Kenzo Jungle L'Elephant EDP

"... sa construiesti dintr-un parfum un templu al amintirii", spunea Paul Valery. Parfumurile, asemeni fotografiilor sau muzicii, au puterea incredibila de a te trimite inapoi in timp, sa-ti reaminteasca perfect despre starea, persoana, locul sau atmosfera cu care mintea noastra le asociaza."Simtul mirosului este simtul amitirilor delicate" se spunea in 1819 in Dictionnaire des sciences medicales. Nu vi s-a intamplat sa gasiti prin casa o sticluta de pafum sa o deschideti si sa fiti "olfactiv teleportata' intr-un timp anume? Simtul mirosului nu mai este demult doar un simt animalic: el a fost sublimat in simtul amintirii. Ce putere minunata... data de un singur strop de aroma."- pasaj din "Arhitectura Parfumului", de Cristina Turnagiu.


Am preluat aceste randuri pentru ca m-am regasit in ele, imi place sa cred ca pasiunea mea pentru arome a depasit sfera superficiala a frumosului ca forma si a devenit un melanj intre exacerbarea magulitoare a perceptiilor olfactive si exuberanta declansata de recuperarea virtuala a unor sentimente si trairi deosebite, ca ultima instanta impotriva timpului ce le-a arhivat in uitare. Nu am iubit niciodata un parfum pentru ca mirosea a vanilie si scortisoara. L-am iubit pentru ca mirosea a dimineata de vara, cand ma trezeam alintata de razele soarelui si de vocea mamei ce ma imbia cu orez cu lapte aromat ori cu un cremsmit pufos, cand nu-mi mai trebuia nimic altceva sa imi incep ziua fericita si sa visez la cum o sa schimb lumea. La vremea aceea as fi inceput cu mama....ani in sir i-am purtat ranchiuna fiindca ma obliga sa imi tai parul si eu visam sa fie lung si matasos, ca de printesa. Nu stiu cat intelegeam din motivele ei : parul lung mananca vitaminele si vlaguiesc organismul, si in plus trebuia sa stea la 6 dimineata cand pleca la munca sa-mi impleteasca si sa-mi "pamponeze" coditele ca sa fiu primita la scoala. Am crescut si decizia mi-a apartinut, parul a ramas lung si eu inca astept sa-mi ajunga pana la fund. Da,stiu...e demodat, poate chiar de prost gust, lipsit de imaginatie, incomod...insa e visul meu si, chiar daca odata atins am sa constat ca nici macar nu imi place, e dreptul meu sa mi-l implinesc. Mereu am avut o relatie speciala cu ea si regret ca pe undeva ne-am pierdut, ne intelegem la fel de bine insa ceva nu mai e la fel....imi pare rau ca nu mai simt nevoia sa ii marturiesc orice si ca exista momente cand aleg sa fiu singura si nu sa imi petrec timpul cu ea ca altadata. Nu ea s-a schimbat,ci eu....si in ziua in care am constatat ca m-am pierdut si ca m-am indepartat de oamenii si lucrurile ce-mi trezeau bucurie in suflet, ca nu mai pot sa zambesc fara stimulente, ca nu mai stiu sa ma bucur de o dimineata de vara, am inceput sa caut carari spre inapoi. Ma agat de fiecare cuvant, aroma sau culoare incercand sa redesenez clipe ce le-am iubit si le-am lasat sa moara fara sa stiu ca niciodata nu am sa le mai intalnesc.
Cu timpul am invatat ca parfumul imi este cea mai indemanatica si desavarsita calauza spre bucatile din mine pe care le-am irosit si abandonat fara remuscari. Nu le pot regasi decat pentru cateva momente, insa oricand pot apasa pulverizatorul declansator de amintiri si sa ma mai pot bucura inca o data de magia miresmelor evocatoare.
Am intr-adevar o slabiciune pentru aromele dulci, condimentate, pentru vanilie, mosc, zmeura, in genere orientale si grele. Cum am mai spus, nu vreau sa trec neobservata tocmai fiindca am o suma de complexe pe care nu stiu sa mi le tratez altfel decat cautand atentia celor din jur ca si confirmare.
Intaia oara cand am fost atrasa de Kenzo Jungle aveam 13-14 ani si il purta o fata cu 2 ani mai mare, cu un statut social privilegiat si o garderoba pe masura, in timp ce noi ne entuziasmam la o pereche de jeansi Big Star/Red Star sau Little Big si o sticluta de B.U.. A fost poate primul meu fashion icon, tot ce avea sau purta era special tocmai pentru ca era unic si sunt ferm convinsa ca nici astazi nu ar fi usor de copiat. Stiam ca a trecut pe culoar numai adulmecand "ramasitele" de Jungle L'Elephant, ma fascinau atat parfumul cat si personalitatea ei, era asa speciala si cu o senzualitate irezistibila desi fizic ai fi gasit-o cel mult draguta. Niciodata nu am mai cunoscut pe nimeni care sa il poarte cu atata naturalete si dezinvoltura si sa magnetizeze totul in jur.

