Desi sufar de mania detaliilor si am obiceiul uneori enervant de a incerca sa despic firul in 5 si sa descopar toate dedesubturile posibile, cateodata mi se pare ca le stiu pe toate si ca e aproape imposibil ca solutia si tehnica adoptate sa nu fie cele corecte. Din pacate, experientele insereaza cateva grame de vanitate si ai senzatia ca daca ai incercat 10 creme le-ai incercat pe toate si nu ai nevoie de sfaturi, recenzii si prospect pentru a beneficia ca la carte de valentele si utilitatea unui produs. Intotdeauna am privit uleiurile destinate ingrijirii parului ca pe un tratament, prin aceasta intelegand ca nu se aplica prea des din cauza concentratiei, si ca de regula preced ritualul spalarii fiind necesare cateva ore pentru a actiona, samponare pentru indepartarea eficienta, masca post-spalat pentru a retextura si usura pieptanatul. Nu am acordat o atentie deosebita produselor in speta fiindca mi-e mult mai comod si la indemana sa imi imbalsamez lungimea cu o portie consistenta de ulei de masline, ce m-a ajutat intotdeauna sa combat sau macar diminuez efectele vopselei de par imbacsite de odiosul amoniac. Pentru ca da, pe undeva mai pastrez ceva gene blonde, si atunci cand am hotarat ca m-am plictisit de culoarea naturala si ca un ton mai inchis m-ar contura mai bine, am uitat cat de greu mi-a fost sa curat vopseaua din par si ca mai exista pe lume si nuantatoare, mai prietenoase si usor de eliminat. Era logic ca va veni o zi cand iarasi ma va mustra constiinta ca imi asasinez pretioasa podoaba capilara cu chimicale, deloc blande cand e vorba de textura si aspect, dandu-mi bataie de cap constant in a-l mentine sanatos si matasos. Nu ai cum sa-ti torni in cap ani in sir un curcubeu de marci si culori si sa ai pretentia ca singura ta grija sa fie spalatul si eventual un amarat de balsam, este imposibil sa nu observi tendinta de a deveni mai aspru si tern. Ei bine, nimic nou, ziua aceea a venit mai repede decat ma asteptam : dupa 1,5 ani de natural mi se nazarise vara trecuta sa fiu saten inchis, iar in mai anul acesta deja turbam ca nu se mai duce naiba taciunele din par sa scap de cosmarul pictarii radacinilor si tenta de movuliu pe care o iau satenul inchis si brunetul cand vopseaua incepe sa se duca pe lungime. Si de atunci, mai ca nu ii cant si nu fac dansul ploii in speranta ca decide sa plece mai repede de pe adoratele-mi suvite, sa fiu iarasi very light chestnut, sa nu ma mai gandesc ca in fiecare luna primesc cadou un contrast neingrijit si pretentios intre radacini si lungime, si sa ma pot concentra pe ingrijirea care nemaifiind combatuta de nevoi stringente, ar putea actiona infinit mai bine. Am mai spus, nu poti avea o superculoare (mai ales daca implica decolorare continua) si sa te miri de ce nu iti creste parul pana la fund si daca se poate sa mai arate si a oglinda. Riscul ambitiilor, implica si sacrificiu...mai bine cu el natural si foarte lung si sanatos decat un rosu/blond/negru albastrui ce ridica pleoape de la 1 km si le inchide de la doi pasi langa. Toate, dar absolut toate, se matuiesc daca nu mai aplici cand si cand si pe lungime, si uite asa ajungi sa ai tot 7 straturi. Nu mai spun cum arata cand se deschid, ponosite si aspre.
