Translate

Se afișează postările cu eticheta clutch. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta clutch. Afișați toate postările

miercuri, 27 mai 2015

Watermelon dress, the joy of a color block


Partea frumoasa a poeziei despre fibre si culori? Versurile libere, panze unde cuvintele se imbratiseaza fara rezonanta pereche si silabele izbucnesc in nuante infinite. Mie nu imi plac regulile caci imaginatia nu poate respira cand poarta cu sine greutatea sabloanelor. Refuz sa reduc tesaturile la simple formule construite independent de fondul celui ce descrie forma. Haina ce nu picteaza segmente de suflet pe piele nu-i decat un acoperamant.


Postarea de astazi spune povestea unei rochii fara maneci, in culoarea serbetului de zmeura, croita din voal delicat si suplu intr-un contur curat si fluid. Este o piesa lipsita de detalii elaborate, avand drept unic decor o esarfa destinata a fi legata in spatele gulerului inalt. Fiindca suport cu greu gulerul si nu m-a incantat aspectul obtinut, am inversat rochia pentru a purta funda in fata. Lungimea este maxi, fara a putea ascunde incaltari cu toc inalt ci mai degraba o pereche de flats.


Nu mi-am dorit sa domolesc culoarea vibranta a rochiei ci dimpotriva, sa o evidentiez in cadrul unui color-block indraznet. In acest scop am ales sa o asociez cu o haina supradimesionata rosu intens si plic Carolina blue, o combinatie pasibila a fi caracterizata drept stridenta dar ilustranta pentru multiplele fatete ale temperamentului meu exuberant.  



Dress : Romwe, here

Coat : Romwe, here

Clutch : random

Sunglasses : Marks & Spencer

















vineri, 22 mai 2015

Flower splash at dusk

Trebuie sa incep prin a-mi declara entuziasmul pentru ultima rochie cu imprimeu floral dobandita, este categoric printul favorit - mai ales asociat cu materiale vaporoase. Nu poti trece neobservata nici macar daca design-ul piesei este unul comun si apelez adesea la acest truc atunci cand nu pot avea o croiala spectaculoasa.


Materialul folosit este chiffon de o calitate mai buna decat intalnim de regula pe site-urile asiatice, cumva mai dens si catifelat (seamana cu voalul elastic). Este putin transparent si numai sus, in partea inferioara are o dublura consistenta pe care o voi elimina fiindca este prea groasa. Daca port ceva de culoarea pielii sub nu e nevoie de acea jupa si pot proceda la fel si la bust. 
Este intr-adevar maxi, de obicei ma trezesc cu lungime 3/4 in schimb. 
Avand in vedere ca poate fi luata si la evenimente (din punctul meu de vedere, o voi purta la o cununie), pretul este foarte bun.


Imi era dor sa port amalgam de bratari, mai ales charms. Desi mi-ar fi placut si ceva colorat printre ele, negasind formula potrivita am ramas la auriu si perle. Poate este prea mult insa mie imi place asa, cred ca ma caracterizeaza excesele vestimentare fara a sfida bunul simt si absurdul. 
Au costat foarte putin, in momentul acesta sunt multe produse cu 1,9$ in categoria accesorii. Sunt trei seturi : bratara si inel cu perla, cele doua inimi, luna si stea.  


Dress : Walktrendy, available here

Clutch : random

Sandals : Leonardo

Sunglasses : Marks & Spencer

Bracelets : Choies

Rings : Choies, Thboxes   











joi, 21 mai 2015

Pleats, flowers and some bolds


Printre subiectele tabu asociate garderobei mele pliseurile ar fi ocupat pana de curand un loc notabil - nu le puteam recunoaste alta indeletnicire decat cadorisirea cu volum indezirabil, ori eu nu mi-l permit. Insa, oricat as persista intr-o prejudecata, exista pe undeva o piesa ce ma va ispiti mai presus de ingradirile autoimpuse. 


Mai intai a venit fusta plisata rosie purtata in La Blouse Roumaine alaturi de o ie cu broderie in aceeasi culoare. Am fost entuziasmata de alegere de indata ce am probat-o si am remarcat temerea nejustificata, arata intocmai conformatia reala. Reversul medaliei, nu te poti baza pe astfel de materiale pentru a redefini linia corpului. Insa sunt importante pentru diversitate.


Fusta alba nu ma putea dezamagi. Dimpotriva, imi pare chiar mai frumoasa decat predecesoarea ei - in sensul unei texturi mai fine si moi si a lejeritatii, este mai bogata. Ii pot reprosa doar aspecte ce tin de subiectivism : dublura prea scurta si elasticul lat inserat in betelie. Ambele se pot rezolva usor. 
Este confectionata din chiffon si are croiala cloche obisnuita, apropiindu-se de 3 m circumferinta jos. 


Camasa cu motive florale am ales-o pentru ca nu am suficiente, mai mereu cumpar doar fuste si rochii si apoi pe cele dintai imi este greu sa le combin felurit. Ador imprimeurile acestea, voi recidiva cand mi se mai ofera ocazia.  
Voiam L si au trimis S. Mi-ar fi placut sa fie ceva mai "lalaie" sa o pot bluza peste betelia cea pregnanta ca sa nu mai fie nevoie de schimbarea taliei. 
Manecile sunt lungi insa nu le-am putut suporta, desi am facut pozele la ora 19.00 era inca prea cald chiar si pentru a rezista cateva minute cu ele lasate.   