Potrivit descrierii, parfumul in speta face parte din familia oriental-condiment si insumeaza note de ambra,patchouli,vanilie,mango,heliotrop,ylang-ylang, portocala,mandarina, scortisoara, chimen, cuisoare, lemn-dulce.
Nu este usor de purtat, te copleseste pur si simplu. Azi spre exemplu m-am simtit rau fizic si m-a "doborat" forta lui incredibila, as fi vrut sa nu fi ramas impregnat in tricoul de casa pentru ca ma ameteste efectiv. Pentru cele atrase de notele delicate nu este deloc o alegere potrivita, nu il vor putea suporta. E aproape masculin daca ma raportez la intensitate si "greutate", dar fara sa fie aspru. Nu stiu daca e in regula sa il numesc obscen dar asa il percep, il asociez hetairelor ori curtezanelor, il vad pulverizat cu pompita intr-un boudoir cochet si dantelat, printre cuverturi de matase si pudre satinate. Nu poti sa mirosi a Jungle si sa treci drept o Lolita fragila si inocenta, in ciuda aerului adolescentin si a unei tinute boeme transpare intentia de a seduce, feminitatea dusa la extrem si incarcatura senzoriala animalica. Femeia Jungle este un vanator calculat si iscusit, degustator rafinat al jocurilor si intrigilor sociale, are degajarea specifica unui strateg ce lupta sa cucereasca o cetate construita de el insusi. Cunoscandu-i punctele slabe, intervalul ramas pana la capitulare e acordat doar de dragul luptei.
Desi am o personalitate puternica, usor vulcanica, traiesc si iubesc intens si imi place sa epatez, recunosc ca ma domina si ca trisez alegandu-l. Nu ma imbraca ci ma creaza, imi induce o siguranta de sine si o feminitate ce nu imi apartin nativ, dincolo de aroma lui "vraja" s-ar evapora.
Simt nevoia sa il am uneori, si acum il regasesc dupa cativa ani de absenta cand am preferat sa experimentez. Nu ma poate fideliza incat sa nu mai port niciodata un alt parfum pentru ca nu ma simt in stare sa ii fac fata zilnic, insa ramane in cutiuta cu amintiri si vor exista numeroase momente cand am sa deschid capacul. Am sa il port tocmai pentru ca am nevoie de forta lui ca stimulent sa ies din apatie si nesiguranta, sa reintru in cerc. Aveam 14 ani si visam sa cuceresc lumea...acum am aproape 27 si incerc sa cred din nou ca "eu pot,eu sunt magician...". Nu stiu daca un strop de parfum e calea spre succes, dar in mod sigur acesta ma face sa simt ca detin controlul.
Sticluta iarasi imi pare usor masculina, in afara capacului deosebit design-ul e unul curat si destul de cuminte, "taieturile" sunt sobre.
Daca imi vine in minte o femeie cu o complexitate psihica sa suporte si sa speculeze magnetismul fizic pe care i l-ar imprima, aceea este Marlene Dietrich.