Nu avusesem niciodata ulei uscat pentru par, ci in forma obisnuita, cu o textura asemenatoare mierii, ce in bain-marie deveneau mult mai fluide si usor de aplicat. Mi-a fost clar ca nu o sa il incalzesc pentru ca sticluta nu e de plastic, dar nicio secunda nu l-am privit altfel decat ca pe un tratament nutritiv. Asa ca imediat ce m-am vazut cu el in labute, am turnat o portie generoasa de la o palma mai jos de crestet (nu am volum, avand parul rar si fin, asa ca nu ma ating de radacini cu nimic hidratant) si pana la varfuri, insistand mai ales aici caci, din motive ce imi scapa si ma ucid, sunt predispusa la despicarea lor accelerata. Fiind un ulei uscat, urmarea logica a fost ca nu parea deloc "inecat" in potiunea magica asa cum se intampla cu cele obisnuite, mereu mi se parea ca nu e suficient si ma gandeam ca nu-i deloc spornic, in ritmul asta la un par pana aproape de fund, fie el si rar, din maxim 4 folosiri spui adio continutului. Am stat cateva ore, apoi am samponat si aplicat masca post-spalat. Eu nu as putea spune ca ritualul a fost miraculos, este greu sa observi cat si in ce fel te ajuta un produs cand pleci de la o baza buna si aplici constant diverse alte produse si tehnici de ingrijire. Dar pot spune cu certitudine ca sunt un pic idioata si superficiala ca nu am fost in stare sa caut informatii, macar de curiozitate, si sa descopar ca de fapt este destinat retexturarii, se aplica oricand si NU SE CLATESTE.
Asadar, nu faceti greseala de a abuza cantitativ de el, considerati-l ca pe o ceara de par, care, daca iti doresti sa nu imbacseasca ci doar sa domoleasca un pic firele rebele si sa dea stralucire, nu o torni cu bidineaua ci "mangai" continutul cu buricele degetelor, cat sa simti ca ai dar fara sa se vada, si apoi atingi usor varfurile sau intreaga lungime, dupa gust si trebuinta. Chiar si dupa ce am inteles cum se foloseste corect, intaia oara am avut tendinta de a-mi inmuia bine degetele si nu a fost de bun augur pentru par. A fost prea mult si s-a vazut ca am aplicat ceva, s-a suvitat un pic, nu slinos, dar nici uscat nu mai parea. Apoi, cu lectia invatata, am pus doar cateva picaturi, am omogenizat cantitatea de pe degete, si mi-am trecut palmele ca un voal, din loc in loc, peste lungime si varfuri. Parul a devenit si mai matasos si shiny, fara a fi incarcat sau fara a parea ca este imbracat intr-o pelicula menita sa il lamineze si sa mascheze lipsurile. La pipait se simtea in continuare fin si moale ca proaspat spalat, si imi puteam trece linistita degetele prin el fara sa am senzatia ca ma murdaresc de ceva lipicios sau oily. Am cateva fire rebele mai ales ca parul meu nu are tot aceeasi lungime, bretonul lasat sa creasca are tendinta de a se razvrati la varfuri ondulandu-se si prinzand ceva volum care, in loc sa se gandeasca sa actioneze acolo unde este vital, in crestet, se incapataneaza sa isi faca aparitia la varfuri. Urasc ideea de par vlaguit si drept ce spre capat devine mai bogat si wavy, da senzatia ca de fapt nu ai parul rar si fin ci pur si simplu nespalat. L-am potolit imediat ciupindu-l, si desi de regula isi face de cap revenind la forma naturala, cateva ore a stat cuminte. Good boy, dar pune mana si fa-te mare sa scap de tine! :)