Blouse : Sheinside, here

Skirt : Sheinside, here

Clutch : random

Sandals : random

Sunglasses : Marks & Spencer   












marți, 28 aprilie 2015

Catcher in the rye

In fapt n-a fost veghe ci "efractie" iar lanul era de rapita si nu secara. A fost odata ca niciodata, undeva departe pe taramul Olteniei, langa comuna cu oameni si asfalt. Am obtinut cu greu informatii despre existenta si localizarea sa, prin mijloace dolosive, si ma indoiesc ca proprietarul s-ar fi bucurat prea tare vazandu-ma tropaind prin investitia lui. Dar pe cuvantul meu ca nicio planta nu a fost ranita in scop artistic. Cu exceptia buchetului sterpelit cu intentii malefice spre a fi etalat in fotografii si apoi dus acasa in vaza. Daca va doriti si voi un astfel de fundal pentru sedintele foto, aveti grija cu feng shui-ul  - lanul vine la pachet cu soferi nastrusnici abuzatori de claxon si semne obscene (doar se vede ca eram imbracata provocator), stupi cu albine nervoase si amatoare de fuste maxi inflorate, vreo doua sesiuni de impiedicat si luat contact cu solul arid (cu miscari de gangnam style in cadere), bombanelile fotografului batut de urgia soarelui, caruia ii crapa pipotica dupa o bere rece.


Trecand peste toate aceste obstacole mai ceva ca Ana lui Manole, cu ultimele puteri m-am desfasurat pana am epuizat spatiul cardului. Primisem un plic roOoz de curand si trebuia neaparat sa vi-l arat. A costat 2,66$ si este mult mai mare decat mi-l imaginam caci cunoscand tendinta chinezilor de a hiperboliza dimensiunile reale ale gentilor m-am gandit ca voi primi un portofel. As fi putut lua negru dar mai am, ori eu caut varietate cromatica. Arata bine pentru pretul sau - evident ca nu are calitatea unui lucru din piele naturala, venit de la un brand cu traditie - si imi va fi util. Am vazut modelul si la noi, costand chiar si de 10 ori mai mult desi sursa este aceeasi. Materialul este moale asadar va trebui sa umpleti plicul pentru a-i da prestanta. Eu am pus doua esarfe. Lantul nu este chiar pe gustul meu caci nu imi plac zalele foarte subtiri, e posibil sa i-l schimb cu unul mai dragut. 


Am ajuns la eterna dilema "cu ce il/o port?". Alegerea a constat intr-o fusta lunga pe care mi-am cusut-o singura din scuba imprimat, fusta ce uneori devine rochie fara bretele. Am adaugat o rochie mini pe care pana acum am purtat-o doar ca bluza, o curea fina si un inel supradimensionat cu aer retro. Mi-am dorit sa amintesc de stilul sud-american/mexican, imi plac hainele si muzica lor si le consider potrivite mie. As fi putut dansa in poze numai ca eram prea preocupata de a-mi tine echilibrul pe pamantul denivelat. A fost una din cele mai dragi ipostaze fiindca de la vesminte pana la peisaj totul era exact cum imi imaginasem, m-am bucurat de fiecare clipa chiar daca era foarte cald si ma oboseau si agitau reactiile trecatorilor.  


Blouse : Romwe

Skirt : manually sewn, DIY

Belt : random

Clutch : Lovelyshoes, here

Ring : Thboxes













luni, 27 aprilie 2015

Splendour in the grass

Splendoare cromatica intr-o zi inceputa cu zambete si raze de soare, placinta cu mere si inghetata si un café frappé indelung visat - imi iubesc prea mult dintii pentru a-i chinui cu bauturi potrivnice dar imi permit uneori un mic rasfat. Turquoise era candva centrul universului meu vestimentar, tot ceea ce imi cumparam sau primeam trebuia sa fie astfel. Astazi nu mai este cea dintai alegere caci exista multe alte nuante vibrante compliment pentru trasaturile si personalitatea mea. Insa nu pot rezista imprimeurilor florale, indiferent de fond, si iata-ma fericita proprietara a unei rochii cusute manual din 3 m de scafandru cu tulle efect 3D. Efect inexistent in cazul rochiei etalate in imaginile aferente postarii pentru ca insemna sa renunt la volanul atasat cu greu. Se obtine desprinzand tulle-ul de scafandru, nu trebuie sa aiba tiv comun jos. Daca va incanta ideea unui proiect DIY ori aveti o croitoreasa decenta, il puteti gasi aici.


De cate ori am ocazia sa achizitionez haine incerc sa ma axez pe blazere, jachete, paltoane. Fiindca rochii si fuste imi pot face si singura iar pentru cele mai dificile si pentru bluze apelez la croitoreasa. Desi vremea s-a incalzit, vreau sa continui campania de imbogatire a pieselor de purtat peste cele subtiri. Tocmai am comandat un palton in culoarea cafelei cu lapte, era redus mult si la toamna ma voi felicita pentru initiativa. 
Intre timp a sosit un colet cu un blazer light blue, lung si lejer (iarasi am luat cea mai mare marime). Nu cade ca turnat si mergea ceva mai mic, dar avantajul va fi posibilitatea de a-l purta peste pulovere. Materialul este placut si mi se pare bine lucrat, nu am remarcat vreun defect de croiala dincolo de ceea ce mi-am asumat alegand marimea nepotrivita. Imi place sa le port petrecute cu o curea fina pentru a le cambra, imi repugna acel gen de sacouri patrate si scurte care se apropie doar intr-un punct la talie iar in rest par a plesni. 
Se calca rezonabil, nu trebuie dus la curatatorie, si nu si-a pierdut intensitatea la spalat. Cel putin nu la cel manual, eu nu folosesc niciodata masina pentru ceea ce port pe strada.   
    


Dress : manually sewn, DIY

Blazer : Choies, buy it here

Belt : random

Clutch : random 

Necklaces : Zara, Trezora

Rings : Thboxes

Bracelets : Thboxes, H&M, random pearls