Translate

miercuri, 2 iunie 2010

Pudra "Hello Flawless" BENEFIT


Intotdeauna cand ma gandesc la gesturi tipice cochetariei feminine imi vine in minte ritualul pelerinajului in "haita" catre toaleta doamnelor in scopul pudrarii nasului. In fapt, un tertip abil de a ne subtiliza unei discutii plictisitoare ori unei companii mai putin placute, o posibilitate de a dezbate mai intim subiecte ce nu suporta amanare ori pur si simplu dorinta de a verifica ansamblul estetic cu care defilam in acel moment.
Desi majoritatea produselor cosmetice ajung pe chip, dintr-un motiv neidentificabil fondul de ten si pudra imi par cele mai importante pentru a ridica sau a cobori un machiaj. Evidentiatoare, corectoare sau chiar generatoare de forme, fara un produs adecvat si calitativ nu vad ce minuni ar mai putea face restul "acuarelelor". Sunt prima care blameaza acoperirea, pentru ca imi inspira sufocarea pielii si artificial, dar trebuie sa recunosc ca un machiaj elaborat sau spectaculos nu arata complet fara acest compromis. Am vazut tenuri perfecte lipsite de camuflaj dar impodobite cu tot restul arsenalului...nu puteai sa nu remarci diferenta de textura si nu neaparat in sens elogios.
Pentru cele private de bucuria de a zambi fericite oglinzii la trezire, inclusiv eu, oricat de odios ar suna, cele doua instrumente sunt indispensabile. Daca ar trebui sa aleg, as opta pentru pudra fiindca cel putin in cazul meu s-a dovedit mai putin daunatoare si mult mai capabila sa infraneze avantul reflectorizant al tenului meu ce in mod clar nu ar trebui sa aspire la rolul de Rudolph, renul favorit al Mosului. Mda,adica acela cu nasuc de licurici vizibil din spatiu. Cum nu-s pusa in ipostaza deliberarii,inca imi permit sa plusez si cu fond de ten. Am mai spus ca nu ma impac deloc cu ideea 2/3in 1 caci nu cred in plurivalenta perfecta a abilitatilor in nici un domeniu. Cazurile cand un fond de ten pudrat se descurca singur contra sebumului sunt rare, mai rare ca ploaia de stele. Daca incerci sa adaugi pudra separat, te alegi cu o tencuiala demna de arhitecturi deplorabile. Asa ca din punctul meu de vedere formula ideala este fond de ten lichid ori creme-gelee lipsit de uleiuri, plus pudra matifianta. Inca mai optez pentru pulbere, imi place sa vad cantitatea aparent interminabila si sa simt ca pot controla "voalurile", dar din pacate oferta e limitata si mai usor gasesc compacte mai ales in ce priveste nuantele.
Nu stiu cum sunt celelalte produse Benefit, in mare am citit mult mai multe pareri pro decat contra asa ca inclin sa cred ca minusurile sunt exceptii si nu reguli la calitatea brandului.
Imi place ambalajul pentru ca arata girly, e vesel si "casual". Nu stiu cum ar arata scos dintr-un Hermes Birkin dar sigur se odihneste cu constiinta impacata in buzunarul de la jacheta de jeans ori geanta mea no name. Dotat cu oglinda,pamatuf si buretel, e boudoir la purtator. Nu am avut in viata mea oglijoara separata in portfard, de fapt nici nu prea car portfardul dupa mine, dar e un plus ansamblul pentru ca de regula retusarea machiajului vizeaza "fundatia" si nu ai tot timpul o oglinda serioasa la dispozitie. Nu imi place pamatuful pentru ca risipeste continutul, cu buretelul aplicarea e mai precisa si acoperirea uniforma. Tot timpul cand folosesc pamatuf jumate ramane pe el si jumate dispersata prin/pe langa cutie. Pe fata ajunge si mai putina. So...buretel sa fie! Cutia nu este voluminoasa, pro, caci nu e deloc practic sa bagi ditamai ambalajul intr-o amarata de gentuta pentru club cand mai trebuie loc si de telefon,servetele,un ruj si mai stiu eu ce.
Textura e fina si matasoasa, si prin silky inteleg lipsa totala a granulatiei si aspectul de voal, si nu particule sidefate. Se poate publica si in Monitorul Oficial posibilitatea camuflarii imperfectiunilor prin refelectarea luminii ori prin stralucirea deliberata, pentru mine sideful in fond de ten sau pudra e crima pe tenul ce natural devine pom de Craciun dupa cateva ore. Nu il sufar deloc, nici in farduri sau rujuri, dar acolo mai am indulgenta la ocazii speciale. Cand am aplicat-o intaia oara purtam pe jumate de fata un Clinique Even Better, un lichid catifelat, iar in rest un YSL pudrat. Desi e foarte fina, efectul pe fondul de ten usor pudrat a fost "te-rog-demachiaza-ma-urgent!". Nu s-a intins uniform, a evidentiat cateva linii pe care nici nu stiam ca le posed. Incarcat, artificial. In schimb, pe partea cu Clinique a rezultat o baza flatanta, neteda, cu aspect natural. Credeam ca arat bine si fara, dar cand am aplicat si pudra diferenta pozitiva era sesizabila. Nici urma de asperitate ori pete si nici dupa cateva ore nu si-a modificat culoarea. Nu pot afirma ca nu mi-a mai lucit tenul 8 ore caci as minti....dar e clar superioara fata de majoritatea celor utilizate anterior care aratau perfect 1-2 ore apoi capatam acel aspect usor transpirat. Ca textura o pot asemana cu YSL, dar nu-mi par egale caci pe aceea o vad si mai delicata si nu cred ca ma insel. Citind pareri pe makeupalley am constatat ca existau si cazuri de generare a descuamarilor, o gaseau agresiva dupa un timp. Nu pot spune ca mi-a accentuat scuamele sau ca le-a generat, eu am de felul meu probleme in acest sens si nu cred ca voi scapa vreodata de gomajul constant. Daca cele ce nu cunosteau asemenea probleme s-au trezit peste noapte cu ele, insemna ca eu care traiesc zi de zi "bucuria" lor trebuia sa necesit raschetare severa. Aici e discutabil....cert e ca momentan nu o acuz de crima contra nivelului hidratarii. Unde mai pui ca are si SPF15, bonus pentru neglijentele ca mine ce ignora avertizarile dermatologilor.
Ador textura light dar multumitor de matifianta, nu vreau sa simt si sa arat ca si cum imi pun pe fata pudra de talc ori pulbere pura a nu stiu caror cereale. As lua-o over and over fara sa clipesc dar...
Pretul.Doare. 34$. De banii astia da si cu aspiratorul? Macar sa calce, e operatiunea ce o urasc din adancul inimii. :)