Am adorat aroma ce mi-a lasat-o, daca mirosi sticluta tentatia este sa il asemeni cu o colonie sau esenta si sa te gandesti ca si pe par va mirosi de parca te-ai imbaiat in parfum. Nu ma intelegeti gresit, in afara cremelor de fata nu am ceva anume cu miresmele bogate (cu exceptia situatiei in care imi provoaca o amintire ce se vrea moarta si ingropata, spre ex devin foarte iritata si agitata cand in preajma exista un L'Instant Guerlain homme). Insa cand vine vorba de par parfumul = alcool si de aici repulsia pentru aromele prea tari. Din fericire, temerile mele nu s-au adeverit, in mod cert nu este insesizabil dar este destul de soft si fresh, desi din punctul meu de vedere in sticluta miroase oarecum citric, crud. Cum spuneam mai sus, asemanator esentelor. Habar nu am cum ar reactiona cineva foarte sensibil olfactiv, eu nu am intampinat rezerve desi imi vine greata facil in diverse momente si situatii la care nu m-as astepta. Ba chiar imi place, nu as fi vrut sa port praline si vanilie in cap, mi se pare rafinat chiar daca nu-i pudrat. Nu te imbata, ca cele dulcege, dar nici nu te agita ca cele foarte fragede sau lemnoase. Ar fi exagerat sa afirm ca miroase virginal, ca parul impletit cu flori de camp, e mult prea sofisticat pentru a-l reduce. Mai degraba a cochetarie tipica ritualurilor antice, Roma, Grecia, Egipt, in recipiente armonioase si feerice construite si umplute de alchimisti garboviti. Chiar daca nu ameteste, seduce - ai senzatia ca in jurul tau vezi dansul voluptuos al celor 7 voaluri sau ca mangaie umerii dezgoliti de peplumurile imbietoare si inspumate ale hetairelor lui Socrate. E misterios, atragator, nobil, simteam nevoia sa ma cufund in suvite sa aspir cat mai mult si cele 2 prietene ce m-au insotit atunci in oras m-au intreabat din prima secunda cu ce m-am dat, insa nu stiau ca e vorba de par. De regula miros mai dulceag si apasator, un amestec intre Kenzo Jungle si untul de corp de pepene.
Parul meu fin da cateodata senzatia ca daca il atingi ti se scurge printre degete, e mult prea "eteric", si am observat ca netezit si accentuat de Huile Prodigieuse parea ceva mai puternic (da, stiu ca e doar optic, dar ma multumesc si cu atat). Daca va amintiti reclama la Garnier pentru par fragil, cu tipa blonda cu par foarte-foarte lung, cu adevarat shinny and strong. Sa zicem ca ii da o minidoza de greutate si nu mai pare gata de raspandit in cele 4 puncte cardinale la cea mai mica adiere (motivul pentru care am spus adio iubitului meu breton Cleopatra).
N-as putea spune exact a ce miroase...dar l-as putea asocia intr-o oarecare masura cu aromele femme-fatale ceva mai crude create de Chanel si Trussardi, un pic masculin sau poate extrapolez eu prea tare ideea de non-dulce. Nu-i insa asa puternic si ascutit.
Kill me, dar nu vreau sa il aplic pe corp. NU NU NU! Nu vreau sa il termin prea curand si epiderma mea nu-i asa pretentioasa asa ca se poate descurca bine mersi cu unturile de corp Fennel si, in cazuri speciale, ulei de masline ca atare. E drept ca m-am indurat sa pun cateva picaturi pe maini, si-apoi le miroseam mai des decat respiram. :) Stiti ca-s pasionata (OBSEDATA) de sfantul par si de dragul lui as trece mari, prefer sa il pastrez pentru a-mi "polei" podoaba capilara caci ma simt tare bine cand stiu ca e un ulei uscat si nu un produs fixator/modelator plin de chimicale, ce imbacseste si opacizeaza pana iti vine sa bagi capul in chiuveta ca daca-l atingi se crapa.
