei victorian, cu pietre cameleonice dark (last added on facebook), pe care mi-am cumparat-o singura intr-o dupa-amiaza de dolce far niente. As fi putut concepe imediat cateva randuri descriptive din punct de vedere estetic si functional...dar m-am gandit de ce sa nu profit sa tes in jurul lor povesti de suflet, asa cum am facut si cu altele. Dar cum astea cer o anumita stare pe care eu nu reusesc sa o am momentan,raman inca in stadiul de intentie. Coming soon...
    Ciudat e ca eram tare mandra de adancirea articolelor, si ma simteam mai implinita decat atunci cand scriam despre un ruj sau o crema. Si intrand pe ZeList cand mi-am amintit de existenta topului, am avut surprinderea sa descopar ca ma facuse sa cad multe pozitii. Nu-s un investigator constant, au fost si luni bune cand nu m-am uitat, dar mi se mai intampla sa ma loveasca interesul sporadic.In perioada cand m-am dedicat acestui gen de articole fie cadeam, fie stagnam...cum am inceput sa revin la tema de baza am crescut vertiginos.
    Nu ma pasioneaza topurile si oricum nu mi-ar directiona stilul si subiectele. Dar e un pic ciudat ca oamenii care imi apreciaza descrierile ce tin de estetic le desconsidera pe cele de suflet. Imi place sa cred ca acestia sunt vizitatorii sporadici, ce cauta ceva anume, sau cei prea ocupati ca sa permita abaterea de la sfera de interes.

    RăspundețiȘtergere
  9. Mă amuzai puţin citind partea cu topul...mă duse instant cu gândul la presa noastră, la lupta pentru rating cu "sacrificiile colaterale". Mizez totuşi pe "vinovăţia abandonării lor"......

    RăspundețiȘtergere
  10. Recunosc ca nu asa multa rabdare, dar ai un dar de a scrie, care atrage pana si cititorii lenesi ca mine..
    O parte in schimb din tot postul tau am retinut si am scris-o ca un motto alaturi de altele atarnate de veioza de pe birou.

    "Intotdeauna mi-am dorit sa trec dincolo, sa vad ce se ascunde in cutia stralucitoare. Evident ca am avut momente cand mi-as fi dorit sa raman sa privesc de departe pentru ca de aprope a devenit urata".

    Foarte frumos!

    Te pup! :*

    RăspundețiȘtergere
  11. Ce pot sa spun decat multumesc...de fapt as putea spune multe, dar intotdeauna imi infranez manifestarea exuberantei si entuziasmului traite ca urmare a complimentelor pentru ca mi-e teama sa nu inspir emfaza.
    Imi plac persoanele foarte familiare si lipicioase, la ele imi par naturale orice cuvinte, oricat de pompoase,chiar si manifestarile fizice de genul imbratisatului sau sarutatului pe obraz brusc si energic. Dar la mine astfel de gesturi sunt mai rare, nu prea sunt pasionala in manifestari dupa cum sunt in cuget si simtire. Chiar si in relatia sentimentala pot parea rece, desi simt cumplit de mult si acut, numai ca nu imi vine sa exteriorizez inflacararea si euforia de teama de a nu fi speculate, ironizate sau interpretate drept trucate cu un anumit interes. Culmea e ca imi place sa fiu cocolosita si chiar presata extrem de sentimentele si manifestarile partenerului, dar sa arat reciprocitate nu prea. Mai bine as face-o decat sa traiesc atat de mult intern, Fecioara tipica si aici, pe cat de rezervate si cuminti sunt afara, pe atat de "tormented" sunt inauntru, fara posibilitate de sincronizare pentru ca logica, prejudecatile si rigurozitatea nu le permit sa dea frau liber senzatiilor sau tentatiilor.
    MULTUMESC....sper doar sa nu va intristez decisiv uneori prin tendinta mea spre melancolie si chiar depresie,stiu cum si eu evit in anumite momente anumite texte/filme/carti/melodii pentru ca nu vreau sa ma incarce negativ sau sa imi strice ziua.