8 comentarii:

  1. desi nu folosesc pudra am citit review-ul de dragul stilului tau :-)
    te asteptam sa scrii mai des

    RăspundețiȘtergere
  2. multumesc!! Si recunosc ca scriu cam rar in ultima vreme,din 2 motive: 1.nu imi pot cumpara/testa des mai multe noi si "depozitul" de acasa l-am cam epuizat, 2.vara de regula am o stare proasta, ma agita caldura si ziua interminabila lipsita de ocupatie constanta si consistenta asa incat imi adun mai greu gandurile.
    Ce pot promite e ca niciodata nu voi abandona blogul,nu am cum sa ma plictisesc si e "copilul" meu :).

    RăspundețiȘtergere
  3. Asta e marele defect al produselor Benefit-sunt foarte scumpe, si eu am citit multe lucruri bune despre ele dar nu am indraznit sa mi le cumpar pentru ca mi se par prea scumpe, ma duc la stand cu avant, apoi ma razgandesc si aleg altceva, nu stiu cat ar trebui sa castig ca sa ma indur sa dau atatia bani, cred ca singura sansa e sa le gasesc la duty free in euro sa para mai ieftine :))

    RăspundețiȘtergere
  4. Nu cred ca am citit niciodata un text despre pudra de asemenea dimensiuni:))

    Dar, la cum scrii, il citeam si daca era dublu!

    RăspundețiȘtergere
  5. Foarte frumos articolul si interesante figuri de stil ai folosit :).
    Eu nu sunt fan pudra de fata, dar mi-am cumparat una doar de dragul de a ma rasfata atunci cand vreau sa imi fac un machiaj mai elaborat. Am studiat piata un timp si mi-am ales un produs organic..m-am gandit ca ar fi cel mai indicat pentru tenul meu pentru ca nu contine talc (am inteles ca talcul dauneaza pielii tenului). Nici mie nu imi place sideful, asa ca m-am orientat si din acest punct de vedere. Nu folosesc nici farduri de ochi sidefate in machiajul zilnic, deoarece asa cum ai spus si tu iti sa un aspect de pom de Craciun.

    RăspundețiȘtergere
  6. @Nausica : Imi plac povestile si le tes in jurul a orice,altfel nu au insemnatate pentru mine,le uit,le indepartez...cateodata ma gandesc ca scriu pentru mine,le recitesc de cateva ori.:))
    Tocmai de asta stau cam mult la o postare,uneori chiar nu stiu cum sa le asez si ce vreau sa obtin.
    Multumesc pt aprecieri,si sper sa iti captez atentia si pe viitor chiar daca nu e vorba de produse din sfera intereselor tale.
    Cat despre preturi...ce scump platim cateva grame de pulbere si pigmenti,ma gandesc uneori si la hainele alea de mii/zeci de mii.Bucati de carpa,frumoase ce-i drept...dar tot carpe,adesea de 1m.:)

    RăspundețiȘtergere
  7. @monica: ciudat e ca se spune ca nuantele sidefate permit si un machiaj mai stangaci,si nu necesita linii precise.Mie mi se pare invers,cele mate ma fac sa am senzatia unui machiaj curat iar cu cele sidefate arat neglijent si greselile se vad,daca nu esti atenta le intinzi peste tot.Plus ca de regula sideful cam curge,si nici nu vreau sa ma gandesc ce s-ar intampla dupa o seara in club cand pe langa fum,caldura,transpiratie, pielea mea ar mai fi imbacsita si cu particulele de sclipici.
    Asa tare mi-as dori sa ma trezesc dimineata si sa-mi curat tenul,sa aplic dermatograf si eventual cd am timp si chef un smockey, si sa ies pe usa.Daca tenul meu ar arata perfect fara fdt si/sau pudra,99% din machiajul meu s-ar reduce la conturarea ochilor.

    RăspundețiȘtergere
  8. Si la mine la fel. Foarte rar folosesc fard, dar cand ies in oras mi se pare ca ar merge si un fard pe pleoape. Eu am renuntat la creion dermatograf pentru conturul ochilor deoarece se intindea peste zi si imi dadea impresia ca am ochii obositi. Am inceput sa folosesc un eyeliner organic sub forma de fard, pe care il aplic cu un aplicator cu varf subtire. Rezultatul e bestial: are acelasi efect ca si creionul, numai ca nu curge si nu se intinde. Ti-l recomand cu caldura, mai ales pentru smokey eyes.

    RăspundețiȘtergere