Dar.........la fel de obsedata sunt de buze, cu care de-a lungul anilor am avut ceva probleme serioase inca nelamurite. Imi crapau all-inclusive pana la sange, carne vie, nu conta ca pun unguent de galbenele sau vreun tratament sofisticat. Asa am tinut-o cateva luni prin anul I de facultate, nu ma mai puteam da cu ruj sau gloss pentru ca ma ustura teribil. Teoretic, problema a fost interna, nu mai retin exact ce si cum dar cred ca am luat ceva B-uri si alte tablete prescrise de dermatolog, si evident nu am avut voie sa le fardez. Mi-a trecut si nu am mai intampinat nimic grav dincolo de scuamele normale, pe care le combat cu brio ajutata de Sfantul Carmex. Fie el gloss, stick, sau neigienicul si incomodul borcanas. Dar am ramas cu o slabiciune pentru ingrijirea lor, cel mai adesea manifestata printr-un strat generos de miere de albine sau ceva unguent Plafar, mostly galbenele sau musetel + ulei de masline. Asa ca nu puteam rata sansa de a vedea ce se intampla daca pun un strop de Nuxe, desi nu am regasit nicaieri intrebuintarea in speta. Nu indemn la inovatii cand e vorba de propriul corp, nu stiu daca-i bine sau rau, dar mie mi-a placut mult rezultatul si il voi repeta pana la proba contrarie. Buze fine fara a fi oily sau lipicioase, si mai ales o intensificare a circulatiei ce a generat o culoare naturala frageda, un roz-rosu sanatos. Ca dupa un gomaj. Nu ma intrebati cum se simt...subiectiv, nu pot face experimentul. :)
Tenul meu este mixt, mai mereu shinny (si ma straduiesc sa il descriu politicos), asa ca ultimul lucru pe care mi-l doream era sa pun ulei pe fata. Ma descuamez continuu, da, insa tot nu ma incanta ideea de a ma tencui de teama imbacsirii porilor si mai departe nu vreau sa pronunt cuvintele odioase ce fac sa tremure orice fata preocupata de aspectul fizic. Am zis ca n-o sa crap daca dau intr-o seara, ziua mi-e imposibil sa suport sa ma vad in oglinda altfel decat mat/opac (long live Lierac and LOW GO ITS PRICE!!!!). In loc de crema, am pus Huile Prodigieuse, o cantitate foarte mica dar s-a uniformizat impecabil. M-am trezit cu tenul mai luminos si relaxat, n-am observat sa actioneze cumva asupra imperfectiunilor existente atenunadu-le, dar ce e cu adevarat important este ca nu mi-a exacerbat nimic si nici nu a declansat ulterior reactii inestetice. Deci da, l-as reaplica oricand ca pe un tratament luxuriant si relaxant, spa effect.
Sticluta are o linie curata, dreptunghiulara, iar capacul continua ideea de refined prin nuanta aurie. Nu are vaporizator dar nu ma deranjeaza absolut deloc pentru ca pot controla mai bine cantitatea daca pun degetul in cap si intorc sticluta, exact un voal. Daca pulverizam chiar si un puf putea fi prea mult, dupa cum am spus nici nu trebuie sa simti ca ai ceva lipit de degete pentru a nu imbacsi. Aplicat astfel o sa imi ajunga mult timp, abia se vede ca am luat din ea (spre deosebire de prima data cand puneam, si tot puneam, si parul meu nu parea deloc "marinat"). Apreciez recipientele de sticla pentru ca le gasesc luxuriante, plasticul ma duce cu gandul la strategii de diminuare a cheltuielilor de fabricatie si la cosmeticele pentru copii. Probabil ca ma razgandesc in ziua in care imi cade pe gresie si plang langa el, pe parchet a facut deja proba si a rezistat eroic.
Ador produsul insa ma descurajeaza grav pretul(cca 25 euro/100ml) cand il raportez la contextul personal actual. Daca nu ar fi un efort cam prea, l-as recumpara la bax daca ar fi posibil. Ssssstttttttttt! sa nu vorbim de baxuri in preajma esentelor rare si speciale...le afecteaza nobletea.
"Creat in 1992, s-a nascut din nevoia unei tinere mame, Alicia Jabes, de a beneficia de ingrijire completa si comoda, destinata unei femei active ce nu detine timpul necesar pentru tratamente laborioase. Primul ulei multi-functional disponibil in framacii, a devenit rapid un produs-cult, emblema a marcii, si in acelasi timp complice miraculos al femeilor obisnuite sau statrurilor sofisticate. Reprezinta un rezumat armonios al filosofiei autenticitatii, senzualitatii si eficacitatii Nuxe. Un coktail unic de 6 uleiuri vegetale pretioase : Limba mielului, Sunatoarea Sf. Ioan, Migdale dulci, Camelie, Nuca, Macademia.