    RăspundețiȘtergere
  12. Ai un fel de a scrie fabulos!!!
    "Intotdeauna mi-am dorit sa trec dincolo, sa vad ce se ascunde in cutia stralucitoare. Evident ca am avut momente cand mi-as fi dorit sa raman sa privesc de departe pentru ca de aprope a devenit urata".

    Frumos!

    RăspundețiȘtergere
  13. Vezi ca te asteapta ceva pe blogul meu :P

    RăspundețiȘtergere
  14. Andreea, multumesc pentru "coronita" si pentru caracterizarea frumoasa! :*
    Se pare ca ti-a atras atentia aceeasi fraza ca si lui Lauren...suna stereotipic, dar inserarea ei nu-i declarativa ci constatativa, recunoscandu-i realitatea si nu generand-o.
    Si mai exista o varianta...cand continutul nu-i diform si putred, ci pur si simplu analizarea lui detaliata duce la disparitia farmecului si uneori a interesului. Desi ma atrag caroseriile frumoase si imi place sa stiu ca au multi cai sub, nu suport sa privesc sub capota. Oricat de curate, interesante si functionale ar fi componentele ansamblului, nu au armonia si stralucirea curbelor caroseriei. Nu vreau sa stiu tehnica din spatele aerodinamicii si artei, atenueaza senzualitatea si esteticul, imi schematizeaza perceptia si mie imi place sa visez.
    Cum ar fi sa nu existe piele si sa vezi totul? Cateodata chiar nu e bine sa treci de carcasa...dispare intriga ce inflacareaza. Cam ca atunci cand esti de suficient timp cu cineva incat sa stii totul si sa nu mai ai bucuria descoperirilor zilnice, cand magia si misterul vibrante devin rutina, linistitoare dar prea putin entuziasmanta.

    RăspundețiȘtergere
  15. cu cat citesc cu atat ma minunez mai mult.........ce cautai u acolo?asa putin te valorezi ca sa risti sa fi judecata si patata fara vina pt comportamentu si viata altuia?

    RăspundețiȘtergere
  16. Esti un om frumos, puternic si talentat. Ti-am spus-o de multe ori si o sa ti-o mai repet pana vei intelege cat esti de valoroasa si ii vei lasa pe cei care arunca cu noroi in propria lor mocirla. Iti iubesc blogul pentru ca este oglinda unui suflet minunat.

    RăspundețiȘtergere
  17. Clarra,inseamna enorm pentru mine sa descopar ca bucatile de suflet inserate nu-s risipa ce ma desira cu fiecare gram daruit, ci ferecate in alte suflete, alte zambete sau poate alte tristeti...pierd consistenta lasand sa patrunda uneori priviri goale si palme aspre ce-mi taie credinte si sperante, dar primesc substanta prin patrunderea in schimb a acelora ce inalta si incarca cu incurajari si vise balsamice.
    Cateodata ma dojenesc pentru slabiciunea de a lasa sa curga rauri nascute spre inauntru, neavand nici piesele intregi si nici congruenta ori suprapunerea lor in contexte perfect delimitate si adaptate psihicului si cateodata cursului implacabil al unor vorbe si fapte, vor fi judecate diletant si nedrept. Dar apoi realizez ca judecatorii de afara sunt infinit mai blanzi si inofensivi decat cel dinauntru,nascut sa nu admita greseala si sa nu stearga.
    Si recunosc ca nu-i dar, ci terapie...de fapt nimeni nu se poate energiza cu multe din povestile mele, ci mai degraba incarca negativ. Dar eu ma curat de latenta sau furia lor,poate ma folosesc de cei din jur, da...in loc sa revars bucurie, revars colturi de negura.

    RăspundețiȘtergere
  18. Oana,stii in cate cuvinte, forme si culori as putea sa imbrac raspunsul? Pentru ce sa edific monumente metaforice si colosi justificativi, si mai ales fata de cei ce cunosc culoarea si adancimea apei. Ce-ai vrea sa spun? Ca imi pare rau? Imi pare...pentru ca in procesul modelarii lutului mi-am zagariat si taiat carnea si sufletul pe rand cu mila, oboseala, dezamagire,teama,furie. Si m-a durut asa tare ca n-am mai dat 2 bani forma plasmuita, nici macar nu suport sa o vad si cu atat mai putin sa-mi decorez incaperile cu ea.
    Dar nici sa ma scuz si sa ma justific vesnic pentru ce era dincolo de mine nu pot,alaturarea si chiar suprapunerea nu inseamna consimtire si complicitate.
    Daca un medic poarta o vreme un costum prea ieftin pentru statutul si bugetul sau inseamna ca e un medic slab? Era un costum frumos...