Limba mielului - acest ulei, recunoscut pentru proprietatile sale revitalizante si hidratante, constituie un veritabil antirid si regenerator. Lupta deopotriva contra unghiilor friabile, parului uscat si vergeturilor.
Migadale dulci - calmeaza si inmoaie pielea uscata si iritata. Se foloseste cu succes in tratarea crapaturilor de pe sani si maini. Este destinat oricarui tip de piele.
Camelia - Utilizat dintotdeauna ca ulei de infrumusetare de catre asiatici, are un parfum subtil si placut. Protejeaza si hraneste pielea uscata, intareste si repara unghiile si parul tern, casant. Se poate folosi dupa spalat pentru a hrani varfurile despicate.
Nuci de Macadamia - continand peste 20% acid palmitolic, un acid gras foarte rar, restructureaza, hraneste si inmoaie exceptional. E recomandat cu precadere pentru pielea sensibila, vergeturi, crapaturi, cicatrice. Extrem de fluid, patrunde imediat in piele fara a lasa un voal gras.
Nuci de padure - calmant si emolient, inzestrat cu o capacitate superioara de difuzie si penetrare in epiderma. Nu lasa film gras, putand fi utilizat cu succes pe pielea mixta si grasa." (traducere si adaptare Beaute-test.com)
Compozitia detaliata :
Allez je passe à la composition.
Composition détaillée :
- Huile de bourrache 1%
- Huile d'amande douce 5%
- Huile de millepertuis 7%
- Huile de camélia 2%
- Vitamine E 1%
- Octyldodecanol => C'est un émoliant
- Caprylic/capric triglyceride,
- Isodecyl neopentanoate,
- Isononyl isononanoate,
- Hypericum perforatum (hypericum perforatum extract) => C'est un conditionneur et décontractant
- Prunus dulcis (sweet almond oil),
- Ethylhexyl methoxycinnamate (octinoxate) => C'est un filtre UV
- Camelia oleifera(camellia oleifera extract),
- Borago officinalis (borage seed oil),
- Butyl methoxydibenzoylmethane =<> Il y en a des synthétiques et des naturels.
- Tocophenol.
asa de bine ai descris!da,totul e individual.te pup,draga mea.
RăspundețiȘtergereMultumesc, stii ca imi plac descrierile...intotdeauna am trisat transformand orice text argumentativ in unul descriptiv,urasc schemele si limitele iar cand descriu uit ca de fapt urmaresc un anume fir si imi suna mai mult a poveste, mai usor de construit.Tare ma bucura cand nu ma certati ca ma intind prea mult sau ca mai divaghez de la subiect,dar o fac de teama de a nu omite vreun detaliu si a fi cat mai clara prezentarea.
RăspundețiȘtergereTe pup si eu, o seara frumoasa!
Sa-ti mai zic a mia oara cat iubesc manusile mele de lady? De fapt nu eu, toata lumea din jurul meu, in curand o sa le tin in seif la banca sa nu se mai probeze cu ele :)
Chiar te pricepi la scris.Ai studiat literatura?
RăspundețiȘtergereEu am facut mate-info si se vede :))
Si eu am avut mari probleme cu buzele.Imi crapau atat de tare de imi dadea sangele.De acolo incepuse sa mi se zica Vampiroaica :))
In ultima vreme sunt ceva mai Ok,dar nu atat de bine pe cat mi-as dori.
Tu ce folosesti ptr ingrijirea si hidratarea lor?
Pupici scumpa!
* Multumesc!
RăspundețiȘtergereNu chiar, dar urmand un liceu cu profil bilingva engleza m-au indopat de literatura aferenta 4 ani :) Numai ca imi place mult sa "crosetez" povesti si imaginatia nu tine neaparat de drumul ales in viata, apoi am facut drept si comunicare si rp unde singurele carti citite au fost cele alese de bunavoie pentru delectare si umplerea constructiva a timpului, ambele m-au secat prin ariditatea stimulilor.Pot spune cu certitudine ca liceul e baza, la facultate nu-i mai pasa nimanui ce si cat aspiri dincolo de materiile lor rigide si uneori aberante.