    RăspundețiȘtergere
  19. buna.. te-am adaugat in blogroll,, daca esti dragutza adauga-ma si tu :) mersi

    RăspundețiȘtergere
  20. Am sa te adaug pentru ca ti-am vizitat blogul si desi esti la inceput de drum ca si platforma proprie, tema se incadreaza in sfera mea de interes si imi place cum scrii, detaliat si punctual. Si in plus, stiu ca esti de mult in blogosfera ca si cititor activ, ti-am regasit adesea comentarii chiar intemeiate si plauzibile.
    Insa am sa mentionez ceva, si sper sa nu iti sune a aroganta, e un simplu un sentiment nu o atitudine studiata: nu suport "santajul sentimental", nu e vorba de tine ci in general. Ma seaca impunerea reciprocitatii, fie ea si delicata si jucausa, caci e ca si cum ai spune "te iubesc daca ma iubesti". Si iubirea nu are directive si forme controlate sau previzibile. Niciodata nu m-am gandit cand am adaugat pe cineva ca o fac la schimb, mi-a placut si punct. Poate habar nu are de existenta mea, poate nu da doi bani pe ce scriu, poate nici macar nu ma suporta. Dar eu intru, citesc si recomand,pentru ca imi place.
    Asa ca sa ne intelegem : te adaug pentru ca imi placi,motiv unic si implacabil. :)
    Si repet, nu o lua ca pe aroganta si lipsa de tact, ci ca pe o incercare de a-mi autorespecta convingerile si simtirile.Si atunci cand sunt aruncata intr-o groapa prefer sa fiu impinsa fara sa simt sau sa alunec de dragul peisajului ce ma fura, nu sa mi se spuna "sari!'.:))
    Spun asta 90% pentru cei ce imi propun/impun schimburi de link cu producatori/distribuitori de mocheta, papetarie, aparatura electrica si electrocasnica si te miri ce alte minuni ce nu fac obiectul interesului meu.
    Insa tie iti spun bun venit si cat mai multe postari, in mine sigur vei avea un cititor constant.

    RăspundețiȘtergere
  21. Si inca o mentiune generala : am obiceiul ca imediat ce descopar un blog nou, ce imi place poate enorm, sa dau "follow" si sa omit temporar, sau definitiv, includerea in blogroll. Desi le urmaresc zi de zi prin "Lista de lecturi", participand pasiv sau chiar foarte activ la argumentele, descrierile, povestile lor, si chiar isi merita insertia. Nu e ceva deliberat sau rea vointa, cred ca ma intelegeti si sunt convinsa ca multora vi se intampla asta...dai "follow" intr-o secunda si uiti ca poti face mai mult de atat, sau zici ca adaugi mai tarziu, dupa ce termini de rasfoit ce te-a atras acolo.
    Eu chiar citesc toate noutatile ce imi apar in notificari, teoretic ale tuturor in ale caror liste figurez ca follower (practic blogger mai omite notificari cand pesoana scrie mai multe articole in aceeasi zi sau cand au contul pe wordpress). Spun asta ca nu credeti ca depreciez si desconsider activitatea cuiva.
    E motivul pentru care nu ma deranjeaza absolut deloc ca lipsesc din blogrollul unor persoane cu care socializez des si constant, e clar ca ma citesc din moment ce purtam mereu conversatii.

    RăspundețiȘtergere
  22. Ce frumos poti sa scri, m-am regasit in multe dintre randuletele tale, si eu imi doresc aparat dentar, si eu caut un job si nu gasesc iar lumea are impresia ca imi place acasa, nimeni nu ma intelege....e trist...

    RăspundețiȘtergere