M-am gandit de multe ori ca mai bine ma chinuiam cu un profil real, mi se pare mai usor sa iti gasesti un job...nu prea se cauta visatorii :)
* Mai aplic cand si cand miere, am pus-o intr-o cutiuta si mi-e la indemana. Nu prea ma incanta senzatia dar ma bucura rezultatele. Si ulei de masline, dar asta mai mult de dragul altarului ce i l-am construit pentru ingrijirea parului, fiindca am auzit ca in fapt pe piele face un fel de ocluzie si nu poate patrunde daca nu e amestecat cu zahar spre exemplu. Mai am de pe la Plafar diverse cutiute clasice de unguent, pentru cand am stare de stratul mega oily.
Insa astea-s sporadice, cel mai des aplic balsamul-tratament camforat Carmex, pe care il ador de la prima folosire. Nu il gaseam in Craiova in nicio farmacie si nici in tentativa de carrefour ce o avem, asa ca in ultima vreme mi l-am comandat de pe asos la tipul de la care imi luam si incaltari&co. Pentru mine e cel mai bun ever, nu-mi mai trebuie niciun alt balsam si nu am mai fost tentata sa cumpar altceva.
Probleme nu am mai avut de atunci, in schimb anual ma necajeste de cateva ori o afectiune dubioasa : imi crapa colturile gurii,continuu pe o anumita perioada. Se inchid, apoi cand musc din mancare sau stranut crapa iarasi,rana deschisa. De asta-primavara vad ca am scapat,sper sa nu mai intampin asa un disconfort odios. Imi lipseau ceva minerale si vitamine se pare, recunosc ca ma alimentez prost.
te pup
Cu miere nu am incercat niciodata.Data viitoare cand mi se mai crapa tare o sa o folosesc cu siguranta.
RăspundețiȘtergereMersi mult ptr sfaturi.Mi-ai fost de mare ajutor.
Hugs!
Cu placere...dar ai putea incerca si banalul unguent cu galbenele, doar e miraculos pentru atatea afectiuni ale pielii. La mine atunci nu a mai facut fata dar ulterior l-am tot folosit si inca mai am o cutiuta prin frigider, ramasa din vara. Ieri mi-am pus si pe fata vreo 2 ore pentru ca prea ma descuamam (mama lui de ten mixt imperfect si shiny dar vesnic deshidratat) si nu ma pot "tencui" apoi ca se strange fdt in zonele rugoase, asa a ajuns din nou si pe buze.
RăspundețiȘtergereWOW .... nu ma asteptam sa citesc o adevarata epopee Nuxe . Foarte frumos descris ! Superb :) . Te pup
RăspundețiȘtergereFoarte frumos! mai mult nu zic :D
RăspundețiȘtergereMihaela,multumesc pentru apreciere si mai ales ca ne-ai facut cunostiinta. :) Eu asta iubesc cel mai tare, sa descriu...din fericire, de data asta "epopeea" suna melodios, dar sunt deopotriva generoasa cantitativ si cand e nevoie de critica. De regula ma ocup de desfiintarea fondurilor de ten, nu iert nimic.
RăspundețiȘtergereDesigur, nimeni, niciodata, nu va putea inlocui monumentul ce l-am ridicat potiunii magice Lierac Mat-Chrono...insa nu pot sa nu recunosc meritele oricarui produs ce contribuie la bunastarea mea fizica si implicit psihica.
Am avut noroc si sa imi placa aroma lui, am observat ca nu-i iubire universala si stiu cum e fiindca si eu sunt sensibila si se mai intampla sa nu suport un anumit parfum. Nu renuntam la el, dar mai bine ca sunt pe deplin happy cu toate valentele sale.
te pup
Multumesc, Katyna, dar prea tarziu...datorita voua deja mi-a intrat in cap ca mi-s prietene docile cuvintele :)) Glumesc! Dar e drept ca ma simt bine cand vad ca dimensiunea nu va impiedica sa cititi.
RăspundețiȘtergereTe pup